Utiștii își anunță intențiile înainte de meciul cu Afumațiul: „Concentraţi şi dornici de a reveni pe podium”
„Bătrâna Doamnă” are șansa să încheie perfect o săptămână în care a luat maxim de puncte din duelurile cu Șoimii Pîncota și Luceafărul Oradea. La prima vedere, „alb-roșii” nu ar trebui să aibă probleme cu nou promovata din Afumați, mai ales că: „Îi simt pe băieţi concentraţi şi dornici de a reveni pe podiumul clasamentului, mai ales după acel meci de la Braşov. Erau supăraţi pe ce s-a întâmplat acolo şi i-am auzit vorbind despre cât de mult îşi doresc să ducă echipa acolo sus” , a menționat Cristi Todea, antrenorul secund al UTA-ei.
Unul dintre cei mai buni fotbaliști ai arădenilor la Sînmartin atrage atenția asupra adversarului de mâine (ora 11, arena „Motorul”) și mai ales asupra a doi jucători. „Spre ruşinea mea, nu cunosc decât doi jucători de la echipa adversă, Verdeş şi Vasile Olariu. Cu ultimul am şi fost coleg la FC Braşov şi Academica Clinceni și știu poate decide de unul singur un meci, trebuie să le acordăm o atenţie puţin sporită. Însă, noi trebuie să ne facem jocul, să câştigăm cele trei puncte, care sunt foarte importante”, a menționat Alexandru David, fundașul lateral dreapta al arădenilor.
După mult timp, UTA nu are probleme de efectiv. Și-a revenit și Polgar, care, însă, probabil va lua loc pe banca de rezerve.
Formații probabile:
UTA: Miron – David, Manea, Gligor, Burlă – Strătilă, Tănase, Chindriș, Andor – Curtuiuș, Petre.
Afumați: Obretin – Covalschi, Rz. Patriche, Buzea, Robicek – V. Olariu, Balgiu – Ad. Popa, Vl. Tudorache, V. Ştefan – Verdeş.
Arbitri: Florin Andrei (Târgu Mureș) – Florin Pucheanu (Ulmi-Dâmbovița), Gabriel Cătană (Târgoviște). Rezervă: Paul Unimătan (Zalău).
Observatori FRF: Dan Monea (Aiud) și Ion Lupșa (Caransebeș)


Apararea sa fie exacta , acolo Manea sa-l ia in primire pe Verdes sa nu miste in front si vom obtine cele 3 puncte. HAI UTA
Daca si cu …Afumati ne facem griji, atunci….e nasol. Ar fi cazul sa dam , si noi vreo 4-5 boabe ( nu doar la pancota)