Fotbal juniori

Weekend plin la Sîntana: Cupa „Unirea” prefațează Memorialul „Nicolae Ardelean”





Conducerea clubului Unirea Sîntana și Comisia de Competiții din cadrul AJF Arad și-au dat mâna pentru două competiții juvenile ce vor avea loc în acest weekend în sala de sport din Sîntana. Vorbim despre primele competiții de fotbal în sală în 2017, din în weekendul următor debutând campionatul de iarnă organizat de vicepreședinții AJF, Ovidiu Coman și Andras Mako.

Deocamdată, vorbim despre Memorialul Nicolae Ardelean, ajuns la ediția a VI-a, ce va aduce față în față opt echipe de juniori formate din jucători născuți în anii 1998 și mai mici. Competiția va avea loc duminică și are următorul desfășurător:

Competiția în memoria „Generalului” va fi prefațată de Cupa „Unirea”, organizată pentru al cincilea an consecutiv de clubul Unirea Sântana, respectiv președintele acestuia, Cătălin Puia. Așadar, sâmbătă, în arenă vor intra copiii născuți în anul 2005 și mai tineri ale următoarelor cluburi: Crișul Chișineu Criș, Frontiera Curtici, Șoimii Pîncota 1938, Progresul Pecica, Șoimii Șimand, Viitorul Arad (participant cu două echipe) și, bineînțeles, Unirea Sântana.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button