Fotbal judetean

Frățeste, dar cui folosește? CS Dorobanți – CS Ineu 3-3





Colegi la Academia Ladislau Brosovzsky, Marius Ciubăncan și Cristian Sculici s-au înfruntat în Dorobanți – Ineu și, ca și în tur, punctele s-au împărțit. Doar că nu folosește nimănui, căci ambele echipe sunt amenințate cu retrogradarea din Liga 4-a. De câștigat a avut, totuși, fotbalul și cei 150 de spectator prezenți la meci. Aceștia au văzut șase goluri, dar și alte faze bune de poartă, suspansul păstrându-se până în ultima secundă.

Zărăndanii au început mai bine și Alin Gligor a înscris de la punctul var, după un henț comis de Văduva. Era minutul 13, iar un minut mai târziu, Spătaru prindea o „torpilă” ce-l învingea pe portarul de doar 16 ani al Dorobanțiului. Replica a venit în aceeași manieră de la Vasilică Georgiu: șut imparabil de la 30 de metri. În rest, s-a jucat pe contre cu un plus pentru zărăndani la capitolul situații de poartă.

La reluare, când șutul deviat al lui Ciocan (foto) l-a învins pe Stejar pentru 1-3 (min. 56), se părea că Ineul va scăpa în câștigătoare. Dar, „alb-albaștrii” s-au precipitat, au pierdut destule mingi simple și le-au dat șansa gazdelor să revină în joc. În minutul 64, Vaștag a marcat simplu după așezarea lui Szoke în fața porții , pentru ca în minutul 79 să vină și golul de 3-3. Georgiu a bătut o lovitură de colt și Pistrui a marcat cu capul din 5 metri. Finalul a luat foc, cu ambele echipe în căutarea punctului izbăvitor, dar în ciuda ocaziilor, nu s-a mai schimbat nimic.

Marius Ciubăncan recunoaște – oarecum – superioritatea adversarilor la nivelul pregătirii, însă se întreabă ce ar fi fost dacă ar fi contat și pe Mitrea, frații Lăsculescu sau Apostol. „A fost un meci deschis, de luptă, pe o vreme câinoasă, pe care Ineul l-a început mai bine și ne-a obligat, astfel, să alergăm mereu după egalare. Sunt mândru de băieții mei că au reușit să revină în fața unei formații ce se pregătește zilnic, iar pe final, cu puțină atenție, poate reușeam să și câștigăm.  Acest punct nu ne ajută prea mult în clasament, dar la capitolul moral și încredere contează. Sperăm să-și revină și jucătorii accidentați sau bolnavi și cred că vor sosi și victoriile”, a spus antrenorul-jucător al „alb-negrilor”.

Și de această dată, Cristi Sculici a remarcat lipsa de încredere a jucătorilor săi în momentele cheie ale jocului. „Am avut partida în mână la 0-2 și 3-1, cu alte ocazii create, dar ratate de Gligor, Ciocan sau Mașniță. Apoi, când trebuia să calmăm jocul, să ținem de minge, ne-am precipitat și le-am dat posibilitatea celor de la Dorobanți să vină peste noi și să profite de talia jucătorilor lor. Avem nevoie de rezultate pozitve pentru a fi mai încrezători în nou, iar remiza de azi nu e unul dintre ele la cum au decurs ostilitățile”, a explicat tehnicianul zărăndanilor.

Formații:

Dorobanți: Stejar – Pîrvulescu, Nadiu, Pistrui, R. Szabo – M. Ando, Poșta (60 Ciubăncan), Georgiu – Văduva (46 Radu), Horvath (60 Szoke), Toth (29 Vaștag).

Ineu: Pușcaș – Bogdan, Țîrban, Iaroș, Hulbăr – Ciocan, M. Ponta, Clej, Gavrilă (66 Jilavu) – Spătaru (86 Călăcean) – Al. Gligor (72 G. Mașniță).

Arbitri: Loredan Bogdan – gabriel Hărduț, Sergiu Cîrmaci. Observatori AJF: Marius Alexa, Gheorghe Sfăt









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button