Arhivă articole

Petre, după cele 28 goluri stagionale: „Nu mă așteptam să fiu chiar atât de important pentru echipă. Nu-mi doream Poli la baraj, căci noi jucăm, nu suporterii”


După Dennis Man, un alt tânăr fotbalist arădean a explodat în Liga 2-a. Mai mult decât atât, Adrian Petre a spart toate barierele, devenind, la doar 19 ani, cel mai bun marcator post-revoluționar al UTA-ei și fotbalistul Under 21 cu cele mai multe reușite din anti-camera primului eșalon. După „dubla” cu Chindia Târgoviște, puternicul atacant a ajuns la „borna” 28 goluri stagionale, punând serios umărul la locul pe podium al echipei sale.

Chiar dacă susține că a tras de el mereu și a dat totul la antrenamente și jocuri, Petre afirmă: „Nu mă așteptam să fiu chiar atât de important pentru echipă, mai ales că nu mi-am propus un anumit număr de goluri. Am încercat să marchez în fiecare meci și să dau tot ce pot doar pentru echipă, iar acum nu mă încălzește cu nimic cifra mare de goluri dacă nu promovăm în Liga 1. Acesta e singurul obiectiv al stagiunii, restul sunt detalii, chestiuni ce țin de statistică. Nu m-a interesat niciodată să fiu în lumina reflectoarelor, ci să joc pentru echipă. Dacă îmi doream altceva, mă apucam de ping-pong sau tenis de câmp”.

Cifrele golgheterului „roș-albilor” și maniera sa joc au atras atenția unor cluburi importante din țară și străinătate. Steaua s-a arătat dispusă să deschidă serios punga, dar conducerea UTA-ei nu a acceptat, deocamdată, oferta lui Gigi Becali. „Mă interesează orice ofertă pe care o primesc, bineînțeles, dacă e bună și pentru club. Se va spune că de abia aștept să plec, dar puneți-vă puțin și în locul meu. Dacă nici cu 28 de goluri la prima echipă, plus altele la Under 21, nu am reușit să-i mulțumesc pe suporteri, care m-au înjurat chiar și sâmbătă, după meciul cu Chindia, atunci cum să mai am tragere de inimă să joc, așa cum am fost învățat de mic? De multe ori, mă simt mai bine în deplasare, unde nu mă apostrofează nimeni când greșesc o pasă, sau încerc un șut. Nu spun că sunt perfect, că nu greșesc și eu de multe ori, dar cine nu greșește? Și, cred eu, am făcut și multe lucruri bune, dar acestea se uită rapid”, e dezamăgirea lui Petre.

Tot ce-și dorește pe acest final de sezon tânărul utist este promovarea cu UTA în urma barajului cu ACS Poli. „Fie că marchez, fie că nu, deși mi-aș dori enorm să simt fiorul unui gol cu Poli la seniori, trebuie să dăm totul pentru a ne îndeplini obiectivul. Personal, nu-mi doream să o întâlnim pe Poli la acest baraj, căci e echipa cea mai bună dintre cele trei cu care puteam juca. Sigur, suporterii ne pot însoți în număr mare la Timișoara și va conta sprijinul lor, dar noi intrăm pe teren. Noi suntem cei care jucăm împotriva unor fotbaliști foarte buni, experimentați și pregătiți de un antrenor care nu mai are nevoie de nicio prezentare, nu ei. Ca prim divizionară, e normal ca Poli să plece cu prima șansă, dar ne vom bate până la capăt pentru această promovare”, anunță Petre.

0
0


0 thoughts on “Petre, după cele 28 goluri stagionale: „Nu mă așteptam să fiu chiar atât de important pentru echipă. Nu-mi doream Poli la baraj, căci noi jucăm, nu suporterii”

  1. Adi, daca jucam acasa pe Motorul nu ar fi fost atatea injuraturi si alte chestii, asta este situatia in momentul de fata!
    Sper sa promovam anul asta si poate asa se urgenteaza lucrarile, greu de crezut dar macar sper sa se miste treaba. Trecem de baraj si jucam cateva luni la Oradea sau fortam la Sirica cumva!!!

    Doamne ajuta!!! UTA ARAD!

    0

    0
  2. te injura betivanii care insotesc echipa in deplasare ! niste oameni de 2 lei ! sunt vai de capul lor !

