Alte sporturi

Intenția UTA-ei de a se antrena pe Gloria stârnește revolta atleților arădeni: „După ce s-au distrus stadioane de fotbal mai distrugem și unul de atletism?”





Schimbarea antrenorului echipei fanion a Aradului a adus de la sine și o „dezmorțire” a conducerii clubului. Aceasta a achitat salariile restante către jucători, e dispusă să întărească lotul rapid cu jucători, dar și dorește să îi ofere lui Laurențiu Roșu condiții cât mai bune de pregătire. Așa că, tot căutând variante, a bătut la porțile arenei Gloria, casa atleților arădeni.

Chiar astăzi, șefii „alb-roșiilor”, însoțiți de experți de la Primărie, au cercetat gazonul și i-au alertat pe antrenorii de atletism care-și desfășoară zilnic munca acolo cu aproximativ 40-50 de elevi de la CSȘ Gloria, CSM Arad și LPS. „Din câte am înțeles de la domnii ce ne-au vizitat astăzi, se dorește introducerea stadionului Gloria în circuitul fotbalistic. Chiar dacă numai pentru antrenamente, noi credem că e începutul sfârșitului pentru acest stadion. Inevitabil, fotbaliștii vor ajunge cu crampoanele și pe pista de atletism care în câteva luni de zile va fi praf. S-au investit aproximativ 500-600 de mii de euro în acest stadion din bani publici, ce facem acum, ne batem joc de ei? După ce s-au distrus stadioane de fotbal mai distrugem și unul de atletism?”, sună întrebarea retorică a lui Constantin Miclea, unul dintre antrenorii de atletism de la CSȘ Gloria. 

Acesta spune că a luat deja legătura cu majoritatea colegilor săi, dar și cu oameni de rând care aleargă zilnic pe pista arenei „Gloria” și spune că vor ajunge până la proteste în fața Primăriei dacă, într-adevăr, utiștii vor intra cu bocancii pe stadionul de la Bou’ Roșu.  „Ne vom organiza în jurul Asociației Județene de Atletism și nu vom lăsa lucrurile așa. Am înțeles că se discută deja și pe Facebook despre forme de protest, căci până și oamenii de rând care fac mișcare pe Gloria știu că vor fi afectați de această schimbare. Mai este și o problemă cu orarul, căci, teoretic, noi avem programate antrenamente la atletism între orele 14 și 18, fotbal s-ar putea face doar dimineață. Dar, cum am spus, nu suntem de acord nici cu asta, căci se riscă distrugerea pistei de atltetism. Inițial am crezut că jucătorii UTA-ei vor veni să alerge ca toată lumea, să-și facă partea de pregătire fizică, dar apoi am înțeles că vor să folosească și gazonul. Ar mai fi o problemă și cu spațiile amenajate pentru aruncarea discului, cu acele plase, ce au costat 30 de mii de euro, ar putea avea de suferit și ele. Vrem să le atragem atenția, până nu e prea târziu, gospodarilor acestui oraș să nu facă greșeala să distrugă ceva ce s-a făcut bine, cu investiții importante”, a mai punctat Miclea.

Într-adevăr, situația ar fi jenantă pentru oficialitățile locale. După ce au demolat trei stadioane mari în Arad: Vagonul, Strungul și Telecom, plus alte terenuri bune măcar de antrenamente ca: Pielaru, Iamba, Vagonu 2, Strungu 2 și, recent, CSȘ Gloria (al cărui gazon a fost refăcut de mântuială după decopertarea sa în luna februarie pentru Cupa Europei de Aruncări Lungi) fără să pună nimic în locul lor, ar fi urât să să afecteze activitatea atleților arădeni, dar și a sportului de masă.

Sigur, clubul UTA nu are nicio vină căutând cele mai bune condiții de pregătire, doar că unii de acolo cam culeg ce au semănat prin tăcerea lor la acțiunile habotnice ale administrației Falcă.









