Fotbal judetean

„Zimbrul”, după gard în repriza a doua! Ciba spune că antrenorul Cermeiului l-a lovit cu ușa de la vestiar la pauză; Aslău: „Au pus presiune pe arbitri, căci au jucat pe bani mulți”





Nu toate au fost roz la Cermei. Sigur, a fost seara celor de la Lunca Teuz Cermei, care și-au luat punctele din disputa cu Progresul Pecica și au devenit noii campioni județeni, dar un eveniment din pauza meciului a lăsat un gust amar.

Ciba: „Gust amar, Aslău ar trebui suspendat luni bune de acum înainte”

Sau cel puțin asta susține antrenorul echipei oaspete, care invocă o agresiune din partea omologului său de pe banca Cermeiului. „Situația tensionată dintre Aslău și mine nu era ceva nou. Totul se trage de la jucătorul Radu Popa, care, după ce a fost dat afară de la Cermei, a trecut la Chișineu Criș, pe când antrenam eu echipa. Mi s-a reproșat atunci că le-am furat jucătorul, când el fusese pus pe liber. De atunci, nu ne-am mai vorbit, ne-am evitat, în condițiile în care cândva ne înțelegeam foarte bine, am fost vecini și chiar am jucat împreună la Sânicolau Mic. Nu ne-am salutat nici astăzi, pentru ca apoi el să mă injure pe tot parcursul primei reprize. Nu am zic nimic, dar ceea ce s-a întâmplat la pauză mi-a lăsat un gust foarte amar. În momentul în care am dorit să intru în vestiar, domnul Aslău a dat cu piciorul în ușă, iar eu am căzut peste jucătorii mei, unul dintre ei fiind chiar Topai, care a avut mult timp mâna ruptă. Au reacționat și jucătorii mei, s-a creat o busculadă, în care a intervenit și președintele lor, Petre Bulza, care a calmat spiritele. Jucătorii mei nici nu am mai vrut să iasă pe teren după pauză. Unul dintre tușieri a văzut totul, drept pentru care Mircea Aslău nu a mai stat pe bancă după pauză. Cu tot respectul pentru Cermei, căreia îi urez baftă la baraj, antrenorul lor ar trebui suspendat multe luni de acum înainte. Gestul său nu face cinste clubului, e unul primitiv, ce ar trebui pedepsit strict”, a explicat Lucian Ciba.

ciba

„Ce s-ar fi întâmplat dacă nu băteau gazdele?”

…se mai întreabă antrenorul Progresului Pecica. „Ne-am prezentat la Cermei pentru a ne apăra șansele, doream să jucăm fotbal. Mă întreb, ce trebuia să facem să ne dăm la o parte? S-a mai spus că aveam promiși nu știu câți bani din altă parte. Păi dacă era ceva concret nu-l aduceam pe Rusu înapoi, îi dădeam 20 de milioane, și-l puneam să apere. Ne-am adunat cum am putut, am avut destui jucători cu probleme medicale și mă întreb cu câte dube de Jandarmi am fi plecat de la Cermei dacă nu pierdeam? Bineînțeles, niciodată cu arbitrajul de care am avut parte azi…” , a adăugat fostul mijlocaș, care mai crede că nivelul partidei de azi a fost de Liga a 5-a, spre demeritul ambelor combatante.

Aslău: „Ciba să-și revizuiască atitudinea, dar nu ar trebui să intru în polemici cu un instructor deja demis”

Cum Cermeiul a rămas fără „principal” pe bancă, cu indicațiile a fost responsabil Adi Rusu. Experimentatul fundaș e accidentat la genunchi și se va opera, dar azi i-a dat o mână de ajutor antrenorului său. Acesta din urmă i-a răspuns în termini duri lui Ciba. „Ar trebui să-și revizuaiască atitudinea, căci tot ceea ce a făcut la Cermei a fost să pună presiune pe arbitri. În loc să se uite la echipa sa ce s-a prezentat slab, a comentat în permanență la deciziile arbitrilor. La pauză, l-am auzit că dorea să retragă echipa de pe teren în semn de protest, iar atunci am vrut să închid ușa vestiarului să nu mai aud prostiile lor. Dar, nu am intenționat să lovesc pe nimeni. Nu permit nimănui să-și bată joc de munca de un an de zile a băieților mei, mai ales unui personaj care nu a realizat nimic în fotbal. E în fenomen că a păcălit niște oameni cu bani, care – de altfel – l-au și dat afară după înfrângerea de la Sântana. El azi nu mai trebuia să stea pe bancă la Cermei. Și apoi, cum își permite să vorbească despre mine. Eu sunt antrenor cu acte în regulă, el este un simplu instructor”, a precizat antrenorul echipei campioane.

„1500 de lei – motivația celor de la Pecica”

În fine, Mircea Aslău consideră că frustrarea antrenorului celor de la Progresul izvorește de altundeva. „Pe undeva, e normal să facă un astfel de circ Ciba și cei de la Pecica. Vă spun eu că au jucat pe 1500 de lei fiecare, bani promiși de Sântana. Asta a fost motivația lor azi. Prima a fost suplimentată chiar la pauză.  Băieții nu au putut nimic și acum încearcă să umbrească victoria noastră prin astfel de mizerii”, a adăugat „Zimbrul”.









Un comentariu

  1. Toata lumea a pupat in cur Cermeiu campionatu asta,inclusiv voi de la SPORT ARAD,campionatu trecut cand PECICA a castigat abera ati vorbit de ei.

    0
    0
    1. din pacate, cei de acolo nu au fost interesati sa aiba o relatie normala cu presa … anul acesta au fost un pic mai deschisi si speram sa fie si mai deschisi din campionatul viitor …
      nu putem populariza decit pe cei care si doresc acest lucru pentru ca avem nevoie de informatii pentru a putea realiza materiale …
      nu dau nume dar si in acest campionat am patit ca am fost prezenti la partidele unei echipe, am facut cronica si poze si la final nu am putut sa luam declaratie la nimeni pentru ca ne refuzau continuu …

      0
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button