Fotbal judetean

Sculici s-a întors ca adversar acasă: „Mă bucur că se vrea și se poate la Vladi” v.s. Dehelean: „Nu avem emoții la retrogradarea, mai avem multe puncte de luat”





Dincolo de miza punctelor, una destul de importantă în special pentru zărăndani, amenințați încă cu retrogradarea, duelul dintre Glogovăț și CS Ineu l-a adus pe Cristi Sculici față în față cu trecutul  de antrenor în ligile patru și trei.

Mai mult, actualul „principal” al „alb-albaștrilor” a lucrat chiar cu Călin Dehelean, tehnicianul grupării de la marginea Aradului. „Marea bucurie a fost revederea cu nea’ Roșca (n.a. Ioan Roșca, administratorul arenei Constantin Sfîrlogea). În rest, de Vladimirescu mă leagă amintiri plăcute, dar și multe dezamăgiri. Nu am regrete decât pentru faptul că nu am fost sprijinit atunci când am jucat Liga 3-a aici, ca să pot face mult mai multe lucruri frumoase. Acum văd că se poate, chiar dacă echipa evoluează în Liga 4-a. Nu o face rău, au șase-șapte fotbaliști buni pentru nivelul ăsta, știam că vom avea parte de un meci greu. Am tratat meciul cu maximă seriozitate, la fel ca și pe celelalte, dar, având mulți jucători tineri, rezultatele sunt fluctuante. Mă bucur victoria de azi, aveam nevoie de ea, dar mai avem de adunat puncte. Mai sunt puține etape de jucat și trebuie să rămânem concentrați pentru a fi liniștiți pe final de campionat”, a spus Cristi Sculici, la finalul disputei de ieri, din comuna sa de reședință.

Interesant este și că rezultatul a fost în oglindă cu cel din toamna anului trecut (2-3), cele două echipe împărțindu-și la marele fix golurile și punctele. „Se poate spune că Ineul și Cristi Sculici și-au luat revanșa pentru înfrângerea din tur, dar, în mare măsură, meciul s-a jucat la eliminarea lui Popa. În unsprezece contra unsprezece, alta era soarta partidei. Așa, însă, timp de 60 de minute am fost în inferioritate numerică și s-a simțit. Dar, chiar și așa, am făcut un joc bun, am egalat la 2, am mai avut ocazii și cred că meritam cel puțin egalul. Arbitrajul a fost și el slab, le-a dat oaspeților 10%. Am avut penalty clar neacordat, eliminarea a fost destul ușoară, poate culoarea corectă a cartonașului era…portocaliul. Asta e, mergem mai departe, mai avem jocuri cu echipe din zona noastră de clasament, Dorobanți, Săvîrșin sau Socodor. Mai avem puncte de luat, nu avem emoții cu retrogradarea”, a menționat Călin Dehelean, antrenorul Glogovățului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button