UTA Arad

Suplimentul a ajuns în buzunarele utiștilor, conducerea orașului chiar își dorește promovarea





În afara directorului general, Codru Grădinariu, șefii grupării fanion a Aradului  evită să vorbească pe șleau despre promovare. La ”cât mai multe puncte și pași în față” se reduce obiectivul UTA-ei în play-off, doar că directivele de kilometru zero au aer de Liga 1. Iar aceste directive au venit la pachet și cu un supliment la prima obișnuită de joc, pe care jucătorii l-au și încasat la finalul meciului cu FC Brașov.

Fiecare titular a luat câte 200 de lei, urmând ca restul de 400, atât cât e stipulat în ROI la victorie acasă, să se reporteze pentru când se vor debloca banii. Inclusiv cei de salarii, cel mai probabil cândva înainte de Paști. Bineînțeles, prima de obiectiv rămâne și ea în picioare.

Probabil, dacă nu a reușit să termine noua arenă  „Francisc Neuman”, Gheorghe Falcă încearcă să se revanșeze susținând prin mijloace proprii o eventuală promovare înainte de alegerile de la începutul lunii iunie. Culoarul ar fi, mai rămâne ca și echipa facă față bătăliei crunte cu Gaz Metan Mediaș și Chindia Târgoviște, principalele contracandidate la unul din primele două locuri.

Un comentariu

  1. Falcă să facă bine și să vadă de stadionul ăla,că-i vai mama lui,lucrările aproape stagnează.Acum iși face campanie electorală,după,nu mai bagă pe nimeni in seamă.Ia vedeți care este situația stadionul de la Craiova,când au inceput lucrările,in ce fază sunt și faceți comparație cu al nostru.

    0
    0
    1. la Craiova sunt in avans cu o luna la lucrari.O fi femeie primar,dar e mai capabila de 10000 de ori decat „veneticul”asta de falca.Asta isi face interesele ,il doare la bascheti de UTA !

      0
      0
  2. Nu cred ca se va juca pe Francisc Neumann in primul sezon iar legat de Motorul bine ar fi sa se stie ce lucrari de modernizare si marire a capacitatii trebuiesc facute pentru omologarea in liga 1, iar daca se promoveaza din urmatoarea saptamana sa se inceapa lucrarile. Si asa timpul va fi scurt si daca la sfarsitul lui iunie sau inceputul lui iulie se gandesc cum sa faca foarte probabil UTA va juca in alt oras, ar fi pacat.

    0
    0
  3. cu asemenea prime mici pentru asa obiective mari ..e clar cat de bogat este clubul. cei care viseaza la liga1 in situatia actuala sunt naivi.

    0
    0
    1. Nu compara situatia de acum ,cu cea in cazul in care promovam.SIGUR se va lipi de UTA un sponsor puternic,plus ca si restul sponsorilor vor marii si ei contributia.Plus banii din televizari,de la autoritatile locale……etc se vor strange ceva bani sa putem face fata in liga 1.Problemele sunt altele ,stadionul,2-3 jucatori de valoare mai ales ca Sore cu tot respectul nu va mai face fata in liga 1.Ii multumesc ptr tot ce a facut ptr UTA si sper ca cei din conducere sa organizeze un meci de retragere.

      0
      0
  4. 600 de lei prima in liga a doua in situatia actuala inseamna ceva. In prima liga cluburi intra in insolventa pe capete, in liga a doua destule sunt in pragul desfintarii si la mai toate echipele jucatorii sunt neplatiti cu lunile. Daca se pot da prime atunci la UTA nu-i asa rau.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button