Fotbal judetean

Agonie, extaz și din nou agonie: CS Glogovăț 2013 – Victoria Felnac 1-2





Echipele cele mai apropiate de municipiu din primul eșalon județean s-au duelat sâmbătă la Vladimirescu pentru trei puncte ce ar fi folosit în special gazdelor, ce se văd angrenate în „hora” pentru salvarea de la retrogradare.  Chiar dacă nu au avut un meci liniștit, felnăcanii și-au valorificat superioritatea la nivel de lot și pregătire pe finalul de-a dreptul exploziv de meci.

Știind că pornește cu șansa a doua, Glogovățul a fost mai degrabă preocupată să blocheze atacurile adverse. Călin Dehelean a aliniat trei fundași centrali, plus doi fotbaliști defensivi pe benzi, iar tactica a funcționat atâta timp cât scorul a rămas alb mai bine de o oră de joc. E adevărat, ceva ocazii importante au fost la poarta lui Ciornei, semnate Băd și Borteș, însă a fost nevoie de o fază ce a aprins spiritele în tabăra gazdelor pentru prima modificare a tabelei. În minutul 62, Loredan Bogdan a văzut fault la duelul dintre Blănaru și R. Popa și a acordat penalty pentru „roș-albi”. Jucătorul incriminat al lui „Vladi” și-a pierdut cumpătul și a fost trimis la cabine de „central” cu cartonș roșu. Băd a l-a învins pe Cornei de la 11 metri, iar VI-FE părea stăpână pe situație, cu atât mai mult cu cât au mai fost și alte ocazii bune pentru Butura sau Radu Popa.

Și, în loc de 0-2 s-a făcut 1-1 și asta pentru că „Vladi” s-a ambiționat și a atacat cu toate liniile în ultimul sfert de oră. În minutul 90, Țugulescu a avut o intervenție imprudentă asupra lui Renato Ardelean, iar acesta l-a executat cu sânge rece pe Pașcalău. „Roș-albaștrii” erau practic foarte aproape la primul rezultat pozitiv al returului, când R. Popa a apărut bine la colțul scurt și a pus capul la centrarea lui Mărușteri. Era cel de-al treilea minut de prelungire, iar amfitrionii treceau din nou de la extaz la agonie. Oricum, aveau să acuze și la final faza cheie din minutul 62, atunci când au primit primul gol al partidei, dar au și rămas în zece oameni.

Felnacul rămâne în plutonul formațiilor cu șanse la podium. „Eu zic că am fost echipa ce a făcut jocul, și-a creat destule ocazii de gol, pe care – însă – le-a tratat iresponsabil. În special la 0-1 și cu un om în plus ar fi trebuit să încheiem conturile. În schimb, ne-am trezit cu adversarul peste noi și o egalare ce părea că ne privează de două puncte. Dar, am crezut până în final, probabil a fost vorba și despre noroc, însă subiectul ședințelor de săptămâna viitoare va fi asumarea responsabilității. Dacă nu învățăm asta, riscăm să lăsăm puncte pe drum, când jocul ne-ar permite să le luăm. Urmează meciul cu liderul, ne gândim la un rezultat bun, bazându-ne și pe faptul că nu s-a văzut în lumea asta o echipă imbatabilă. Sperăm să fim noi aceia ce întrerupe seria de victorii a Crișului”, a punctat Dan Cuedan, tehnicianul lui VI-FE.

Formații:

Glogovăț: Ciornei – Cornea (46 Magdi), Blănaru, Mariș – Neag, Doboș,  R. Ardelean, Goldiș (46 Mekki), S. Popa – Negrea, Sumanu (46 Danciu).

Felnac: Pășcălău – Tugulescu, Brozbic, Moisă, Petri – Adam (79 Olariu), Dubeștean – Borteș (58 Moldovan), Butura (89 Mărușteri), R. Popa –  Băd

Arbitri: Loredan Bogdan – Emil Arsa, Andrei Pîslaru

Observatori AJF: Mihai Jivan și Gabor Biro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button