UTA Arad

Chindriș a spart gheața din penalty: „Am dat exact unde am vrut, e important că am rămas singura echipă neînvinsă în play-off”

Situație inedită pentru UTA la meciul de la Baia Mare. Pe teren nu s-au aflat primii doi executanți de penalty-uri, respectiv Copil și Gligor, așa că responsabilitatea a căzut pe umerii lui Marius Chindriș.

Mijlocașul defensiv nu marcase încă în acest sezon deși a avut câteva șuturi de la distanță și semidistanță ce i-au întrebuințat serios pe goal-keeperii adverși. Astăzi, Bota nu a avut nicio șansă la execuția în vinclu a utistului. „Era 0-0 și mă temeam să nu se repete istoria de acum câteva săptămâni, când Strătilă a ratat și am pierdut. Nu m-am uitat în jur, știam că eu va trebui să bat, căci așa stabilisem cu antrenorii. Am luat cu încredere mingea și am dat exact unde am vrut”, a spus Chindriș, care a mai bătut lovituri de la 11 metri pentru UTA în Liga a 4-a.

Odată cu înfrângerea Mediașului pe teren propriu în fața Chindiei, o singură e echipă nu a cunoscut gustul înfrângerii în mini campionatul ce va decide promovata sau promovatele. „Golul este important și prin prisma rezultatului final. Până la urmă, UTA a rămas singura echipă neînvinsă din playoff și acesta e un lucru de luat în seamă, ce ne dă moral pentru meciurile următoare. Vrem să câștigăm neapărat săptămâna viitoare, să o batem în sfârșit pe Baia Mare și să ne luă revanșa pentru toate punctele pierdute până acum în fața lor”, a adăugat Marius Chindriș.

În fine, acesta a comentat pe scurt și prestația arbitrilor, una vehement contestată de antrenorul Roland Nagy. „Mi s-a părut puțin nedrept ceea ce a făcut arbitrul. Strătilă nu trebuia eliminat, ci să primească un al doilea penalty. În fine, de la nivelul gazonului mi s-a părut că a condus șmecherește o bună parte din acest meci. Deși s-ar fi jucat altfel la 11 contra 11, până la urmă a fost o zi pozitivă pentru noi”, a concluzionat Chindriș.

Celălalt utist care a înscris în „Dealul” Florilor, Marius Curtuiuș, e la al 14-lea  gol stagional, al 6-lea al primăverii, între care trei după lovituri cu capul.

FOTO: UTA Media Design

Comentarii Facebook

0
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close
Close