SOIMII PÎNCOTA liga 3 arhivă

Pirtea, din nou decisiv pe „Cluj Arena”: „Îmi lipsea mult golul, de acum sper să marchez meci de meci”





Unul din factorii ce au provocat seria neagră a Pîncotei a fost legat și de blocarea juniorului George Pirtea. În tur, acesta a făcut multe meciuri bune, ce l-au adus în atenția unor grupări de Liga 1, printre care și Steaua. Mutarea nu s-a mai realizat și, poate, ca în cazul utistului Burlă, și el curtat de campioana României, psihicul său a avut de suferit.

Așa se face că în prima parte a anului mijlocașul ofensiv de bandă a avut evoluții modeste, totul culminând cu eliminarea de la Râmnicu Vâlcea, plătită cu trei etape de suspendare. „A fost o perioadă mai grea pentru mine, m-am pierdut undeva pe drum, nu eram obișnuit să nu joc atâta timp. A fost greu în tribună, îmi rodeam unghiile de supărare că nu-mi puteam ajuta colegii chiar în acele meciuri decisive pentru calificarea în play-off. A început apoi play-outul, am pierdut cu Olimpia și părea că vom da cu piciorul la tot. A fost momentul în care toți am avut o tresărire de orgoliu, ne-am trezit și cu aceste 6 puncte în ultimele două etape suntem din nou pe linia de plutire”, consideră fotbalistul de 19 ani.

În runda a 5-a din acest campionat, George Pirtea înscria la Cluj golul prin care Șoimii Pîncota venea cu 3 puncte imense de pe terenul Universității. Ieri, a recidivat, numai că miza era și mai ridicată de această dată. „Se pare că-mi priesc meciurile de pe Cluj Arena, de fapt e o plăcere și o încântare să joci pe un așa gazon. Zici e masă de biliard. Numai să alergi, să pui piciorul și să ai atitudine, iar  restul vine de la sine. Am și întâlnit o formație aflată cu cuțitul la os ca și noi, dar căreia i-au lipsit ceva jucători față de meciurile anterioare. Partida a fost în general echilibrată, deschisă, pe contre, doar că noi am fost mai pragmatici. Aceste trei puncte ne dau convingerea că putem evita retrogradarea, chiar și fără a mai juca barajul”, spune tânărul fotbalist al „alb-negrilor”.

Cu reușita de la Cluj, Pirte a ajuns la cota 6 și e golgheterul Pîncotei în acest sezon. El nu mai marcase, însă, în meciuri oficiale de pe 25 noiembrie 2015. „Îmi lipsea mult golul, nu eram obișnuit să stau atât de mult timp pe sec. Acum că m-am deblocat, sper să marchez meci de meci sau măcar să-mi ajut cu pase și acțiuni echipa. Domnul Muzsnay vorbește mult cu noi, jucătorii tineri, încearcă să lucreze în primul rând la mentalitatea noastră și nu doresc să-l dezamăgesc. Îmi propun să am parte de un final bun de campionat, să ajut la îndeplinirea obiectivului la Pîncota, iar din vară să fac, eventual pasul, spre Liga 1. Am înțeles că e obligatoriu de la anul cu jucători Under 21 și în primul eșalon, deci mă încadrez…”, a încheiat Pirtea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button