Liga a 2-a

UPDATE! Toma a plecat de la FC Baia Mare: „Am atins obiectivul şi nu mai aveam altul până la vară”





Următorul adversar al UTA-ei în play-offul ligii secunde trece prin momente grele. Neplătiți de mai multe luni, fotbaliștii s-au pomenit în această dimineață, la antrenamentul dinaintea confruntării de la Brașov, și fără antrenorul Dorin Toma. Din câte se pare, acesta ar fi aflat că situația de club este fără ieșire, mai ales că  și conturile ar fi fost blocate pentru neachitarea cantonamentului din vara trecută de la Tărlungeni.

Din câte se pare, pe bancă la partida de mâine, de la Brașov, din cadrul etapei a patra a play-offului Ligii a 2-a, va sta Cristian Bogdan.

Bătrâna Doamnă o întâlnește pe FC Baia Mare sâmbătă dimineață în „Dealul Florilor” pentru trei puncte importante în ecuația promovării, după care, peste o săptămână, o găzdueșite pe arena „Motorul”. Deocamdată, băimărenii ocupă ultimul loc în play-off, fără niciun punct acumulat.

Ioan R. Șter (stirilemm.ro)

UPDATE!

Toma: „Cea mai bună hotărâre în acest moment”

Următoarele două meciuri ale UTA-ei sunt împotriva lui FCM Baia Mare. Prima întâlnire, contând pentru ultima etapă a turlui din play off, e programată sâmbătă, în Delul Florilor. Până atunci însă maramureşenii vor susţine un meci mâine, marţi, la Braşov contând pentru etapa a 4-a. Băimărenii au plecat spre Braşov fără antrenorul principal Dorin Toma, care a decis să demisoneze! El a fost alături de noua echipă din Baia Mare încă de la înfiinţare, fiind mai întâi jucător şi apoi antrenor. La începutul campionatului actual, Toma şi-a propus să ducă FCM-ul în play-off şi a reuşit, dar, din cauza problemelor financiare nenumărate, echipa a clacat în această fază şi şi-a redus simţitor şansele la promovare. Dorin Toma a luat această decizie de a-şi da demisia din cauza situaţiei actuale de la FCM. Clubul are restanţe financiare către jucători de patru luni, iar conturile sunt blocate pentru neplata sumei de aproximativ 70.000 de lei pentru cantonament. Hotărârea a luat-o duminică, după antrenament.

„Am luat această decizie ieri pentru că aşa mi se pare cel mai bine în acest moment. Am atins obiectivul şi nu mai aveam altul până la vară. Datorită lucrurilor care s-au întâmplat după calificarea în play-off am văzut că nu mai avem nicio şansă să facem nimic şi atunci am preferat să mă retrag. Sunt mai multe probleme. Au fost mai multe probleme care au dus la această hotărâre a mea, dar, deocamdată, nu vreau să le discut. Nu mi-a luat locul nimeni, încă. Au rămas cei doi antrenori Cristian Bogdan şi Mihai Şteţca. Ei se vor lupta mai departe şi au plecat azi cu echipa la Braşov. Eu azi am anunţat jucătorii şi conducerea clubului. A fost decizia mea. Nu m-a influenţat absolut nimeni şi cred că am luat cea mai bună hotărâre în acest moment, atât pentru mine, cât şi pentru jucători. Încă nu ştiu ce voi face pe viitor. Mi-am luat licenţa. Deci de acum eu voi fi antrenor cu acte în regulă şi aştept noi oferte dacă vor veni de undeva. O să fiu deschis oricăror propuneri”, a declarat Dorin Toma preluat de liga2.ro.

Informaţia că Dorin Toma şi-a dat demisia a fost confirmată şi pe pagina de Facebook a clubului băimărean. Totuşi, preşedintele FCM-ului, Cristian Şpan, speră ca antrenorul să revină asupra deciziei sale şi să conducă echipa cel puţin până la finalul sezonului. Altfel, în acelaşi mesaj, s-a anunţat că jucătorii şi-au încasat, în ziua deplasării către Braşov, o parte din primele de joc restante.„În această dimineaţă echipa a plecat înspre Braşov. Din păcate fără Tomiţă, antrenorul de care se leagă scurtă, dar frumoasa poveste a acestei echipe. Într-o discuţie cu preşedintele clubului, acesta l-a rugat să rămână alături de echipă cel puţin până la finalul acestui campionat. Dacă decizia lui Tomiţă nu se schimbă, îi mulţumim din suflet pentru tot ce a făcut pentru acest club şi pentru fotbalul din Baia Mare. Noi sperăm însă ca tehnicianul nostru să revină alături de echipă. În altă ordine de idei, tot azi s-au plătit către jucători o parte din primele de joc restante”, se arată într-un mesaj postat pe pagina oficială de Facebook a clubului din Baia Mare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button