UTA Arad

Nagy atenționează: „Echipele rănite sunt cele mai periculoase”





Deși are un lot valoros și experiența necesară să ducă la bun sfârșit o luptă pentru promovarea în Liga 1, FC Brașov e scoasă de pe orbită de problemele de ordin financiar și organizatoric. Jucătorii sunt neplătiți de luni bune și nici nu se întrevede o ieșire din impas în perioada următoare.

Prin urmare, e posibil ca ardelenii să facă figurație în play-off sau cel puțin să nu aibă motivația formațiilor au toate mijloacele să atace primele două locuri. „Personal, nu cred că Brașovul va fi o echipă blazată. Sunt sigur că în sinea lor se gândesc că au șansă mare să promoveze și să facă o performanță fantastică pentru orașul Brașov chiar și în condiții grele. Apoi, echipele rănite sunt cele mai periculoase, mai ales că au destule individualități, care pot decide oricând un meci. Joacă deschis, sunt interesați să atace, ca noi, de altfel. Rezultatele înregistrate în campionat stau mărturie: 2-2 la ei și 3-2, la noi”, a punctat Roland Nagy.

Victoria arădenilor a venit în urmă cu 6 săptămâni chiar pe arena unde se va juca sâmbătă, de la ora 12. În minutul 55, UTA conducea cu 3-0, pentru ca pe final să tremure pentru victorie. „După eliminarea lui Hlistei, a venit primul lor gol și apoi ratarea cu poarta goală a lui Strătilă. Se făcea 4-1 și era totul gata. Dar, am căzut puțin din punct de vedere mental, plus că cei veniți de pe bancă, toți cu fotbaliști cu profil ofensiv, nu au dat cel mai bun randament. Din păcate, luăm prea ușor goluri, asta a fost marea noastră problemă cam în toate partidele din sezonul regulat, am lucrat și vom mai lucra la acest aspect”, a mai spus antrenorul principal al arădenilor.

Cu excepția lui Dobrean, care e scos demult din circuit, UTA nu are nicio altă absență pentru disputa cu „stegarii” ce se vede și la TV, la Digi și Dolce Sport.









Un comentariu

  1. Eu cred ca toate echipele au sanse egale. Nici una nu a rupt gura targului, doar Mediasul ne-a dominat, dar si ei au probleme!

    0
    0
  2. Domnule NAGY , aveti grija cand v-eti veni etapa3a la Targoviste, luati masuri de precautie impotriva lui Cherchez si Popa pt. ca a-ti vazut bine ca ei sunt pionii principali ai Chindiei care au decis scorul de 3-0 ,atat pei cat si pe Honciu !!!. Va urez succes si deabea astept sa ma intalnesc cu voi. UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA !!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button