National Sebis

Sebișul față în față cu primul călău stagional: „Un accident în tur, nu ne gândim decât la cele trei puncte”

Național Sebiș începea en-fanfare campionatul, acumulând 15 puncte din 15 posibile, iar seria câștigătoarea s-a încheiat când nimeni nu se aștepta. În etapa a 6-a, pe malul Crișului Alb ajungea Unirea Alba Iulia, formație din subsolul clasamentului, care avea să producă surpriza prin golul lui F. Morar din finalul partidei. În general, „alb-albaștrii” au avut probleme cu formațiile mici, iar vineri se revăd cu „uniriștii”, amenințați încă cu retrogradarea.

Totuși, alba-iulienii vin după două succese consecutive și doresc să-i răpună din nou pe sebișeni. „Nu ne interesează lupta din vârful ierarhiei sau faptul că putem ajuta alte contracandidate ale Sebişului. Suntem Unirea Alba Iulia şi ne propunem să câştigăm, pentru a-i dedica succesul lui Bodgan Goguţa, coechiperul nostru, accidentat din păcate. Cu siguranţă adversarii vor veni montaţi şi vor încerca să-şi ia revanşa pentru ce s-a întâmplat în tur, dar noi nu ne teme. Ne aşteaptă un meci foarte important şi dificil, împotriva uneia dintre primele clasate. Noi suntem motivaţi şi în acelaşi timp conectaţi la miza partidei şi vrem să continuăm pe linia ascendentă. Moralul este bun şi ne dorim să ne bucurăm la final pentru încă trei puncte”, a spus Ciprian Selagea pentru ziarulunirea.ro. Coordonatorul de joc al alba-iulienilor a înscris în ultimele două runde câte un gol și: „Sper să marchez iar şi să fie o reuşită care să aducă un rezultat pozitiv. Nici nu vrem să vorbim despre retrogradare, nu concep aşa ceva, nu există. Am trăit un sentiment umilitor când am fost «lanternă roşie» două runde, mi-a ajuns cât am suferit”.

În sezonul trecut, actualul antrenor unirist Adorian Himcinschi s-a duelat cu gruparea arădeană, pe când pregătea Performanţa Ighiu, pentru accederea în Liga a 2-a, victoriile fiind împărţite, fiecare grupare impunându-se pe terenul oponentei, Naţional 1-0 pe „Cetate”, Performanţa, 3-2 la Sebiş, în retur. În această stagiune, Himcinschi a întâlnit Sebişul în Cupa României, fiind eliminat în toamnă, după ce a pierdut 2-3 în deplasare. „Cunosc echipa adversă, ştiu potenţialul celor de la Sebiş. Sunt cel puţin la fel de periculoşi ca şi anul trecut, par o echipă mai bine organizată, care confirmă că se poate bate iar la promovare”, a spus Himcinschi.

Odată cu victoria contra vecinilor de la Cermei, Naționalul a pus capăt unei serii de trei meciuri fără victorie. Au pierdut și primul loc în clasament, iar dacă vor să-l recupereze sunt nevoiți să lege din nou succesele. „Dacă nu batem la Unirea, am câștigat degeaba cu Cermeiul. Ne-am recuperat moralul, dar mai avem de recuperat puncte, iar pentru asta nu ne gândim decât la cele trei puncte. Remiza ar fi un eșec pentru noi, suntem deciși să începem o nouă serie de victorii, de genul celeia din debutul campionatului, întreruptă chiar de către adversarii noștri de vineri. A fost un accident în tur, nu e vorba despre răzbunare, ci pur și simplu ne interesează foarte mult cele trei puncte. Știm că vom da peste o echipă motivată, ce-și va propune să se ridice la nivelul nostru prin ambiție și angajament”, a precizat Emanuel Fișteag. Fostul goal-keeper al lui ASU Poli și-a pierdut postul între buturi în ultimele runde, dar asta îl motivează să se antreneze și mai bine. „Cu Munteanu am o relație de prietenie, ambii știm că Mister îl va alege mereu pe cel mai în formă dintre noi. A venit rândul său să apere, dar lucrurile se pot schimba de la etapă la etapă. Până la urmă, e important să câștige echipa și mai puțin care dintre noi intră în poartă”, a adăugat goalkeeperul de 19 ani.

Viceliderul nu are nicio problemă de lot înainte de deplasarea de la Galtiu, lucru ce nu se poate spune despre gazdele de vineri.  B. Stef este suspendat, Goguţa a suferit o ruptură de ligamente, iar Ioani, N. Rus şi Davidaş au probleme medicale, pregătindu-se la intensitate redusă.

Formații probabile:

Unirea:  Căt. Suciu – Joldeș, Scrob, G. Toma, Ad. Matei – Selagea, Al. Giurgiu – F. Morar, S. Culda, Iacșa – An. David

Sebiș: Fișteag – Kilin, Bîrsănel, Basic, Siminic – Avramescu, Suciu – Săulescu, Tulcan, Iuga – Velici.

 

Comentarii Facebook

0
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close
Close