Aproximativ 500 de copii au participat la prima ediție a „Turneului de la Poalele Cetății Șiria”: „Vom continua acest proiect!”

Un nou turneu juvenil apare în peisajul fotbalului arădean. Acesta se numește sugestiv Turneu la Poalele Cetății Șiria și și-a defășurat prima ediție în weekendul recent încheiat pe arena „Otto Greffner”. La inițiativa lui Flavius Ardelean, un pâncotan ce nu are tangențe cu sportul rege doar prin băiatul său de 8 ani, care joacă pentru CSȘ Gloria Arad. Startul a fost dat în 2025 acasă, la Pâncota, dar anul acesta șirienii au fost mai convingători.

Flavius Ardelean: „Am vrut să organizăm la Arad ceva diferit față de ceea ce se organizează în vestul țării”
Așa a rezultat un turneu mai mare, desfășurat la patru categorii de vârstă de la 2016 la 2020. Iar Flavius Ardelean explică în detaliu ce urmărește prin competiția organizată. „Am vrut să organizăm la Arad ceva diferit față de ceea ce se organizează în vestul țării. Am pornit anul trecut la Pâncota, de unul singur, primăria mi-a pus atunci la dispoziție doar baza sportivă. Anul acesta am avut un sprijin foarte mare din partea domnului primar Valentin Bot și a președintelui clubului Șiriana, Viorel Popa și am făcut un parteneriat cu dânșii și pentru anul viitor, când vreau ca turneul să se desfășoare în două weekenduri, cu mult mai multe echipe, inclusiv din străinătate. Nu am avut sponsori, în afară de primăria Șiria, care ne-a pus la dispoziție baza sportivă. Pentru cele patru categorii de vârstă am făcut mai multe turnee, ca să rezulte mai multe meciuri. Am împărțit în două grupe de 4 echipe, primele două din fiecare grupă au continuat cu un turneu Champions League, iar ultimele două din fiecare grupă într-un turneu Europa League, care de asemenea a avut un podium de premiere. La această ediție au participat, în cele trei zile, aproximativ 500 de copii, de la 40 de echipe din patru județe: Arad, Hunedoara, Timiș și Caraș-Severin. Am trimis invitații echipelor care au fost și anul trecut, dar și altor formații cu care am legat prietenii la întâlnirile de la diferite turnee din țară, unde am participat cu băiatul meu. Împreună cu reprezentanții primăriei am oferit medalii tuturor copiilor, diplome și cupe. Copiii se bucură foarte mult de astfel de trofee și este important pentru ei să rămână cu amintiri frumoase după fiecare turneu. Le mulțumesc tuturor antrenorilor și părinților care au participat și îi aștept cu drag și anul viitor. Mulțumiri speciale domnului primar Valentin Bot și domnului Viorel Popa, pentru sprijinul acordat”, a spus Ardelean.

