Arhivă articole

Cu victorii pe linie în 2017, Viitorul merge alături de UTA la zona juniorilor D: „Munca și tăria de caracter și-au spus cuvântul”


Federația Română de Fotbal a afișat datele de disputare a celor 8 turnee zonale ale juniorilor D (jucători născuți în anii 2004 și 2005), Aradul urmând a fi reprezentat de două formații. Dacă despre campioana UTA, antrenată de Dinu Donca și Bogdan Oneț v-am relatat deja, ea urmând a juca pentru calificarea în semifinale la Simeria (adversari în grupe formația gazdă și Școlar Reșița), trebuie spus că performera returului este Viitorul Arad.

Echipa antrenată de Dinu Maghici și Andrei Muțiu, ajutați în pregătirea portarilor de Cristi Irimia, a bifat doar victorii în 2017, învingând inclusiv campioana UTA cu 2-1 (autogol Petruț, Melniciuc / Vulturar), iar în final a ocupat locul secund. „Munca, pregătirea bună de iarnă, între care și cantonamentul de la Gyula, plus tăria de caracter și unitatea, au fost principalele atuuri pentru parcursul perfect din această primăvară. Ne-am și întărit cu doi jucători, adică Țuțca și Ciolpan, dar mai cred că și maturizarea jucătorilor, dar și creșterea în omogenitate a acestei grupe formate de aproape trei ani de zile, au fost la fel de importante. Mai trebuie să-i mulțumim și lui Ovidiu Dragalina, care face o treabă bună la Târnova, ne mândrim cu trei echipe bune de 2004-2005 la Viitorul”, a spus „principalul” Dinu Maghici.

Mario Țica, Beniamin Sîrb, Paul Tomuț, Răzvan Bodea, Andrei Roman, Raul Borhan, Robert Buzgău, Alessandro Catanzariti (golgheterul echipei), Vlad Hrincescu, Luis Iancu, Vlad Clipotă, Alexandru Melniciuc, Alex Adamcsik, Paul Varga, Alexandru Ciolpan, Fabian Țuțca este lotul vicecampionilor, care va participa între 7 și 9 iunie, la Cluj, la faza zonală de la Cluj.

Adversarele din grupă ale „alb-roșilor” sunt Best Kids Reghin, Viitorul Oradea și LPS Bistrița. „Cunosc destul de bine formațiile ce participă la turneul de la Cluj, un oraș drag mie, unde am mulți prieteni și cunoscuți. Cred că formația gazdă, CFR-ul, e principala favorită, dar la un turneu de acest gen, ca și la barajele seniorilor, se poate întâmpla orice. Cu această calificare, sperăm că i-am făcut un cadou frumos președintelui nostru, Giovanni Catanzariti, căruia îi dorim <<Auguri!>> și multă sănătate astăzi, de ziua sa de naștere, dar facem tot posibilul să-i facem o un cadou și mai special la turneul zonal de la Cluj. Oricum, fiecare meci pe care îl vom disputa săptămâna viitoare e ca un bonus pentru copii, orice victorie aduce moral pentru viitor”, a adăugat Maghici.

Clasament final Juniori D Arad

0
0


0 thoughts on “Cu victorii pe linie în 2017, Viitorul merge alături de UTA la zona juniorilor D: „Munca și tăria de caracter și-au spus cuvântul”

  1. Era o vreme acum vreo cativa ani buni, cand ma certam cu Lucian, adica mai mult Lucian ma certa (si chiar imi stergea comenturi) pe subiectul fotbalului la copii si junior in Sebis.
    Eu am afirmat ca Sebisul niciodata n-a avut fotbal bun la nivel juvenil si ca nu cred ca va avea vreodata, fiindca acolo trebuie munca si dedicatie, ci nu vorbarie goala, asa cum e la Sebis. Era o perioada atunci, cand se trambita grija pentru sectorul juvenil, cica erau multe grupe si multi antrenori, bla-bla-bla…eu am si cerut sa stiu despre acei antrenori, nu am primit raspuns, in afara de atacuri cum ca am ceva cu cei de acolo…ma rog, nu asta conteaza, ci conteaza ca faptele ma confirma: iata, dupa atati ani si Sebisul tot nu face nimic in acest sector juvenil, totul e vorbarie goala…iata cum chiar si Bocsigul a putut face mai multe puncte ca Sebisul !! sa nu mai vorbim de Socodor ori Simand.
    Am spus eu: in politica se poate cu vorbarie, in fotbal insa nu, acolo nu poti pacali.

    0

    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.