UTA Academie

Roata s-a întors pentru „roș-albi”: Cetate Săvîrșin – UTA III 2-3





În penultima etapă a turului, în minutul 89, echipa a treia a „Bătrânei Doamne” conducea cu 2-1 la Ineu, dar avea să piadă cu 3-2. Azi, Săvîrșinul era în avantaj (2-0) cu 11 minute înainte de final, însă puștii lui Gaica, întăriți cu Zdrențan, Coadă sau Ghergar de la UTA II, au plecat cu toate punctele din comuna regală.

După dezastrul de la Curtici (1-8), Săvîrșinul era nevoită să arate o altă față, mai ales că întâlnea acasă echipa de pe ultimul loc. Și, totul părea să decurgă normal, odată cu golurile lui Oprea (min. 13 – preluare și șut din 7 metri după pasa lui Bogdan) și Adi Popa (min. 39 – lat plasat din careul mic la o nouă fază frumoasă). Mai mult, Silviu Iștoc putea liniști defintiv lucrurile, dar, după ce a driblat în lateral și portarul a tras peste poartă.

Și a venit repriza secundă și odată cu ea problemele de ordin fizic și, implicit medical, pentru Cetate. Din minutul 52 până în 72, Cătălin Neamț i-a pierdut pe Dumitrescu, Cotuna (ambii întinderi musculare) și Pavel (entorsă), iar jucătorii veniți de pe bancă au fost depășiți de evenimente. Și, totuși, tânărul Dagău și-a  ținut echipa la 2-0, după ce a apărat o lovitură de la 11 metri în fața lui Ghergar. Acesta din urmă avea să se revanșeze în minutul 79 cu golul de 2-1, după ce a beneficiat de pasă pe culoar de la Șimon, care marca apoi pentru 2-2 din drop, de la 14 metri. În fine, în minutul 89, Coadă a recuperat sus un balon, a trimis în fața porții, de unde Dumitru a marcat simplu pentru 2-3! De menționat ar fi că autorii ultimelor două goluri au venit de pe bancă petru UTA.

Antrenorului-jucător Cătălin Neamț nu-I vină să creadă că echipa sa a pierdut toate punctele. „Totul părea în regulă, am jucat bine, părea că ne-am revenit după rușinea de la Curtici, dar apoi au venit problemele neprevăzute cu accidentările lui Dumitrescu, Pavel și Cotuna. De acolo s-a rupt totul. Copiii UTA-ei, mai bine pregătiți fizic, au venit peste noi și asta a fost. Trebuia să câștigăm neapărat azi, acum ne-am făcut viața grea, mai ales că avem aceste probleme cu accidentările”, a recunoscut fostul utist.

UTA III a pasat din nou „lantern roșie” după această etapă și speră să facă și restu punctelor care s-o scoată din subsolul clasamentului. „Golurile le-am primit pe două neatenții, iar noi rataserăm patru ocazii mari. Repriza a doua a fost dominată total de noi. Ghergar a ratat penalty la 2-0, puteam întoarce jocul și mai repede. Ne-au ajutat mult și Coadă, Zdrențan și Ghergar, pe care i-am primit de la echipa a doua. Turul campionatului i-a întărit pe copii, nu mai suntem nicăieri victime sigure. Dacă vor să ajungă fotbaliști, trebuie să bată de la egal la egal cu orice adversar, chiar de la această vârstă. Cel puțin asta la cer eu”, a spus și Sandu Gaica, tehnicianul echipei câștigătoare.

Formații:

Săvîrșin: Dagău – Ursulescu, Dumitrescu (52 Benescu), R. Sandu, Cotuna (72 Seb. Iștoc) – A. Popa, Sil. Iștoc, Neamț, T. Bogdan – F. Pavel (63 D. Muntean), V. Oprea

UTA III: Zamfir – Haloș, Zdrențan, Salka, Curta – Coadă, Isac – Ghergar (90 E. Pașcu), Miculescu (87 Duma), Laza (63 Dumitru) – Marica (63 Șimon).

Arbitri: Alin Deac – Emil Arsa, Remus Naghi. Observatori AJF: Corneliu Tiulea, Ioan Hamza

FOTO: UTA Media Design

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button