Selecționerul Daum i-a cunoscut pe „tricolorii” utiștii de la Under 19 înainte de eșecul usturător cu Israelul
Costel Enache, selecționerul naționalei Under 19, are motive de îngrijorare după testul de aseară, de la Mogoșoaia. România nu a avut replică în fața reprezentativei similare a Israelului, ce s-a impus cu un elocvent 4-0.
Dintre utiștii convocați la lot, Dennis Man și Adrian Petre au fost titulari, ultimul chiar integralist, în timp ce Ionuț Tănase a intrat pe gazon în debutul reprizei secunde. Totodată, arădeanul Răzvan Oiadă, component al formației italiene, Brescia Calcio, a fost și el inclus în primul „unsprezece”.
De menționat ar mai fi că înainte de meci, „tricolorii” au stat față în față cu noul selecționer al României, germanul Christoph Daum, care e la etapa de documentare la toate nivelurile fotbalului românesc.
Man și colegii săi ar avea șansa să-și ia revanșa mâine seară, în meciul doi de verificare cu israelienii, de la Centrul Național de Fotbal Buftea.
Cel mai probabil, cei trei internaționali de tineret ai „Bătrânei Doamne” vor pleca vineri cu trenul spre Suceava, unde vor face joncțiunea cu restul coechipierilor, iar sâmbătă sâmbătă sunt la dispoziția antrenorilor pentru meciul cu Foresta, din cadrul etapei a doua a ligii secunde la fotbal.
FOTO: frf.ro

