Arhivă articole

noiembrie 2016
L Ma Mi J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Centrare Aldan – cap Coșa, faza ce a adus puncte prețioase pentru Cermei în acest tur: „Liga a 3-a, experiență importantă pentru noi”



Cel puțin de câteva etape încoace, după despărțirile de Purece, Varga și Calvin, Gloria Lunca Teuz Cermei are jucătorii numărați în Liga a 3-a. În ceea ce privește juniorii, însă, Mircea Aslău a fost limitat încă din start, însă norocul antrenorului „alb-roșilor” a fost că Petrache, Aldan și Coșa au fost feriți de accidentări și suspendări. Cei trei au fost titulari în absolut toate partidele cermeianilor în această stagiune, fiind chiar foarte importanți în economia turului.

Dacă vorbim doar despre Sergiu Aldan și Nichita Coșa, cei doi au conlucrat efectiv la cucerirea a 6 din cele 15 puncte strânse de Lunca Teuz. Mai interesant este că faza ce a decis meciurile de la Galda și Cermei (cu Giarmata) a fost identică: centrare de pe stânga Aldan – cap Coșa, care în acest meci a jucat mijlocaș central și nu dreapta cum a făcut-o în restul partidelor.

Dar, despre reușita de sâmbătă, dar și parcursul din această toamnă la primul lor experiență în eșalonul trei au vorbit chiar eroii de sâmbăta trecută, ambii componenți ai generației 1997-1998 de la Atletico, crescută de Cristi Păcurar, Francisc Tisza și Marius Demian:

Aldan: „Era necesar să câștigăm, eram cu moralul la pământ”

„La faza golului, un coleg mi-a strigat să o las, mingea curgea spre aut de poartă … dar am fost inspirat, am sprintat și am reușit să centrez de pe linia de corner, iar Coșa a fost acolo unde trebuie la întâlnirea cu mingea. Am repetat isprava de la Galda și am contribuit astfel la două victorii importante pentru club. Era necesar să câștigăm, altfel nu știu cum ne mai adunam pentru ultima etapă, eram cu moralul la pământ. Am tras de mine tot turul, am jucat constant zic eu. Pe la mijlocul partidelor apare un moment de oboseală, peste care, dacă trec, e bine până la sfârșit. Am jucat și fundaș stânga dar prefer mijlocaș stânga, acolo mă simt mai bine și mă atrage faza ofensivă. Defensiv este mai greu, trebuie plasament, să te retragi cu fața, e dificil. Sper ca în retur să ne comportăm bine, să facem puncte și să terminăm onorabil. Pentru că în vară ne expiră împrumutul și din toamnă nu mai sunt junior, voi da totul din mine pentru că mi-aș dori să pot juca și eu cât mai sus. Uitându-mă în urmă, turul acesta a fost o experiență frumoasă, vestiarul ne-a primit bine pe mine și pe colegii mei, Petrache și Coșa și am prins încredere alături de veteranii și experientații colegi pe care i-am găsit la Cermei. Au fost îngăduitori, nu ne-au certat prea tare când am greșit, poate cu alții nu ne-am fi înțeles atât de bine. ” – Sergiu Aldan.

Coșa: „Am avut meciuri mai bune decât cel de azi”

„Personal am jucat foarte slab. Pe parcursul partidei am simțit o înțepătură în zona ficatului și asta m-a deranjat destul de mult. Am fost cam de același nivel cu adversarul, am avut meciuri mai bune ca cel de astăzi dar e bine că totuși am luat punctele cu golul marcat de mine. Am pierdut câțiva jucători importanți, s-au schimbat poziții de joc, e un pic mai greu acum dar nu ne lăsăm, mergem înainte. Am jucat meci de meci toți trei juniorii, a fost cam greu până ne-am intrat în ritm. Apoi, după minutul 70, e dificil să fim la fel de proaspeți după un campionat greu. Dar, până la urmă, este o experiență importantă pentru noi, liga a treia este mult peste liga a patra și campionatele de juniori” – Nichita Coșa.

 

 

0
0

3 comentarii la articolul: “Centrare Aldan – cap Coșa, faza ce a adus puncte prețioase pentru Cermei în acest tur: „Liga a 3-a, experiență importantă pentru noi”

  1. Bravo băieți poate se uită și Roșu la voi că Păcurar a uitat că va antrenat și a adus ………….restu ????
    De

    0

    0
  2. Ce pot spune despre echipa din Cermei este ca pe masura ce entuziasmul promovarii a trecut,echipa a inceput sa se sufoce si de la meci la meci a jucat tot mai prost si pe fondul declaratiilor belicoase ale mai marelui presedinte, care resimte din plin unei frustrari ale trecutului ,care il marcheaza profund ,toate acestea si-au pus amprenta pe evolutiile echipei si mai mult plecarile aproape surprinzatoare ale celor 3 jucatori,poate cei mai buni sau unii dintre cei mai buni si chiar mai experimentati jucatori ,au adus echipa in starea in care greu se mai poate exprima in teren si numai o minune mai poate salva echipa de la retrogradare! Minuni s-au nai vazut si poate o minune ar fi sa castige echipa la Alba Iulia si sa iasa presedintele sa spuna ca este meritul sau si al Samadailor! Cermeuil trebuie sa creasca prin forte proprii si nu bazandu-se pe jucatori care oricand pot pleca sau nu au nici o legatura cu partile locului! Samadai nu sunt jucatori liber de contract ,care vin doar ptr.a mai castiga ceva parale ,emblematicii jucatori a echipei la la poale Codrului Moma sunt tinerii care abia de-au apucat sa intre in putine minute ca sa dovedeasca ca merita sa se puna baza pe ei! Trebuie schimbata optica si chiar conducerea tehnica ,cat despre manageri,nu mai vorbesc ,au fost multi in schema ptr.ca se descurca greu si nu fac fata la acest nivel! Cermeiul mai poate fi salvat de la retrogradare daca in iarna se va face ceva concret si nu va mai avea in frunte oameni de paie ,care-si fac mai mult propaganda ca sa culeaga apoi roadele eventualelor rezultate surprinzatoare! Sper ca cineva de-a locului sa citeasca si sa analizeze cele scrise de mine si chiar sa ia masurile care se impun! Mai bine mai tarziu dacat NICIODATA!

    0

    0
    1. Tu esti prea prost Costea… altceva mai bun de facut nu ai decat sa te iei de baietii de la Cermei? si-au rupt picioarele pe terenuri impractibabile si te trezesti tu mare inteligent sa dai in iei dupa fiecare meci. Esti prea frustrat pentru orice, din pacate pentru tine baietii au invins din nou si nu ai in cine sa mai dai pana la prmavara. Cred ca o sa fie foarte plictisitoare activitatea ta fara sa ai in cine sa mai dai.

      0

      0

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.