UTA Arad

Căpitanul echipei anului nu a cunoscut încă gustul Ligii a 2-a, dar: „Asta mă ambiționează și mai mult, vreau să-i demonstrez și noului antrenor ceea ce pot”





Cele două trofee naționale câștigate în această vară au făcut din UTA Under 19 echipa anului în sportului arădean. Cupa și Supercupa au îmbogățit vitrina grupării arădene după finalele cu ACS Poli și Viitorul Constanța.

De fiecare dată, primul care a atins trofeele a fost Rafael Iuga, căpitanul tinerilor „roș-albi”. „Sunt mândru de ceea ce am realizat împreună cu colegii mei în acest an. Nu e puțin lucru să câștigi Cupa și Supercupa în condițiile în care ne-am bătut cu alte generații bune din România, cum sunt cele ale lui Dinamo, Poli sau Viitorul. Trebuie, însă, să le mulțumim domnilor profesori, care au știu să ne ridice de jos când a fost cazul, dar și să ne țină cu capul pe umeri. De exemplu, la pauza meciului sfertului de finală al Cupei cu Voluntariul, când adversarul ne conducea cu 1-0 chiar la Arad, eram cu toții cu moralul la pământ, dar domnii Stupar și Ungur ne-au surescitat și am înscris de trei ori după pauză. Acela a fost, după părerea mea, un moment cheie în parcursul ce a urmat. Am văzut că se poate, am prins încredere mare în noi, ne-au ajutat și suporterii și părinții, am prins două finale de vis. Chiar dacă suntem la începutul carierelor noastre și sperăm să mai câștigăm și alte trofee, cred momentele de bucurie trăite la Deva și București vor rămâne mereu vii în mintea noastră”, consideră Iuga.

Ca și căpitan al generației de excepție a UTA-ei, fundașul central avea toate șansele să devină „piesă” importantă la prima echipă. De altfel, Rolland Nagy l-a și luat în ambele cantonamente ale verii, dar o accidentare l-a scos din circuit în debutul stagiunii. A revenit apoi pentru câteva partide în eșalonul trei, dar o nouă problemă la gleznă, de data aceasta ceva mai gravă decât precedentă, nu l-a adus în atenția lui Laurențiu Roșu. „Regretul că nu am reușit să debutez în Liga 2-a este destul de mare, dar asta mă ambiționează și mai mult la antrenamente. Am avut destul ghinion  deși am înțeles că trebuie să-mi întăresc și mai mult musculatura picioarelor pentru a nu fi atât de expus accindetărilor. Ultima entorsă la gleznă nu-mi permite să revin pe gazon decât pe la mijlocul lunii viitoare, exact când se reiau pregătirile. Tot ce-mi doresc este să fiu sănătos, căci vreau să-i demonstrez și noului antrenor ceea ce pot. Domnul Roșu nu mă cunoaște aproape deloc, e șansa mea să lupt pentru un loc la prima echipă”, mai spune Iuga.

În fine, puternicul fotbalist a comentat și evenimentele toamnei în ceea ce-i privește pe colegii săi, împreună cu care a pus mâna pe cele două trofee în vară. „Mă bucur enorm pentru Dennis (n.a. Man), am crescut cu el și vă spun cu mâna pe inimă că merită să joace la o echipă importantă precum Steaua. Apoi, Adi Petre își merită cu tricoul de titular în Liga a 2-a, poate chiar ar fi trebuit să-l primească mai repede. Ca și fundaș am dus destule bătălii la antrenamente sau jocurile școală, e un atacant de rasă, care nu întâmplător e și golgheter în Liga 2-a. Mă mai bucur și pentru debuturile lui Copaci și Stahl în Liga 2-a, dar și de evoluțiile bune ale lui Petrache și Aldan în Liga a 3-a, la Cermei”, a încheiat utistul.

Rafael Iuga și-a sărbătorit majoratul pe 13 martie și este component al generației crescute de Cristian Păcurar, Marius Demian și Francisc Tisza la Atletico.  Totuși, blondul fundaș a făcut primii pași în fotbal la UTA, la vârsta de 7 ani, sub comanda lui Romeo Vurdea.

FOTO: Viorel Musca









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button