UTA Arad

Călărașiul lui Mihalcea vrea să dea lovitura la Arad: „UTA e greu de bătut acasă, dar le cunoaștem punctele slabe”

Din posibile prim divizionare, parterene de întrecere în acel baraj de promovare, UTA și Dunărea Călărași au ajuns să „navigheze” la mijlocul clasamentului unei ligi secunde reunite. Au trecut ceva mai mult de patru luni de zile și ambele combatante își caută echilibrul, cu mențiunea că arădenii au și în acest an ca obiectiv promovarea.

În schimb, antrenorul Dunării a dorit să clarifice încă de la început aspectul obiectivului. „Noi am schimbat 15 jucători în această vară, condiții în care nu ne putem permite să ne mai gândim la primele locuri. Obiectivul nostru este clar reconstrucția, cu o clasare la finalul campionatului pe unul din primele 6-7 locuri. Deci, nu există nicio o presiune la noi, eu nu sunt pe făraș așa cum susțin unii. Dimpotrivă, am o legătură bună și strânsă cu conducerea clubului, suntem pe aceeași lungime de undă. Bineînțeles, cu toții am vrea să avem un parcurs mai bun, sperăm să legăm victoria cu Tărlungeniul cu un rezultat pozitiv la Arad”, a menționat Adrian Mihalcea.

Intrând în miezul disputei cu „alb-roșii”, antrenorul principal al călărășenilor recunoaște că datele problemei s-au schimbat destul de mult față de meciul din vară. „Miza unui baraj era mult mai mare, s-a văzut și prin numărul spectatorilor ce a venit la Arad și ce atmosferă au făcut. Sunt sigur că din punctul de vedere al publicului nici acum nu ne va fi ușor, iar și din această perspectivă UTA e greu de bătut acasă. În plus, jucătorii lor au un tupeu pozitiv în jocurile de la Arad, un altfel de moral și abordare, sunt sigur că vom avea parte de un meci foarte solicitant. Față de noi, arădenii au atuul omogenității și asta pentru că, în afară de trei-patru jucători, ei sunt cam aceiași. În schimb, la noi, față de formula de baraj, au mai rămas doar trei fotbaliști: Lungu, Panait și Kanda.  Dar, vom încerca să profităm de pasa lor proastă și de faptul că îi cunoaștem destul de bine. Le cunoaștem atuurile, dar și punctele slabe, sper să putem profita de acestea din urmă”, a mai precizat fostul atacant al lui Dinamo.

Pe fondul plecărilor masive de fotbaliști, Dunărea a rămas și ea descoperită pe unele posturi, dar chiar săptămâna trecută a reușit să-și asigure serviciile unui mijocaș sârb liber de contract. „Boris (n.a. Zivanovic) a adus un plus, doar că încă nu e pregătit sută la sută și are nevoie să intre în relațiile noastre de joc. Nu știu încă dacă îl voi folosi din primul minut și la Arad, căci am și alte variante atâta timp cât nu există fotbaliști indisponibili în lot”, a mai precizat Mihalcea.

Delegația călărășenilor ar putea face deplasarea la Arad exact ca în returul barajului de promovare, cu autocarul și cu o escală de o noapte, cel mai probabil la Sibiu.

FOTO: UTA Media Design

Comentarii Facebook

0
0

Un comentariu

  1. Sper sa pleci invins de la Arad Mihalcea. Ar fi prea mult ca, UTA. sa nu castige nici de data asta,deja paharul sa umplut !!!!

    0

    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close
Close