29 comentarii

  1. postat de userul Aurel in 24 octombrie 2016 at 22:09
    Asta da aberatie…..da atletii nu au crampoane……si chiar mai ascutite…?
    Da stadionul din Cluj nu are pista de atletism?Da cel din Berlin….?
    Da Gloria ce stadion a fost prima data?….Da de ce sa lasam si pe altii?
    Cand eram sportiv la Gloria,pe acest stadion se impacau foarte bine ambele activitati…..si arau vreo 5 echipe….si atleti…si handbal….

    0
    0
  2. postat de userul Cosmin in 24 octombrie 2016 at 22:12
    Eu sint medic, multi stiu asta,, cabinetul meu este la Policlinica speciala, vad zilnic, pe geam, arena Gloria. Despre ce atleti vorbim ? Despre „bosorogii” alearga pentru intretinere, despre cei 4-5 juniori, care se fac ca se numesc atleti si alearga , mai mult de placere ? Sa fim seriosi !. Este o locatie sportiva total nefolosita, neproductiva, la Gloria ,care in afara a doua concursuri de atletism pentru care s-au adus tribune demontabile, a doua zi fiind ridicate zace nefolosita. Pe iarba verde de la aruncarile de la concursuri , de vreo citeva ori s-a aruncat cu sulita.Spatiul de aruncari de disc sau cu ciocanul nu a mai fost folosit niciodata, de la concursuri si „zace” intr-o zona aproape de iarba.Arena asta ” de atletism” este o gluma, a fost luata de la sport si data Universitatii, aiurea, Aradul are un singur atlet, pe Gag, care arunca greutatea si nu are nevoie de o arena pentru asta. Nici macar universitatea nu o foloseste , la ore. Zilnic, nu mai mult de 5, asazisi atleti o folosesc, dar niste fotbalisti, pot pune pariu ca i-ar intrece la sprint.. Arena trebuie redata fotbalului, dupa atatea stadioane distruse de un primar, iubitor de mall-uri, iar acum , pe picior de plecare,..la Bucuresti. Nu am exagerat cu nimic este o arena nefolosita, care „zace” in asteptarea sportivilor. As fi fericit sa fie data clubului UTA, care si asa a fost vaduvit de terenuri sportive. Acolo, doar sala este folosita, arena nu, de ce sa stea aiurea nefolosita ?

    0
    0
  3. postat de userul Johnny in 24 octombrie 2016 at 23:03
    Daca doar Andrei Gag a ajuns la Jocurile Olimpice, asta nu inseamna ca Aradul are un singur atlet. In primul rand imi vine in minte Raul Rusu, care anul trecut a batut recordul national de tineret la aruncarea sulitei si care pana acum a progresat foarte mult. Sa nu mai zic de Madalina Florea, care anul acesta a terminat pe sapte la Europenele de atletism in proba de semimaraton.

    Trebuie intelesi si cei de la Gloria, pentru ca si ei au in Arad doar un singur stadion care dispune de conditii bune de pregatire. Vina nu e a lor, vina e a celor care au distrus atatea stadioane de fotbal in ultimii ani de zile.

    Pana la urma ar fi bine sa se ajunga la un consens intre Gloria si UTA. Atat timp cat fotbalistii au treaba doar cu gazonul, nu cred ca au cu ce sa afecteze ei pista de atletism sau plasele amenajate pentru aruncarea discului.

    0
    0
  4. postat de userul U in 24 octombrie 2016 at 22:39
    vina pentru lipsa terenurilor de sport o poarta administratia locala!!! toata lumea vrea sa se antreneze pe Gloria indiferent ca sunt sportivi amatori sau profesionisti.. sportivii doresc sa faca miscare, antrenament. pe pista sunt multi care alearga impreuna cu copii mici si se simt bine. dar este doar un singur stadion in acest oras distrus unde mai poti alerga.. echipa de fotbal UTA nu are infrastructura. meciurile de liga2 le desfasoara pe un teren mic care la o ploaie mai puternica devine bazin de inot. terenuri de antrenament.. cetatenii din Arad sunt tratati cu o indiferenta strigatoare la cer iar miscare se face pe malul muresului unde se intra in conflict cu biciclistii.. sunt suparat ca orasul nostru nu mai are deloc infrastructura sportiva din cauza politicienilor care isi vad doar de interesul propriu sau de partid..

