UTA Arad

Miron, coșmarul lui Pelici: „Dacă tot se apără bine echipele lui, am zis să-i demonstrăm și noi că-i închidem poarta”





În ultima partidă oficială din 2015 în Liga a 2-a, CSM Râmnicu Vâlcea se împiedica pe teren propriu de UTA și scăpa printre degete titlul de campionată de toamnă. Bogdan Miron apăra și atunci un penalty în fața fostei echipe a lui Alexandru Pelici, repetând isprava și ieri, contra Mioveniului, contribuind din plin la remiza, până la urmă, pozitivă a „alb-roșiilor”. „Știam că echipele domnului Pelici se apără bine, sunt greu de desfăcut, dar am zis să-i demonstrăm și noi că le închidem poarta. Mă bucur că am avut inspirație la acel penalty, deși trebuie să recunosc că și jucătorul advers m-a ajutat puțin prin execuția sa mai slabă”, ne-a dezvăluit numărul unu „textilist”.

La conferința de presă de dupîă meciul de ieri, Roland Nagy a recunoscut că execuțiile lui Cosmin Năstăsie de la punctul cu var au fost studiate. „Bogdan știa cum a bătut jucătorul de la Mioveni cu Satu Mare, în așa fel încât, eventual, să schimbe colțul. I-a ghicit până la urmă execuția, dar ne-a mai salvat și din alte situații grele. Miron lucrează bine cu Dan Țapoș, e pe plus la UTA, ne dă încredere în poartă și asta e cel mai important”, a precizat „principalul” arădenilor. „Nea’ Dan ne dă tuturor energie pozitivă, e o plăcere să lucrezi cu dânsul, iar rezultatele se văd. Mă bucur că am ocazie să lucrez cu un astfel de antrenor de portari, mă simt bine la UTA din toate punctele de vedere”, a completat goalkeeperul de 26 de ani.

Revenind la penalty-ul Mioveniului și deznodământul confruntării, Miron a adăugat următoarele: „Doream să sar în dreapta, dar am văzut momentul de ezitare, de scurt blocaj al lui Năstăsie și m-am oprit și eu. Am lăsat piciorul stâng pe centru și am oprit acea minge șutată, totuși, destul de slab. Mă bucur că nu am primit gol pentru al patrulea meci consecutiv, dar e meritul întregii echipe pentru asta. Era nedrept să pierdem la ce ocazii clare am avut și noi, egalul e echitabil”.

Runda viitoare, mai precis vineri, UTA întâlnește colega de clasament. După remiza de azi (0-0 la Ștefănești, cu Tărlungeniul), FC Brașov a strâns tot 11 puncte și împarte ultima poziție a podiumului cu „alb-roșii”. „Chiar dacă s-au întărit față de sezonul trecut și au cam scăpat de probleme, mergem să scoatem un rezultat bun. Pentru mine asta înseamnă cele trei puncte, mai ales că avem de recuperat terenul pierdut cu Mioveniul. I-am bătut de trei ori anul trecut, plus o remiză, sperăm să menținem această serie pozitivă”, a adăugat Bogdan Miron.

FOTO: UTA Media Design

Un comentariu

  1. Brasovu va bate la minim 2 diferenta! Voi aveti acelasi joc ca-n divizia c, cand nu bateati nici giarmata ori mama mia, cu mingi bubuite si joc la ciupeala..diferenta fata de sezonul trecut e ca nu mai este Rus sa marcheze in ultimile minute goluri de 3 puncte

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button