Fotbal judetean

Pe locul trei până la Paști: Progresul Pecica – CS Ineu 5-0





…a fost obiectivul atins de Dorel Mutică și băieții săi după un start de retur aproape perfect. Cu excepția sincopei numită Șimand, Pecica a bifat doar victorii în stagiune de primăvară și petrece Sărbătoarea Înălțării Domnului pe podium. Succesul de azi a venit logic la diferența de puncte față de Ineu, dar cel puțin în primele 25-30 de minute oaspeții au dat o replică foarte bună.

Fără, patru dintre mijlocașii săi: R. Fritea, Vasilca, Isac și Arsene, Pecica a fost puțin surprinsă de replica zărăndanilor. Brutyo a avut ceva de lucru la șuturile lui Hulbăr și Clej, iar Ciocan a executat peste poartă o lovitură liberă de la 18 metri. Ca și în finalul confruntării de la Zăbrani, Progresul a avut nevoie de e execuție de excepție, iar aceasta i-a aparținut lui Angel Ponta. Folosit mijlocaș central, „decarul” pecicanilor a trimis sec, sub bară, de la marginea careului. Era mintul 27, iar 7 mninute mai târziu, a venit și al doilea gol, autor tot Ponta, după o pasă a lui Puie și un șut la colțul lung. În minutul 34, a venit rândul lui Gabor să profite de centrarea excelentă a lui Huțanu pentru a pune latul din apropiere: 3-0, scor stabilit la pauză.

Trecut în linia mediană după accidentarea lui Petrilă, ex. utistul Dolga a mărit avantajul echipei sale după o execuție cu latul la care Pușcaș are partea sa de vină.  Se întâmpla în minutul 64 în plină dominare a ineuanilor, neconcretizată – însă – pe tabelă de juniorii Gavrilă și Florea. Concluzia avea să o scrie Dan Puie, după un șut din unghi ce a poposit la colțul lung al porții adverse.

Chiar și Dorel Mutică se miră de constanța în rezultate a echipei sale, în condițiile în care etapă de etapă se confruntă cu probleme de lot. „Se pare că asta e soarta mea, să mă descurc etapă de etapă în 12-13 jucători și, cu toate astea, legăm victoriile. Este lăudabil ceea ce realizăm împreună, băieții chiar merită toată aprecierea. Poate scorul de azi e puțin mincinos, căci Ineul ne-a pasat destul de bine în primele 25 de minute și au avut și ceva ocazii, dar apoi am marcat de trei ori în 10 minute și totul s-a sfârșit”, a spus antrenorul „galben-albaștrilor”.

Țîrban, Spătaru, Karmanoczky și Gligor au fost absențele ineuanilor la Pecica, dar Cristian Sculici nu insistă prea mult pe acest aspect. „Dacă marcam măcar odată la câte ocazii am avut în prima parte a meciului, altfel ar fi decurs lucrurile. Degeaba pasăm, jucăm, alergăm, dacă nu și finalizăm jocul. Iar golurile le luăm mai mereu pe greșeli individuale sau în lanț. Dar, până la urmă, la acest scor nu sunt multe spus, doar aș vrea să remarc jocul bun al lui Gavrilă și Florea, jucători de 16 și 15 ani din propria pepinieră”

Formații:

Pecica: Brutyo (88 Iosub) – Ew. Wild, Șiclovan, Dolga, V. Fritea – Huțanu, Petrilă (46 Koppandi), A. Ponta, Drîglă – Puie, Gabor (84 Arsene).

Ineu: Pușcaș – D. Bogdan (65 D. Mîneran), Iaroș, Clej (83 Kotroczo), Hulbăr – Ciocan, M. Ponta, D. Florea, A. Gavrilă – Dragoș, G. Mașniță

Arbitri: Alin Bolcaș – Cristian Cășuț, Andreea Șușcă. Observatori AJF: Răzvan Cadar, Ovidiu Coman









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button