UTA Arad

A fost ședință la UTA, se așteaptă mutarea în plic

Așa cum vă informam aseară, în această dimineață toată floarea cea vestită a clubului UTA s-a întâlnit într-o ședință. Nu prea lungă, căci începea meciul celor de la Citizens, unde unii aveau treabă. În fine, e clar că subiectul a fost oportunitatea schimbării lui Roland Nagy de pe banca „Bătrânei Doamne”, iar semnalele sunt pentru.

De altfel, „principalul” utist anticipa asta încă de ieri, când vorbea despre un final de drum, despre un finish, iar de atunci nimeni nu a mai discutat cu el. Nu a fost chemat la discuții în această dimineață și așteaptă mutarea în plic. Simte și el că nu mai e dorit, că înlocuirea ține loc de soluțiile ieșirii din mini-criză. Are, totuși, o ultimă doleanță să nu fie anunțat de o anumită persoană din club și nu prin sms.

În stilu-i caracteristic, conducerea clubului ține la „secret” totul și, probabil, va anunța pe site-ul oficial al clubului numele noului antrenor. Dacă va fi cazul, bineîneles.

Comentarii Facebook

0
0

12 comentarii

  1. Cred ca e buna o schimbare de antrenor.asa putem si noi suporterii sa punem presiune.daca vine unu care nu e din arad nu ma doare capu sa il critic dar cu roly e mai greu pt ca exista respect

    0

    0
  2. Cand mai acum vreo 2 ani am spus ca domnul Sani urmareste sa-si umple bine buzunarele,sa vanda sub brandul UTA tinerii jucatori, multi au sarit ca arsi. Azi, maine ,incet-incet, lucrul asta se adevereste.

    0

    0
  3. ,,Din vară nu va mai trebui să existe situaţia ambiguă cu două echipe care îşi revendică titulatura de UTA şi vom merge mai departe cu demersurile noastre pentru a avea o singură UTA. Facem apel la conducătorii SC FC UTA S.A. să îşi asume public în cel mai scurt timp că nu mai reprezintă UTA şi să-şi găsească o soluţie pentru o nouă identitate a clubului pe care îl conduc înainte să fie obligaţi să o facă. Credem că în acest moment ei au probleme mai importante decât cele legate de orgoliul personal.

    Cât de curând sperăm să vedem UTA acolo unde îi este locul, în Liga I, jucând pe un stadion ajuns în sfârşit aproape de standardele europene.”

    Asta se spunea in martie 2014 intr-un comunicat SCU(domnul Proca&comp.).La 2 ani si jumatate ce avem? Jucatori vanduti, in cel putin un caz pe bani multi, si paradoxal, multe restante salariale la jucatori. Despre stadion ce sa mai vorbim, poate prin 2018.

    0

    0
    1. Tu crezi ca e asa usor sa realizezi aceste lucruri ? Daca aveam investitori crezi ca nu ii vroiam alaturi de noi , dar nu mai vine nimeni sa bage bani sau cine vine , vine doar pentru a fura uita-te mai intai ca fotbal se practica la noi in tara si de cine e condus . Se vor indeplini toate obiectivele cu timpul , de ce nu ai lasat acest coment in vara cand am pierdut la baraj ? Atunci o duceam bine asa-i ? Comentariile astea spuse asa intr-o seara dupa un weekend dificil sunt rau intentionate .Eu zic sa lasam timpul sa judece ce se va intampla iar sezonul asta nu este in totalitate pierdut mai avem sanse sa ne redresam daca nu atunci sa batem pe poli iar la anu poate vom reusi .

      0

      0
  4. ,,Concurenţii de proiecte au fost doar unul singur, Alexandru Meszar, din partea clubului UTA B.D., care în prezentarea proiectului a fost susţinut şi de către edilul Gheorghe Falcă, care a venit cu promisiuni de amenajare terenuri pentru copii şi juniori, modernizarea stadionului UTA şi sprijin financiar pentru echipă.”

    Februarie 2014

    0

    0
  5. Ca om i-mi pare foarte rau de Roly , dar nu se poate continua asa , numai findca t-ie mila de om ruinezi o echipa ca UTA. Daca eram in locul lui mi-as fi dat demisia demult . Orice om are o limita si el a ajuns demult la ea . Nu ma bucura faptul ca nu va m-ai fi Roly antrenor dar trebuie sa se intimple ceva ! Haide UTA la mai bine !!!

    0

    0
  6. Macar sa numeasca un antrenor bun care sa fie exigent si cu ochiul format in ceea ce priveste in alegerea primului 11 pe teren.Ca pana la urma cred ca acesta care il va numi, o sa aplice tot politica clubului in ceea ce priveste cu promovarea de tineri juniori ceea ce UTA. nu mai are timp sa astepte asa ceva ca deja am asteptat din 1979 incoace !!!! Nu mai avem rabdare, vrem rezultate pt. ca aceasta echipa sa revina acolo unde ii este locul, cred ca a-ti inteles D l. Meszar ce vreau eu si marea suflare fotbalistica din Arad !!!! Terminati cu promovarea juniorilor pe teren la infinit pt. ca a-ti vazut ce a iesit !!!

    0

    0
  7. ” Sper măcar că nu voi fi anunțat prin sms, că voi lua foc. Demisia nu mi-o dau, pentru că sunt alte jocuri la mijloc. ”

    Oare, despre ce jocuri vorbește Nagy ?

    0

    0
  8. Pai atuncea sa spuna Roly daca este un om cinstit si tine intradevar la UTA., despre ce jocuri este vorba ,ca sa stie si oamenii care sustin aceasta echipa pe stadioane ,sa afle adevarul !!!

    0

    0
  9. Am devenit un fel de satelit al fcsb- ului, isi impune prodanca lui reghe oamenii la noi, suntem cobaii cotoharlei cu parul ca spalatoarea si cu comportament de mahalagioaica..acum poa sa vina si aia din la liga si din bundesliga..

    0

    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close
Close