Liga a 2-a

Toma: „După jocul bun prestat, puteam obține mai mult”

FC Baia Mare a mai încurcat-o odată pe UTA în prezenta stagiune a ligii secunde. După 4 puncte luate în sezonul regulat a venit și o remiză în etapa a 5-a a play-outului. A fost 2-2 la capătul unei partide voi disputate și plină de episoade contestate de-o parte și de cealaltă.

Remiza nu o ajută cu nimic în clasament pe formația moroșeană, mai ales după penalizarea de 4 puncte primită în cursul zilei de joi.  „Așa cum anticipam, a fost un meci dificil, dar pe care l-am controlat din toate punctele de vedere, de la un capăt la celălalt. Din păcate, jocul s-a stricat puțin după acele eliminări, nu știu sincer ce a făcut și Paul Păcurar. Apoi, Giurgiu are o tăietură după ce a fost călcat de un adversar. Am rămas în zece, după care în nouă, deci putem spune că e un rezultat bun, echitabil. Dar, după cum a arătat jocul nostru de ansamblu, eu zic că puteam obține mult mai mult”, a precizat Dorin Toma la finalul partidei cu UTA.

Întrebat despre prestația „fluierașilor”, care au fost atacați de Roland Nagy, fostul fundaș a adăugat: „Eu nu comentez arbitrajul, ci doar jocul echipei mele ce a fost din nou foarte bun. Nu mai avem acea presiune de până acum, poate a contat și acea depunctare, avem și noi puțină liniște de aceste Sărbători. Totodată, sperăm să ni se mai rezolve din probleme. De fapt, întoarcerea mea a fost condiționată de rezolvarea unor lucruri, doar o parte s-au rezolvat deocamdată, dar avem promisiuni că treptat scăpăm de ele. Dar, nu mai vreau să vorbesc de asta, ci de faptul că echipa arată un fotbal de calitate și mă bucur pentru asta”.

 

Comentarii Facebook

0
0

Un comentariu

  1. Pt. ce te-ai intors?caracter de 2 lei,ai lins unde ai scuipat.cu UTA va-ti dat viata dar cu celelante contracandidate nu va omoriti,pe gard cu voi la ARAD,nenorocitilor vedea-vas desfintati ,cu toti la meci simbata sa-i batem pe javre,hai UTA.

    0

    0
  2. Suporter alias militean de la alba, ce ai fi vrut? Sa stea capra baia mare si uta numai s-o bage in poarta?

    0

    0
  3. Si acest >MUSCATOR DE… zis dumitrusuporter< !Lupta acum e in 3 si orice e posibil dupa cum evolueaza UTA….!Paste Fericit tuturor utistilor adevarati !

    0

    0
  4. Rusine sa va fie mister Dorin Toma !!! Joc bun zici ??? Poate al jigodiilor de arbitri pentru voi !!! Nici in Saptamana Mare nu va este frica de Dumnezeu ???

    0

    0
  5. Clasic , nu am auzit antrenor sa comenteze arbitrajul cand e favorizat . Aceasta este placa clasica a tuturor : „Eu nu comentez arbitrajul, ci doar jocul echipei mele” , dar daca erai defavorizat urlai ca din gura de sarpe !

    0

    0
  6. Am vazut si eu imaginile pe fecebook si da pot spune ca Roly stie ce spune. Clar UTA. a fost batuta de arbitrii care au arbitrat EXECRABIL ,un arbitraj unde nimai in liga 5-6a mai gasesti. Domnule TOMA, in meciul acesta dumneata ai fost ajutata de arbitrii pana in panzele albe. UTA. trebuia sa plece castigatoare de la Baia Mare. GOLUL DOI NU SE DA NICIODATA DACA ESTI DEP_ARTE DE FAZA SI NU ESTI SIGUR DACA MINGEA A TRECUT DE LINIA PORTII SAU NU , si STRATILA NU A FACUT NICIO SIMULARE CA NU AVEA CUM LA IMPACTUL CARE LA AVUT CU FUNDASUL LOR ,FIIND IN VITEZA NU AVEA CUM SA PICE ALTFEL SI NU MAI ZIC DE PICIORUL RIDICAT CARE SE VEDE CLAR CA ESTE CU INTENTIE . PAI ARBITRE < DACA ERAI DEPARTE DE FAZA< CUM POTI SA DAI SIMULARE SI ROSU !!!! DECI DOMNULE DORIN TOMA, ASTA SE CHEAMA VICIERE DE REZULTAT !!!!

    0

    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close
Close