    0
    0
  5. Cosmin
    24 octombrie 2016 at 22:43
    Nu am vazut copii pe stadion, poate …seara tarziu, dar nu cred. Una este sa faci sport…ca sate simti bine, alta este sa nu ai unde sa joci, iar o arena sta nefolosita

    0
    0
  6. terente
    24 octombrie 2016 at 22:47
    Aici trebuia sa fie arena provizorie pt echipa UTA, sunt ferm convins ca venea si mai multa lume pe o arena centrala, decat intr-o curte din Aradu nou..

    0
    0
  7. terente
    24 octombrie 2016 at 22:59
    Mi-ar placea ca dupa ce va fi dat in circuitul fotbalistic, primaria si consiliul judetean sa sprijine reinfiintarea Gloriei Arad, o echipa de traditie, fosta vicecampioana a Romaniei, care a avut chiar jucator in echipa nationala prezenta la primul campionat mondial de fotbal!! Nu credacest proiect ar necesita prea multi bani pt inceput..

    0
    0
  8. postat de userul Atleta in 24 octombrie 2016 at 23:55
    Atleții nu au crampoane …. Au pantofi de alergare cu ,, cuie ” …crampoanele distrug pista , ,, cuiele ” ajuta atleții sa aibă o aderentă mai mare la pista in timpul alergării !!!! Si pentru știința dumneavoastră pantofii atleților nu distrug pista de alergare in schimb crampoanele fotbaliștilor o fac !
    Ca vorbeați de Cluj …. Acolo exista si alt stadion de atletism , pe Cluj Arena se desfășoară in general doar competițiile …. Si hai sa nu comparam Aradul cu orașul Cluj !

    0
    0
  9. psotat de userul U in 25 octombrie 2016 at 0:03
    cosmin. pai atunci hai sa trimitem si pe cei de la rugby sa faca antrenamente acolo.. este un stadion de atletism si nu pentru antrenamentul echipelor de fotbal . uta sa se antreneze in sanicolau mic, al doilea teren de pe mototrul sau in sega pe sintetic astea sunt oportunitatile din acest oras. cand nu o sa mai fie nici acestea atunci sa se antreneze in fata la primarie!!!

    0
    0
    1. pe acest stadion s-au desfasurat si jocurile de campionat ale defunctei Gloria Arad., Deci in primul rand e un teren de fotbal, acesta, ca si accesoriu fiind dotat si cu aceasta pista de atletism, cu grija pot fi imbinate in acest spatiu ambele sporturi.

      0
      0
  10. postat de userul Atleta in 25 octombrie 2016 at 0:03
    Dumneavoastră , dacă sunteți medic , nu e normal sa fiți atent la pacienții care va intra in cabinet ? Stați pe geam si numărați atletii de pe stadion ? Pe stadionul Gloria au practicat atletismul mii de arădeni de-a lungul deceniilor ! Au avut rezultate atât pe plan național cat si internațional ! ( încercați sa citiți despre istoria atletismului arădean … exista ceva cărți scrise despre acest subiect ) …. Fotbalul românesc si in cazul de fata , cel arădean , ce rezultate remarcabile are in ultimele doua decenii ?

    0
    0
      1. Esti un roman sadea. „Bravo”, i-ai zis-o!

        Eu ca microbist ii inteleg si pe atleti, amatori sau profesionisti.
        Chiar e loc pentru toata lumea si oricum situatia ar trebui sa fie provizorie pana refac „Motorul”.

