Arhivă articole

UTA II are șansa să lege victoriile în Liga 3-a: „Indiferent în ce formulă vine, Pandurii II poate fi bătută”

Joi, în uvertura rundei cu numărul 15 a Ligii a III-a la fotbal, se întâlnesc două dintre echipele ce au au produs surprizele primei etape a returului. Pandurii II a dispus de viceliderul Școlar Reșița, în timp ce UTA II s-a impus mai clar decât o arată scorul (2-0) la Timișoara, în fața „satelitului” prim divizionarei ACS.

Totuși, arădenii sâmbătă se întorc sâmbătă pe Bega doar cu jucătorii Under 19 pentru a repeat duelul cu „alb-violeții”, dar în Cupă, motiv pentru care au cerut devansarea confruntării cu oltenii.  „Toate meciurile sunt importante, dar pentru proiectul nostru, bazat pe creșterea tinerilor, confruntarea din Cupa României Elite vine pe primul plan. Asta nu înseamnă că nu vom încerca să scoatem maxim și din partida de Liga a 3-a și chiar ne punem mari speranțe într-o victorie. Echipa este într-un progres evident, la Timișoara chiar a demonstrat asta, ar fi păcat să nu legăm victoriile. Întâlnim formația ce a bătut etapa trecută o candidată la promovare, dar a făcut-o beneficiind de aportul a mulți jucători din circuitul Ligii 1. Probabil, au avut și alte interese să-i folosească, nu e treaba noastră, rămâne de văzut dacă vor veni și acum la Arad. Dar, indiferent în ce formula vine, Pandurii II poate fi bătută. Am făcut-o și în tur la ei acasă, acum zic că avem prima șansă”, spune Dan Oprescu, antrenor la UTA II, alături de Cristi Păcurar, Adi Ungur și Vasile Sin.

Probabil, nici „satelitul” Bătrânei Doamne nu va sta grozav ca și număr de jucători primiți de la prima echipă. Date fiind îmbolnăvirea lui Curtuiuș și Muntean, Roșu a anunțat că va deplasa 20 de jucători la Mioveni, printre care și Copaci sau Stahl, fotbaliști prezenți pe teren la Timișoara. Poate, doar Costin și Mara să ajungă la „satelit”, dar asta dacă nu mai cade nimeni la pat de la prima echipă. Și așa UTA II are problemele sale cu Vasiu și Prună, în timp ce Iova este în plin proces de refacere. Mai e și „cazul Covaci”, rebelul fotbalist care și azi a refuzat  să se dezbrace pentru antrenamentul separat comandat de antrenori și își cam complică situația în „alb-roșu”.

Pandurii vor face deplasarea în ziua jocului pentru disputa de la Șiria, ce începe la ora 15. Negrescu, Tătaru, Brînzan, Păcurar, Dănăricu, Mărgărit şi Dodoi au fost fotbaliștii trimiși etapa trecută de Flavius Stoican la echipa a doua, dar – cel mai probabi – nici jumătate din ei nu vor juca joi și cu UTA II.

0
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.