Ca între lideri, dar despărțiți de două eșaloane: Voința Macea – Crișul Chișineu Criș 1-3

Ca între lideri, dar despărțiți de două eșaloane: Voința Macea – Crișul Chișineu Criș 1-3

Fiindcă divizionarele trei timișene CSM Lugoj și Ripensia au refuzat să mai vină în Țara Crișurilor, liderul Ligii a 4-a Arad trebuia să-și facă antrenamentul prin joc și a găsit înțelegere la un alt lider, cel al Seriei A din eșalonul șase. Voința Macea s-a ținut cât a putut ea de bine, dar chiar și așa a încasat trei goluri, replicând doar spre final, prin Trif, după centrarea lui Rus.

Pentru Crișul a marcat Turcuș, din penalty, Al. Mihai și Teședan, ambii din pasele lui Florin Gâlcă. „Când întâlnești o formație mai slab cotată nu te concentrezi cum ar trebui și de aceea nu pot vorbi despre un joc prea reușit azi. Până la urmă, aveam nevoie de un joc școală și l-am făcut un terencu smocuri, dar totuși bunicel pentru această perioadă a anului. Din punctul nostru de vedere, am fi jucat cu Lugoj sau Ripensia oriunde, dar nu s-a putut”, a spus Mihai Roșca, antrenorul liderului, care îl are din nou la antrenamente și pe Ciornei, chiar dacă nu la capacitate maximă.

Și măcenii au încheiat o lună plină de pregătire, dar până la reluarea întrecerilor în Liga 6-a, pe 2 aprilie, mai au destul timp pentru reglaje. „Mă bucur că am putut să ne măsurăm forțele cu un adversar de calibru, care ne-a întins destul de mult, în condițiile în care ne-au și lipsit patru jucători. Nu e nimic, îi voi avea la dispoziție mâine când mai jucăm și cu Iratoșu. Săptămâna viitoare întrăm și într-un mini-cantonament la Castel, și apoi intrăm în ultima parte a pregătirii. Condiții și lot de promovare au zic că avem, totul e să și confirmăm așteptările”, a punctat Lucian Ciba, antrenor și jucător la Macea. Fostul mijlocaș al UTA-ei a și jucat azi pe un post inedit pentru el, fundaș central.

Formații:

Macea: Toader – Cojocaru, Ciba, Botaș, Hanc – D. Androne, Pinti, Țipel, Teacă –  Săcui, Herlo. Au mai jucat: C. Androne, Trif, Buda, Mihota.

Crișul:  Mucha (Pătroi) – Teședan, Pavel, Lung, Jude (Asandului) – Borșa, Turcuș (Marinescu), Jichici (Horga), Fl. Gâlcă – Al Mihai, Modan (Lavrincsik).

Facebook Comments
0
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.