SOIMII PÎNCOTA

(Și) memoriile sugrumă Pîncota, dar oricum în weekend poate fi finalul





E tot mai greu ca Șoimii Pîncota să fie întoarsă de la groapă. Fără jucători la antrenamente, un antrenor angajat și cu finanțatori ce doar vorbesc și promit, divizionara secundă arădeană pare a-și trăi ultimele zile.

Și, de parcă aceste probleme nu ar fi fost de ajuns, se mai adăugă și altele după ședința de ieri a Camerei Națioanale de Soluționare a Litigiilor. Nu mai puțin de șase foști jucători și-au câștigat dreptatea, adică trebuie plătiți de conducerea clubului oricare ar fi aceasta, iar în caz contrar se trece la amenzi și depunctări. Mai pe scurt, Pîncota va fi sugrumată de aceste datorii exact ca FC Caransbeș toamna trecută, formația „gugulană” ajungând la un moment dat la -86 (!?) de puncte și fără activitate din iarnă.

E greu de crezut că pe „șoimi” îi va prinde paltonul. După ultimele decizii, pe lângă cheltuielile curente ale unui club de fotbal aflat în competiția oficială, Gabriel Siminic, Cornel Suciu, Alin Mihai, Ovidiu Pașcalău și Alin Pavel au de luat în jur de 400 de milioane de lei vechi. Prin urmare, sfârșitul se cam apropie, fie că el vine peste câteva zile, fie că agonia se mai prelungește, poate, o săptămâna – două.

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button