Alte sporturi

Copil face istorie pe iarba londoneză: S-a calificat în premieră pe tabloul principal de la Wimbledon





Tenismanul arădean, Marius Copil, s-a calificat în premieră pe tabloul principal de simplu al turneului pe iarbă de la Wimbledon (în direct pe Digi Sport), al treilea de Mare Șlem al anului, după ce l-a învins pe italianul Thomas Fabbiano, cu 7-5, 7-5, 6-4, vineri, în ultimul tur preliminar. Copil (25 ani, 174 ATP) nu mai jucase până acum cu Fabbiano (27 ani, 114 ATP).

Marius Copil, aflat în premieră pe tabloul principal la Wimbledon, va avea un meci foarte dificil cu francezul Lucas Pouille (22 ani, 29 ATP), cap de serie numărul 32. Arădeanul și-a asigurat un cec de 30.000 de lire sterline și 35 de puncte ATP.

În ultimul tur al calificărilor la dublu feminin, româncele Andreea Mitu și Patricia Maria Țig au fost învinse de chinezoaicele Chin-Wei Chan/Xinyun Han, cu 6-2, 6-2.

Dacă Marius Copil este singurul român prezent pe tabloul masculin de simplu, în proba similară feminină vom fi reprezentați de cinci românce: Simona Halep (a cincea favorită, adversară Anna Karolina Schmiedlova), Irina Begu (cap de serie numărul 25, adversară Carina Witthoeft), Monica Niculescu (adversară Aleksandra Krunic, venită din calificări), Sorana Cîrstea (adversară Petra Kvitova — cap de serie numărul 10), Patricia Țig (Sara Errani — cap de serie numărul 20).

Un comentariu

  1. Bv lui pt el este o performanta ,dar eu zic ca sa o lasati mai usor cu copil scrie istorie ,daca din ajungerea pe tabloul principal la un turneu de mare slem este o fila de istorie atuncea rau am ajuns ,sa nu uitam ca a mai si trecut 1 data de primul tur la us open cand a invins pe pablo andujar ,O MARE PERFORMANTA AR FI SA FIE IN TOP 100 sa numai zicem de top 50 acolo deja trebuie sa ai clasa si un psihic fff bun

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button