        @Atleta, nu are nimeni nimic cu cei ce alearga pe Gloria. Nu baga in seama toti taranoii care in afara de misonogism nu stiu altceva.

        0
        0
      2. Stati linistit….ma ocup si de cratita si de familie ….dar pe langa asta mai am timp sa-i invat pe copii sa alerge si sara corect,ma ocup de pregatirea fizica a micilor sportivi care practica diferite ramuri sportive, inclusiv fotbalul ,deoarece nu toti antrenorii au timp sa se mai ocupe de aceasta latura a unui antrenament sportiv !
        va doresc o seara frumoasa,cu o cratita pe masa !!!!!

        0
        0
  11. postat de userul atotstiutorul in 25 octombrie 2016 at 2:20
    asa a intrat si atletico in uta la inceput,doar putin,dupa care au luat tot,stadion,(daca va aduce-ti aminte cum jucau ei in liga a 4-a seara la nocturna iar cei de liga a 2-a dimineata la 11)nume,(uta bd)culori,(din galben si negru in rosu si alb) palmares,(din nimik in 6 titluri)suporteri(din mii de suporteri adevarati intro mina de parinti si copii atletico-isti) asa o sa va ia si voua terenul de sub nas

    0
    0
  12. postat de userul terente in 25 octombrie 2016 at 6:09
    Te contrazic palmaresul nu il au, iar suporterii maxim 10% au acceptat sa mearga mai departe cu aceasta noua ,,uta”..

    0
    0
  13. postat de Marius galerie in 25 octombrie 2016 at 9:45
    Ba da il au. Vezi acordul dintre club si SCU. Consulta situl OSIM si vezi cine are marca.
    Hateri din astia ce baga batul prin gard sunt destui insa caravana trece, cainii latra.

    0
    0
    1. Consulta tu situl frf sa te convingi ca vorbesti aiurea, si ai sa vezi ca uta batrana doamna este un club infiintat in 2013 si nu are nici un titlu in palmares! Nu inteleg ce vreti cu aceasta impopotonare, cu acest travesti de identitate? Asumati-va doar cea ce a-ti realizat voi, nu va puneti insigne si nu va asumati merite care nu va apartin!

      0
      0
      1. De fapt banuiesc care e miza faptului ca va zbateti sa ne convingeti ca uta bd este campioana provinciei..voi scu care intr-adevar detineti palmaresul sigla si culorile mostenite de la Bara, aveti probabil o intelegere scrisa cu ei, ca daca va folosesc sigla sa zicem pe un fular de 40 de lei sa primiti si voi 20% din pretul lui, de asta cred ca vreti sa ne pacaliti ca asta e UTA fiindca acest brand inca vinde..totusi aceasta intelegere a voastra nu este recunoscuta la federatie, asa ca vorbim doar sa manipulam si nu pe evidente!! Ar trebui odata pentru totdeauna clarificata aceasta speta, un ziarist sa-i ceara parerea sefului fotbalului romanesc intr-un interviu daca alazice ca utabd e legendara campioana imi torn cenusa in cap si imi cer scuze ca am spus ca sunteti doar niste manipulatori ordinari

        0
        0
  14. UTA este echipa de suflet a Aradului, care este pusa sa joace prin gradinele din Aradul Nou. Atletismului aradean i se ofera prea multe pt. rezultatele obtinute. Este o parere personala cu care nu vreau sa supar.

    0
    0
    1. Aradul nu mai are echipa de suflet de cind au omorat-o utabd cu atletico se vede si pe numarul de suporteri,nici nu stii ca uneori copiii de la utabd si atletico sunt obligati sa mearga la meciurile uteibdca sa faca rating ca nu vine nimeni sa-i vada

