Fotbal judetean

Unii, ca și salvați, ceilalți – aproape îngropați: Victoria Zăbrani – Păulișana Păuliș 1-2


Marea realizare a Zăbraniului a fost primul gol al returului, dar deznodământul a fost același, înfrângere. Echipa ce a profitat de slăbiciunile „alb-roșiilor” de pe Mureș a fost Păulișana Păuliș, care de acum privește detașată lupta pentru supraviețuire.

pinta

Pința: „E greu pentru copii să joace două meciuri în 48 de ore”

Prima parte a aparținut gazdelor, cel puțin la raportul ocaziilor clare. Avram a și deschis tabela cu un șut din întoarcere, iar Rogojinaru a ratat în două rânduri golul desprinderii. „Dacă echipa nu ar juca, nu și-ar crea ocazii sau ar ieși din obiectivul stagional mi-aș da demisia. Sau dacă șefii clubului consideră că nu mai e locul meula Zăbrani nu țin de scaun. Ca de obicei, ratăm cu săninătate ocazii în momente cheie ale jocului și luăm de fiecare dată. Păi Rogojinaru a avut două situații mari înainte de pauză, puteam avea un avans de două goluri după prima parte. Dincolo de problemele de concentrare, mai avem și una legată de partea fizică. Evoluăm joi în campionatul de juniori, iar sâmbătă folosim 7-8 jucători din acea echipă și în Liga a 4-a. E prea scurt timpul să-și revină, vom încerca să mutăm meciurile de juniori marți. Ni s-a impus să ajungem la turneul zonal de juniori, deocamdată suntem în obiectiv, iar în Liga a 4-a peste linie. Vom încerca să ne revenim în etapele ce urmează, încercăm să luptăm cu armele noastre chiar mâine, la Cermei, pe terenul celei mai bune echipe a seriei pentru mine”, a precizat Leontin Pința, antrenorul Victoriei.

mititi.danut

Mițiți: „Nu ne mulțumim cu puțin”

Sâmbătă, Păulișul a revenit pe tabela, prin Bruț, care intrase de două minute pe teren, pentru ca reușita de trei puncte să poarte semnătura antrenorului-jucător. Dănuț Mițiți a înscris cu un șut plasat după assistul aceluiași Bruț. „Chiar remarc intrarea foarte bună în joc a lui Manu Bruț. A fost decisiv pentru noi, mă bucur că-și reintră în formă, căci calități de fizice are har Domnului. Totodată, apreciez în general toți jucătorii tineri, au crescut de la meci la meci și întotdeauna și-au adus aportul la rezultatele bune ale echipei. În fine, Itu evoluează ca la prima tinerețe, se sacrifică mult pentru echipă. Concluzionând, cred că am fost echipa mai bună la Zăbrani și am meritat victoria. Ne uităm și noi pe clasament, ne place că ne-am îndepărtat de ultimele locuri, dare u încerc să îi obișnuiesc pe jucătorii mei să nu se mulțumească cu puțin. Întâlnim pe Aqua Vest vineri și vrem să câștigăm”, a punctat fostul mijlocaș al lui ACU.

Formații:

Zăbrani: Brutyo – Țop (46 Iercan), Oberșterescu, Zopota, Matei – Ursoi (75 Achim), Nibu (72 Duma), Ianc, Crișan – Avram, Rogojinaru (81 Rancov).

Păuliș: Defert – E. Calancea, Cervenschi, Suciu, Ambruș (90 Stoian) – Marc, Țepeș, Ștefan (57 Bruț), D. Calancea (83 Șt. Calancea) – Itu, Albulescu (64 Mițiți).

Arbitri: Mircea Ardelean – Zoltan Nagy, Emil Cristea. Observatori AJF: Dan Ologeanu, Ioan Hamza

FOTO: victoria-zabrani.ro








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button