Gloria LT CermeizTOP ARTICOLE

Încă un succes în județul Timiș: Millenium Giarmata – Cermei 2 – 3





Se pare că scorul preferat al Cermeiului în meciurile amicale desfășurate în județul vecin este 3 – 2. După ce a învins-o pe Ripensia cu acest rezultat, echipa lui Aslău a trecut și de Millenium Giarmata în această seară, în urma reușitelor semnate de Bulza, Diarra și Nistor din penalti respectiv Artimon și Ghighilicea.

La finalul testului la care au absentat Sălăjan și Gurban, antrenorul Cermeiului și-a declarat regretul că stagiunea de liga a treia va începe doar peste două săptămâni. „Eram pregătiți să jucăm pe puncte sâmbăta viitoare dar nu avem ce facem și trebuie să ne conformăm, sperând tot odată că mai găsim un partener pentru un amical. Mă bucur că echipa a crescut de la meci la meci, s-a legat și a obținut și rezultate bune pentru moralul fotbaliștilor. Nu am fugit de adversarii buni și azi am întâlnit o posibilă colegă de serie pe care am învins-o, zic eu, meritat. Odată cu venirea juniorului Moraru mai încercăm să transferăm doar încă un junior, dar dacă nu se poate vom apela la tinerii din curtea noastră“, ne-a declarat Mircea Aslău.

În confruntre de la Giarmata Cermeiul a folosit următorii jucători: Fl. Rusu – Petrache, Cotoc, Calvin, Șușlak – Coșa, N. Varga, Nistor, Aldan – Diarra – Bulza, plus Purece, Vereș, Moraru și V. Brândușe.

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button