      0
      0
  15. postat de userul Ion
    Alo,domnisoara atleta, vezi cind vorbesti de „mii de atleti aradeni” de-a lungul deceniilor, ca nu toti s-au pregatit pe Gloria. Nu ai dumneata grija pacientilor mei,sau a mea, ca ne uitam la un stadion gol.Spre exemplu, azi dimineata, marti, au fost vreo 3 atleti si un antrenor,iar acum,la ora 11 30 , alearga doi” fosti” atleti, cu burta mare,ambii trecuti de varsta performantei atletice. Da dl Miclea a fost un sulitas bun, chiar campion, exista Madalina Florea sau S Maneran, la alergari lungi, 2-3 aruncatori de sulite, ciocane sau disc, cam la asta se rezuma atletismul aradean, azi. Si nu il comparati niciodata cu fotbalul. Va poftesc la cabinet sa vorbim despre atetismul aradean, despre atleti aradeni fosti campioni (cu unii sint amic), despre antrenori,, despre sport, nu vorbiti cu unul care a facut doar sah, am facut sport la viata mea , stiu „cum si cu ce se mananca”. La ce deranjeaza daca acest stadion, acum fara tribune isi recapata aspectul de stadion si este folosit si la sporturi de echipa, fotbal in cazul nostru ?

    0
    0
    1. dumneata cred ca preferi sa lucrezi in tipetele si injuraturile unui meci de fotbal nu preferi sa lucrezi in liniste ca pina acum

      0
      0
  16. postat de userul ion in 25 octombrie 2016 at 12:13
    PS. @ Johnny- greu ati adunat 3 nume, folosind nu doar seniorii , ci si juniorii, va mai dau eu unul important Dl Maneran, un mare maratonist ( batjocorit de fostul presedinte de la Gloria).Si eu tot de consens vorbeam, nu sa fie scosi atletii din stadion @atotstiutorul- rugby-stii au stadionul lor, nu sint o echipa de top,sint mai mult pleziristi, nu au ce cauta aici , sint de acod, @atleta-intotdeauna simpatizez o femeie iubitoare de sport, dar a ne dori, la Arad un stadion exclusiv pentr atletism este inoportun. Sa stiti eu chiar cunosc istoria atletismului aradean, am si participat la cele 2 concursuri,de pina acum, am fost deceptionat de evacuarea tribunelor @u -nici unclub sportiv din Arad nu a fot atat de falnic, de cunoscut si de …batjocorit, ca UTA. Eu am prins si concursurile de popice, si cele nautice,etc., sporturi acum duse…. UTA are 3 echipe (liga 2, liga 3,UTA-judet, plus 2 de juniori, toate angrenate in concursuri , cu meciuri saptamanale.Nu uita s-a distrus Strungul, Vagonul, Telecom, te invit sa vezi cum arata terenurile din Subcetate ( dupa „inbunatatirile” propuse de Primarie) si dupa aia te rog sa ai si propuneri. Stadionul Gloria este nefolosit, asa cam este si Sala Victoria, unde doar ICIM mai tine meciuri de prima liga (restul sint juniori sau cvasi amatori), si ICIM, la baschet, fiind umbra a ceea ce a fost. Sportul in Arad este batjocorit, subventionat la nivel de oras de mina a treia si plin de indivizi care se cred ….atotstiutori, in sport, tocmai Aradul un oras care a avut, spre exemplu, primul campion european al Romaniei, dupa al doilea razboi mondial, as pune pariu ca putini stiu cine este si de la ce sport a fost.

