Alte sporturi

Spaniolii, prea puternici pentru echipa de Cupa Davis a României! Arădeanul Copil nu a jucat în ultima zi





Jucătorul de tenis Florin Mergea (care l-a înlocuit pe Marius Copil, după ce arădeanul a acuzat dureri abdominale), în vârstă de 31 de ani, a fost învins, duminică, scor 4-6, 3-6, 2-6, de Roberto Bautista, 28 de ani, astfel că Spania conducea România cu scorul de 3-1 şi obţinea calificarea în barajul pentru Grupa Mondială.

Mergea, obişnuit cu partidele de dublu, a pierdut în trei seturi contra spaniolului, însă obiectivul său principal a fost acela de a demonstra că poate face faţă şi se poate lupta pentru fiecare punct.  „Am muncit foarte mult să aducem meciul în a treia zi. Obiectivul meu principal a fost să lupt, dacă mă luăm după calculele hârtiei nici nu trebuia să stau cu el pe teren. A fost o atmosferă incredibilă, nu-mi venea să ies de pe teren. Am încercat să atac cât pot de mult”, a declarat Florin Mergea pentru DigiSport. „Am făcut o ruptură abdominală. Nu am simţit în timpul meciului fiind încălzit, dar m-am resimţit la final. Voi merge la Bucureşti să fac un RMN, sper să nu fie nimic grav. Decizia de a nu juca azi am luat-o dimineaţă, a spus și arădeanul Copil pentru aceeași sursă.

Partida dintre Mergea şi Bautista a durat o oră şi 45 de minute şi a fost urmată de meciul dintre Adrian Ungur şi Pablo Carreno Busta. A câștigat spaniolul, cu cu 6-3, 7-5!. Asfel că scorul final a fost de 4-1 pentru iberici.

Vineri, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, România a pierdut ambele partide de simplu din ziua 1. În primul meci, Marius Copil (25 de ani, locul 163 ATP) a fost învins de către de Feliciano Lopez (34 de ani, poziţia 21 ATP), scor 6-7 (4-7), 7-5, 4-6, 6-3, 3-6, după 3 ore şi 41 de minute. Apoi, Adrian Ungur (31 de ani, locul 185 ATP) a fost învins de către Roberto Bautista (28 de ani, 15 ATP), scor 3-6, 2-6, 1-6.

Sâmbătă, perechea Horia Tecău/Florin Mergea a trecut de cuplul Feliciano Lopez/Marc Lopez cu scorul de 3-6, 6-1, 1-6, 7-5, 6-3.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button