Fotbal judetean

Șoc absorbit cu trei puncte mari: Unirea Sântana – Crișul Chișineu-Criș 0-1





Cum, dimineață, Lipova nu a avut probleme să-și adjudece punctele cu Săvîrșinul, Crișul Chișineu Criș știa că un al treilea pas greșit consecutiv echivala cu depunerea armelor. Adversarul dădea și el ceva fiori, atâta timp cât vorbim despre Sântana, vicecampioana județeană din sezonul trecut, o echipă cu pretenții din primul eșalon județean. Chiar dacă nu a făcut un meci strălucit, teamul lui Mihai Roșca și-a atins în cele din urmă scopul, făcând din defensivă și organizarea bună a jocului punctul forte în această după-amiază.

„Uniriștii” au dat (aproape) totul din ei în prima partea a meciului, când și-au creat trei situații importante. Toate l-au avut actor principal pe Alin Ginghină, care a finalizat pe lângă și peste poartă, dar a și pasat greșit din poziții bune. Totuși, scorul avea să-l deschidă vizitatorii cu zece minute înainte de pauză. Modan a fost faultat clar în careu de Paven, iar căpitanul Turcuș, cel care ratase derby-ul cu Lipova, a marcat de la punctul cu var.

Încrâncenarea a fost maximă și după pauză, însă, în afara duelurilor fizice totale între jucătorii celor două echipe, spectatorii nu au prea avut ce vedea. Gazdele au avut două-trei centrări periculoase prin fața porții ce nu și-au găsit destinatarul, în timp ce Crișul își putea majora avantajul dacă lovitura de cap a lui Modan nu ar fi căzut pe transversală. De menționat ar fi că, exact ca la partida cu rivalii din Lipova, antrenorul viceliderului a făcut aceeași unică schimbare pe final de meci: Marinescu, în locul lui Borșa.

Sântana rămâne în afara obiectivului și după acest meci, însă Dinu Donca e convins că echipa sa a pierdut cel puțin un punct. „Dacă am fi valorificat măcar una dintre cele trei ocazii din prima jumătate de oră, nu am fi pierdut niciodată acest meci. Penalty-ul l-am făcut cadou printr-o greșeală colectivă la o fază ce nu anunța nimic, iar apoi, deși Crișul nu ne-a mai pus deloc probleme, nu am avut forța să revenim pe tabelă. A câștigat echipa mai pragmatică, mai experimentată, sunt convins că un fotbalist mai rodat decât Ginghină ar fi înscris cel puțin odată, dar nu-l pot condamna pe Alin. Să nu se uite că suntem singura echipă din Top 5 care începem meciurile oficiale cu cel puțin trei-patru juniori, dar pe termen lung acest lucru se va transforma într-un avantaj. Revenind, egalul era rezultatul corect azi”, a  menționat antrenorul Unirii.

După două săptămâni, Crișul a modificat din nou cifra victoriilor, după cele 22 consecutive până la meciul de la Pecica. „Acest meci, cu o echipă bună, nu venea într-un moment tocmai bun pentru noi. Atmosfera nu era extraordinară după înfrângerea cu Lipova, cea care ne-a făcut să pierdem primul loc după ce am condus tot campionatul și, în plus, aveam și încă avem jucători cu probleme medicale. Dar, băieții au strâns rândurile, au făcut un meci bun, în special din punct de vedere tactic și, zic eu, am meritat cele trei puncte. Continuăm lupta, nu ne lăsăm, credem în șansa noastră”, a explicat Mihai Roșca, „principalul” viceliderului.

Formații:

Sântana: Csurka – Toader, Peia, Vidac, Paven – Mateiu (86 Stanciu), Vuin, Josan (73 Bolba) – Al. Ginghină (79 Martin), Capătă, Bodea

Crișul: Mucha – Al. Ciornei, Al. Pavel, Lung, Teședan – Borșa (90 Marinescu), Jichici, Turcuș, Fl. Gâlcă – Modan, Al. Mihai.

Arbitri: Mircea Ardelean – Emil Cristea, Zoltan Nagy.

Observatori AJF: Leontin Buda, Iosif Lovas.

FOTO: Ciprian Petcuț

Un comentariu

  1. Domnule Rosca ma vad nevoit sa te contrazic putin . Uitandu-ma pe statistica am constatat ca nu ai condus tot campionatul cum va tot laudati . Pana in etapa a 9-a ati fost locul 2 iar din etapa a noua si pana in etapa 23 ati fost lideri . Deci doar 14 etape . Ca veti mai fi pana la sfarsitul campionatului ….totul e posibil pentru ca adversarii vostrii au un program mult mai greu ca voi. Dar nu va atribuiti merite care nu vi se cuvin .

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button