    0
    0
    1. Bun….cred ca am dreptul la o opinie mai ales ca fac parte din viata si miscarea sportiva aradeana . Provin dintr-o familie care are un nume greu in sportul aradean ( fotbal,baschet,polo….va las sa ghiciti ) asa ca stiu despre ce este vorba in sportul aradean .Am practicat atletismul 12 ani ( nu de mare performanta ) si cunosc situatia atletismului in Arad.Atletismul in Arad a fost vaduvit ani intregi (25 de ani )de existenta unui stadion pe care sa-si desfasoare activitatea…ani in care nimeni nu si-a ridicat problema unde se antreneaza acesti sportivi ! daca nu stiti va spun eu….pe Malul Muresului ( aruncatorii ) si pe ciment la Moise Nicoara (alergatorii ). In momentul de fata exista acest stadion cu o pista de tartan si un teren unde se poate desfasura activitatea aruncatorilor in conditii civilizate! Dupa ce a stat in anonimat atatia ani si si-au desfasurat activitatea pe ,,Coclauri” veniti sa spuneti ca nu sunt rezultate?
      In trecut, intradevar pe stadion isi desfasurau activitatea pe Gloria si handbalistii si rugbistii si ulterior fotbalistii,dar situatia pistei era alta ….era zgura si chiar daca se intra cu crampoane se repara usor pista spre deosebire de acest tartan care la contactul cu crampoanele fotbalistilor se desprinde de pe pista ! tot in trecut ,sectorul de aruncari era situat in dreapta stadionului,in afara pistei de alergari ( cred ca va amintiti ), acum acest sector nu exista decat pe terenul central. Unde ati vrea sa arunce acesti sportivi?sa mearga din nou pe Mal?
      Eu nu am nimic impotriva fotbalului dar nu mi se pare normal sa se arunce cu,,noroi” in aceasta disciplina care pana la urma , sa nu uitam ca sta la baza tuturor disciplinelor sportive! Fara atletism sau mai bine zis fara sa detii bazele alergarii si sariturii nu poti cere performante in oricare sport !Unde doriti sa se invete aceste lucruri?
      Despre acest subiect se poate discuta inca o saptamana….da…e nevoie de investitie in stadionul Gloria ;tribune, toalete,etc….dar sunteti convins ca acestea se vor realiza?

      0
      0
      1. Buna,
        Cand am deschis comentariile ,de fapt am spus un singur lucru….este loc pt toti si daca se vrea sunt convins ca se poate.,nu cred ca deranjeaza antrenamente pe terenul de iarba de la Gloria ,nu alearga nimeni cu crampoane pe pista.Si mai cred ca ar merita ca baza Gloria sa fie dotata cu tribune(nu mobile) si ar putea sa fie un cochet stadion de 5000 de locuri.

        0
        0
  17. este loc pentru toata lumea ?,dar problema e ca toti ceilalti nu au loc de uta bd si atletico care sunt pe toate terenurile din Arad si mai nou si din imprejurimi adica terenul din Sinicolau mic unde localnicilor li sa cerut taxa pentru a intra pe teren,in cele din urma echipa de fotbal din Sinicolau mic sa desfiintat din lipsa banilor pentru taxa pe teren. Unii cred ca uitam ce se intimpla dar se inseala !

    0
    0
  18. Azi dimineata, pentru prima data, am vazut fotbalisti antrenandu-se pe Gloria. Este loc pentru toti, se pot antrena toti. Sigur gazonul, nu teribil, desi nou si necalcat pina azi ( am vazut vara si toamna asta multe pete maronii,mari ,pe el, desi nu fusese folosit decit de citiva sulitasi), gazonul asta, zic poate va suferi si el. Dar, logic ar fi ca arena sa aiba o tribuna fixa, sub ea spatii sanitare, cabine,pentru jucatori si oficiali, sali de forta, de recuperare,etc Asa are orice arena, numai la Arad se face un stadion nou, din unul vechi, mai mic si fara tribune, vestiare. Desigur exista vestiare la sala de sport, dar de ce sa se intre acolo peste gimnaste.
    @atleta-eu ma cam gandesc despre identitatea dvoastra, cred ca in fond aveti dreptate. Nu sint de acord cu parerea unora referitoare la menirea femeolor. Pentru mine o femeie (domnisoara, cu atat mai mult doamna) care face sport, este o persoana demna de toata stima si respectul si lauda,celor din jur. Practicarea sportului face doar bine tuturor,Da copii si ameni maturi sanatosi,care accepta colectivitatea, competitia si ierarhizarea valorii. nimic nu se face fara sudoare…in sport.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button