UTA Arad

Curtuiuș: „Nu e puțin lucru să întorci un rezultat la Mioveni, importanța punctelor se va vedea peste 4-5 meciuri”





Golgheterul „alb-roșiilor” a bifat cea de-a 13 reușită stagională în deplasarea de la Mioveni. Marius Curtuiuș a băgat excelent capul la centrarea de pe stângă a lui Bogdan Burlă, aflat – la rândul  său – în evidentă creștere de formă față de primele dispute ale lui 2016. „Am început să învăț traiectoriile centrărilor lui Bogdan, are o manieră personală de a lovi balonul. De fapt, cred că deja m-am integrat complet în jocul întregii echipe, dar și în acest grup foarte unit.  Personal, nu am mai făcut parte dintr-un grup atât de legat precum cel de la UTA”, spune bistrițeanul.

Curtiuș a marcat la mijlocul primei reprize, anulând reușita din debut a lui Năstăsie, favorizată de o eroare a lui Miron. „Nu e puțin lucru să întorci un rezultat la Mioveni chiar și în superioritate numerică. Golul meu a adus puțină liniște echipei, iar eliminarea jucătorului lor tot noi am provocat-o, prin evoluția noastră. Sigur, niciun rezultat de egalitate nu era rău, dar am crezut în victorie până la final și ea a venit până la urmă. Azi ne-am bucurat, dar , importanța punctelor se va vedea peste 4-5 meciuri”, a adăugat șeptarul arădenilor.

Miercuri, utiștii joacă pe un alt teren pe care nu au făcut o figură prea bună în sezonul regulat. Acum o lună de zile, Chindia s-a impus cu un sec 3-0, dar datele problemei par schimbate acum. „Odată cu victoria de azi, am început să ne luăm revanșele. Sperăm să mai urmeze una și peste trei zile. Sigur, poate niciun punct nu ar fi rău, dar nu prea știm să jucăm la egal și nici nu cred că e indicat. Așadar, vom încerca să scoatem maxim și la Târgoviște”, a încheiat Marius Curtuiuș.

Un comentariu

  1. Felicitari Marius !!! Prin cea ce reusesti pe gazon dovedesti ca esti un fotbalist profesionist. De mult timp UTA nu a mai avut un asemenea atacant prolific.Asta denota foarte mare seriozitate in pregatire, o viata extra sportiva exemplara si nu in ultimul rand atasament fata de club.Sincer nu mai stiu numarul de goluri marcate in acest sezon dar cred ca sunt vreo 14-15 daca nu mai multe.Asta inseamna un varf de atac veritabil ! Inca odata FELICITARI MARIUS !!! Si la cat mai multe goluri marcate pentru UTA !!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button