Valentin Bot: „Rolul nostru este să atragem tinerii într-un cadru frumos și să le oferim alternative sănătoase”
Fotbalul din Șiria a renăscut în ultimii 4-5 ani, plecând de la implicarea lui Dinu Maghici, care mai apoi a plecat la Corvinul, formație cu care a promovat din Liga 3-a, până în SuperLigă. Însă, autoritățile locale șiriene și oamenii de fotbal ce au preluat ștafeta de la Maghici au mers înainte, echipa de seniori s-a întors după mulți ani pe prima scenă a fotbalului județean, iar în spate sunt câteva grupe de copii bune. „Am avut și echipa noastră înscrisă în competiție, cu copii născuți în 2016, care au obținut locul al treilea, cu două victorii la turneul Europa League al grupei. Este un lucru bun și un motiv de încurajare pentru ei. Avem copii la categoriile Juniori B, C, D și U 2016 la Șiria. Din 2004, când aveam aproximativ 1.300 de copii la școală și grădiniță, am ajuns acum la aproximativ 600. Copiii trebuie să învețe, dar părinții nu îi pot ține tot timpul departe de astfel de activități. Pe lângă școală și biserică, administrația trebuie să contribuie la pregătirea tinerilor pentru viață. Talentul și inteligența lor trebuie canalizate spre direcția pentru care fiecare a fost creat. Încă de la naștere avem anumite afinități și calități care trebuie descoperite și exploatate. Trebuie să ne ocupăm și de partea spirituală, nu doar de cea fizică și educațională”, a transmis Valentin Bot.
Mai departe, primarul comunei Șiria a făcut legătura cu „Turneul la Poalele Cetății Șiria”. „În urma celor pe care le-am văzut la acest turneu, consider că acesta este rolul nostru, să atragem tinerii într-un cadru frumos și să le oferim alternative sănătoase. Tocmai de aceea, am decis să continuăm și în anii următori. Am văzut copii extrem de talentați, la vârste de 7-8 ani. Interesul nostru este să încurajăm sportul, să-i scoatem din mediul online, de pe Facebook și de pe internet. Ne interesează viitorul copiilor din județ și din întreaga țară. Nu toți copiii vor finaliza junioratul, vor apărea probleme, vor exista schimbări, dar este important să le oferim o direcție și să-i sprijinim cât mai mult. Am observat și implicarea părinților, în special cei din mediul urban, poate chiar mai mult decât cei din mediul rural. M-am bucurat să văd cât de surprinși au fost participanții de ceea ce au descoperit la Șiria. Au vizitat comuna, au văzut locurile de aici și, până la urmă, toată lumea a avut de câștigat. Nu financiar, ci din punct de vedere al imaginii și al dorinței de a schimba mentalități și poate chiar anumite percepții pe care le aveau înainte. Administrația își dorește continuarea acestui proiect. Vom vedea cum va fi situația și vom încerca să organizăm turneul și în anii următori. Acum am oferit tot ce am avut mai bun: eu, președintele Viorel Popa, administrația clubului și oamenii care s-au ocupat de organizare. În cele trei zile a fost un număr impresionant de oameni care ne-au umplut inimile de satisfacție”, a mai afirmat Bot.
Tabloul competiției
Grupa de vârstă 2016
Participante: Crișul Buteni, CFR Timișoara, Gloria Arad, Dumbrăvița Galben, Dumbrăvița Verde, Șiriana Șiria, UTA, Șoimii Pâncota
Clasament
- Dumbrăvița Verde
- CFR Timișoara
- UTA

Grupa de vârstă 2017
Participante: Atletico Arad Galben, Atletico Arad Verde, CFR Timișoara, Unirea Sânnicolau Mare, Viitorul Arad, Dumbrăvița Galben, Dumbrăvița Verde, Gloria Arad, UTA
Clasament
- Atletico Arad Verde
- Dumbrăvița Verde
- Atletico Arad Galben
Atletico Arad verde și galben: Kevin Bercea, Patrick Corduneanu, Gabi Mobilă, Nicholas Cioază, Vladimir Cioază, Cristian Cristescu, Vlad Mercuță, Colin Fratarcangeli, Alex Calalb, Mihai Creciun, Denis Bălan, Albert Blaga, Mark Nagy, David Bibarț, David Dumbra, Edi Domide, Erich Kaiser, Lucas Cotuna, Mihnea Mojic. Antrenor: Alexandru Nistor

Grupa de vârstă 2018
Participante: Atletico Arad, Ghiroda, Moșnița Nouă, Gloria Arad, Gloria Arad Albastru, Național Sebiș, UTA, Viitorul Arad, Vulturii Lugoj.
Clasament
- Atletico Arad
- Viitorul Arad
- Moșnița Nouă
Atletico Arad: Rareș Butaci, Cezar Căprar, Viktor Velea, Zian Mistra, Alexandru Bozga, Rareș Șorguț, Albert Stan, Karim Ulițe, Ianis Crișan, Dave Serghezi, Alesis Bozian, Dominic Gălșan, David Ungurean. Antrenor: Dan Stupar

Grupa de vârstă 2019
Partipante: Atletic Deva, Atletico Arad, Gloria Arad, Gloria Arad Galben, Juniorul Salonta, UTA, Viitorul Arad, Vulturii Lugoj
Clasament
- CSȘ Gloria Arad
- Atletico Arad
- Gloria Arad Galben
CSȘ Gloria Arad: Beneguz Horváth, Matei Roșca, Tudor Pința, Victor Gorban, Patrick Ialovszki, Gabriele Farînele, Andrei Timandi, Ianis Fador, Tudor Jacotă, Nicolas Farcaș, Dominik Farcaș, Noel Kiss, Edmond Ianko, Vladimir Gligor, Vlad Banciu, Cristian Ruja











