Baschet

ICIM-ul își începe treaba în grupa valorică 5-8 cu vechile cunoștințe de la Satu Mare: „Va conta motivația în plus”





Eşecurile cu Universitatea Cluj sunt deja istorie. De mâine (ora 18), Univ Goldiş ICIM Arad intră în duelul pentru un loc cât mai bun în grupa valorică 5-8. Adversară îi va fi CSM Satu Mare, o rivală prin tradiţie, dar care acum, prin ceea ce reprezintă, devine şi mai interesantă. Pe banca Sătmarului e Jose Araujo, cel care a avut primele experienţe în baschetul românesc pe banca Aradului. În lot le are şi pe Tarța (Laza), Crăciun sau Orosz (Olah), jucătoare care au cunoscut satisfacţii în trecut în ticoul „galben-albastru”. Plus vreo câteva straniere care pot face diferenţa. Dar și Aradul are spirit de echipă, potenţial, neexploatate în întregime încă.

În sezonul regulat a fost 1-1 la general, cu dueluri pasionante. La Arad a fost nevoie de prelungiri, pentru ca ICIM-ul să bată cu 69-67. În retur, în meci decisiv pentru intrarea în grupa 1-6, CSM-ul se impunea cu 65-63. Iar în sferturi dacă Aradul nu a avut şanse cu Clujul, în timp ce Satu Mare a pus probleme serioase Târgoviştei.

Şi cum un eventual meci decisiv se va juca în Cetatea Sătmarului, calculele hârtiei dând și ele CSM-ul ca favorită. Dar, nu de puţine ori teoria nu a fost în concordanţă cu practica. „Am folosit ultimele 7 zile pentru a ne recupera moral şi fizic ca să ne putem pregăti cum trebuie pentru faza următoare. Avem ceva probleme cu accidentările şi încercăm, chiar şi aşa, să fim la maxim din potenţial pentru jocul cu Satu Mare. Indiferent de probleme, însă, mergem să obţinem victoria. Am demonstrat că ne putem ridica la nivelul adversarului de mâine. Dacă toate fetele vor fi la nivelul lor normal putem să ne gândim la un rezultat bun. În această grupă 5-8 avantaj va avea echipa care se va prezenta cu o motivaţie în plus pentru succes. Ne aşteaptă meciuri dificile şi, din păcate, nu avem avantajul terenului propriu”, spune antrenorul echipei arădene, Bogdan Bulj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button