Fotbal judetean

Atacanții și-au spus cuvântul în derby-ul Criș – Cermei: „Meritam să câștigăm”

„Ciocnirea” de la Chișineu Criș s-a terminat nedecis. Golului lui Dani Bulza din prima repriză i-a răspuns celălalt număr  9, Nicu Modan, la prima partidă în fotbalul arădean. Ambele au fost reușite de atacanți pur sânge, practic cei doi valorificând singurele șanse clare pe care le-au avut pe parcursul întâlnirii.

La finalul partidei, ambii marcatori din derby au considerat că echipa lor ar fi meritat mai mult, însă, până la urmă. „Am rămas cu o impresie foarte bună după primul meci oficial în Liga a 4-a Arad. S-au întâlnit două formații valoroase, ambele având față de un eșalon superior. Sper să fim noi cei care vom promova la finalul campionatului, până la urmă de aceea am și venit noi, orădenii, la Chișineu Criș. Păcat că nu am obținut victoria, eu cred că o meritam, dar e timp destul să ne întoarcem pe primul loc”, a spus Nicu Modan, atacantul care în tur a marcat 5 goluri în contul divizionarei a treia, Luceafărul Oradea.

De cealaltă parte, Dani Bulza a marcat pentru a 7-a oară în acest campionat, speculând o eroare în lanț a defensivei gazdelor. „A fost intuiție plasarea mea pe colțul lung. E păcat că nu am profitat de avantajul luat pe tabelă, trebuia să gestionăm altfel momentul. Poate că ar fi trebuit să ținem mai mult de minge, să punem și mai multe probleme în atac și să nu le dăm posibilitatea să se apropie de poarta noastră. Dar, chiar și așa, după aspectul jocului, am fi meritat să câștigăm. Dacă trecem cu bine peste etapa următoare când la Cermei vine o echipă incomodă prin prisma faptului că are câțiva jucători de calitate, dar mai ales un antrenor care-i pune foarte bine în teren, cred că nimeni nu ne mai oprește. Oricum, cred că ne vom bate pentru promovare cu Crișul, o echipă mult mai bună decât în tur cu noile achiziții”, a spus tânărul „vârf” împrumutat de la UTA, care are și șapte pase decisive în campionat.

Bulza jr. mai crede că Toseschi ar fi trebuit eliminat mai repede. „A făcut un fault prin care m-a oprit dintr-o cursă spre poartă și merita al doilea galben. Era pe la mijlocul reprizei secunde, iar apoi a mai făcut și alte faulturi, țineri de tricou din spate, pe care arbitrul nu le-a fluierat. Am primit și eu un galben la o fază la care initial am suferit un fault, iar acum voi absenta cu Felnacul. Nu spun că arbitrul a influențat rezultatul final și mai cred că Ionuț Nicoraș are valoare și perspectivă, doar că, după părerea mea, a greșit în câteva situații sâmbătă”, a încheiat atacantul de 20 de ani.

Comentarii Facebook

0
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close
Close