Fotbal judetean

„Baricada” ce i-a scăpat de „lanternă”: Victoria Zăbrani – CS Dorobanți 0-0





Sorții au vrut ca Adrian Abrudean să se lovească, chiar în primul meci din retur, de opoziția portarului pe care și l-a dorit cu ardoare în această iarnă. Alex Mitrea a ales „lantern roșie” a Ligii a IV-a, iar azi a pus serios umărul la primul rezultat pozitiv al primăverii. Zăbraniul, cu achiziții de nivelul Ligii a 3-a, plus Irimia care nu mai are nevoie de nicio prezentare, avea clar prima șansă în fața „alb-negrilor”.

Dar, formația de pe Mureș a demonstrat că încă nu s-a legat suficient în perioada de pregătire, aspect peste care s-a suprapus jocul dârz, disciplinat al „alb-negrilor”. Chiar și așa, s-au născut câteva ocazii, în special în prima parte. Olariu a scăpat singur cu Mitrea, dar acesta din urmă a salvat în fața sa, iar finalizarea lui Topai l-a găsit pe Nadiu repliat în fața porții goale. Corlățeanu, Filip și Rogojinaru au irosit alte situații, însă prea puțin pentru pretențiile Victoriei. „Faptul că nu am putut intra până acum pe terenul nostru pentru un joc sau antrenamente ne-a cam încurcat puțin. Dar, nu este o scuză pentru jocul mai puțin reușit. Degeaba am dominat clar din punct de vedere teritorial, dacă în ultimii 30 de metri am greșit destule pase, iar în fața porții am fost neinspirați. Am vorbit după meci cu băieții, sunt conștienți și ei că nu mai avem voie să repetăm astfel de rezultate. Vrem să ne revanșăm chiar începând din etapa viitoare,  cu ocazia deplasării de la Criș”, a menționat Adi Abrudean, antrenorul celor de la Zăbrani.

Tactica Dorobanțiului s-a bazat clar pe o apărare atentă, chiar supraaglomerată și contraatacuri tăioase, însă Irimia nu a avut cu adevărat de lucru. „Noi încercăm să scoate maxim, iar azi chiar am reușit jucând împotriva unei echipe bune a campionatului, cu un antrenor deosebit cu multă experienţă. Zăbraniul a practicat un joc frumos, noi am încercat să închidem culoarele spre poarta lui Mitrea și să punem probleme pe  contraatac. În prima repriză, Dănuţ (n.a.  Radu) a scăpat de două ori pe stânga, doar că a greșit de fiecare dată preluarea. În fine, ideea este să menţinem linia asta pozitivă şi să promovăm copii. Și azi am avut patru jucători născuți în anul 2001 pe teren, unul din ’98. Ne-a lipsit și Apostol, care e tot ’98 și care e accidentat. E – totuși – bine că, pe lângă ei, avem şi oameni cu experienţă care să ne ajute în realizarea obiectivului și anume menţinerea în Liga 4. Să nu uităm că suntem un club mic, unde toţi joacă de plăcere, fără prea mulţi bani, iar salvarea ar fi și mai frumoasă în aceste condiții”, explicat și Marius Ciubăncan, antrenorul formației de lângă Graniță.

În urma acestui rezultat, CS Dorobanți le-a pasat lanterna puștilor de la UTA III, chiar dacă diferența dintre cele două formații o face deocamdată golaverajul.

Formații:

Zăbrani: Irimia – Strango, Francescu, Cati, Dragu (72 Iorgovan) – Topai (77 Rogojinaru), D. Crișan, Corlățeanu, O. Filip, Zele  – L. Olariu (80 Al. Goldiș).

Dorobanți: Mirea –Ando, Pistrui, Nadiu, R. Szabo – R. Lăsculescu,  Poșta (57 Horvath) –   Văduva (86 Ștrengar), Georgiu (89 Szoke),  Radu (68 Toth) A. Pîrvulescu.

Arbitri: Mircea Ardelean – Florin Vesa, Sergiu Burcă. Observatori AJF: Cornel Tiulea, Marcel Vida

FOTO: victoria-zabrani.ro









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button