UTA Arad

Fără incidente între suporteri la derby-ul Vestului





Galeria utistă la Timișoara a numărat aproximativ 1000 de suporteri. Fanii „roș-albilor” au plecat cu trenul de 14,35 din Arad, iar în jurul orei 16 au fost preluați de jandarmi din gara timișoreană. Au fost mici incedente, mai degrabă neînțelegeri cu forțele de ordine, care – într-un excel de zel – au trecut la controlul unor suporteri de pe Mureș.

Apoi, drumul tifosilor Bătrânei Doamne spre stadionul „Dan Păltinașanu” a decurs fără probleme. Susținătorii și-au luat – oarecum – revanșa în fața rivalilor față de tur, prin cântece și scandări pe străzile orașului . Micile apostrofări de la trecători, trecuți în general de primă vârstă, nu au fost băgate în seamă de arădeni. Aproape de „Marele Oval”, mai precis pe Bulevardul Liviu Rebreanu, suporterii UTA-ei au fost ținuți în loc de jandarmi aproximativ 25 de minute, pentru a evita întâlnirea cu fanii rivali, ce soseau și ei la stadion, în număr mai mare.

La un moment dat, în  apropierea Casei Tineretului,  dat forțele de ordine au folosit și gazul ilariant în direcția susținătorilor gazdelor, dar fără ca cineva să acuze probleme deosebite. Câțiva membri din nucleul dur au încercat să ajungă la intrarea de la Peluza Nord, acolo unde erau cantonați arădenii, dar au fost „deviați„” de jandarmi, doar unul fiind reținut. Odată ajunse pe stadion, ambele galerii și-au încurajat favoriții, folosind deseori și cuvinte triviale, inevitabile la un Poli – UTA.

 

 

 

Un comentariu

  1. Ei au avut coregrafia ca doar la asta se prIcep ,cat priveste fotbalul ei inca sunt inca in liga 4 ca nivel fotbalistic! UTA a dovedit maturitate si chiar daca sunt sanse 100% doar ptr.baraj vom juca pana la capat ! Sa nu fi fost aceasta incalzirea si sa dam lovitura invingand in jocul de baraj cealalta echipa surogat a Timisoarei, ACS RECAS! Oricum blazonul a fost respectat si UTA ramane campioana PROVINCIEI! Unde a fost Blanaru sa vada cine este ce mai buna echipa din vest!? Toata saptamana au facut circ si asta s-a vazut in jocul lor,sunt prea slabi ptr.divizia doua,vine din spate RIPENSIA SI poate la anul TIMISOARA va avea trei echipe de B, SA AIBE TOTI BANATENII CU CINE TINE! HAIDE UTA,CAMPIOANA PROVINCIEI!

    0
    0
    1. va laudati cu un banner furat de la niste copii speriati …
      atît am văzut la tv
      cred ca e vorba despre bannerul luat de la hunedoreni …

      0
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button