    0

    0
    1. Cei care injura nu vin prea des la meciuri , atunci cand vin ei vor ca UTA SA FIE BARCELONA, sa nu greseasca o pasa si daca atacantul rateaza e cel mai penibil jucator pe care l a vazut! Cam asta e situatia pana nu jucam acasa!!!

      Decat sa dai in baietii aia care fac deplasari mai bine ai face si tu o deplasare sau macar sa sustii UTA , sa ne ascundem dupa taste si sa acuzam putem toti!

      0

      0
      1. corect Sola si sambata erau vreo cativa care ii injurau pe rand pe jucatorii. Insa si tu Adi Petre cu declaratiile date in ultimul timp le-ai dat apa la moara acestora. Multi suporterii te vedeau idol insa sa faci declaratiile acelea cu sanse sa ramai la UTA de 60% chiar inaintea unor meciuri importante cand mai aveam sanse promovare sau acest meciuri de baraj aau dat impresia de mi se rupe de UTA. Jucati voi bine in aceste meciuri de baraj peomovati si aia care va injura sa si le bage undeva.

        0

        0
  3. Baftă in continuare! Ești un jucător bun dar nu așa cum te crezi tu! Mai ai muuuult de muncit! Ești valoric sub Man, sau Florinel Coman

    0

    0
    1. tu esti suporter ma lepra ? am uitat tu te uiti doar la liga 1 sa ii vezi pe man si coman si astepti sa intre si uta in liga 1 sa mergi sa ii vezi si live

      0

      0
  4. Singurul care trebuie și merită să fie injurat este domnul primar, stimabilul șobolan Falcă. In rest, copilul are dreptate, nimeni nu merită să fie injurat, indiferent de cât de slab joacă…critica-i altceva.

    0

    0
    1. Dane ,ai dreptate,suporterii adevarati nu-si injura jucatorii niciodata,de criticat da.De primar ce spun,Dumnezeu sa aibe mila de el.Nu locuiesc in Romania dar de cate ori ma duc in vizita,pe linga bazele sportive si alte lucruri le gasesc in aceasi stare.

      0

      0
      1. Așa este corect. Poți să critici conducerea, de ex pentru că l-a lăsat pe Andor să plece sau pentru lipsa de transparență, poți să critici un jucător pentru miserupism, dar să-l injuri este prea mult, este ca și cum ți-ai injura clubul iubit. Despre ”șobolan” n-are rost să vorbim, n-am nimic acasă pentru alergii. :)))

        0

        0
      1. tare asta, cica recas nu poate juca acasa duminica cum poti fi asa de lepra stii ca daca se joaca duminica la Timisoara o sa jucati acasa doar pe hartie dar jucati in deplasare fizic cu multi aradeni in tribuna asa ca vreau luni ca poate nu vin aradeni la meci dar cred ca vor avea o surpriza.

        0

        0
        1. Oricum vom fi multi. Mult mai multi ca la celalalt meci. Dar programarea cred ca are de-a face cu digi si dolce. Sunt si meciuri internationale, iar luni cred ca e gol programul seara si numai bine pun meciul. Ptr ei conteaza doar audientele, iplus ca au cumparat deja acele meciuri.

          0

          0
  5. Inaintea celor mai importente meciuri sa critici un tanar care a marcat cele mai multe goluri pt. echipa al carei suporter de declari si in care ne punem spereantzele,dovedeste nu numai lipsa de bun simtz si si prostie! Regret.

    0

    0
  6. Chiar a fost injurat ? eu unul nu cred sau nu imi vine sa cred , ce sa aiba cineva cu Petre dece sa-l injure ca a marcat aproape meci de meci …eventual daca ar fi jignit suporterii ca altfel nu vad dece

    0

    0
    1. Se vede ca nu ai calcat pe stadionul din Siria niciodata , sunt acolo niste speciemene locale care de cand incepe pana se termina injura nene la foc automat ( nestiind de multe ori pe cine si de ce ) , iar dupa terminare ii vezi la coltul strazii la birtul local cu cinzeaca pe masa . Asta e …daca ne-a nenorocit Ghita…

      0

      0
  7. PETRE !!! Nu mai baga in seama toate injuraturile de la fel de fel de oameni needucati si mergi pe drumul tau, joaca cum sti tu mai bine pt. aceasta echipa UTA. , galonata incarcata de multe glorii in istoria ei si chiar daca nu ve-ti promova nici acuma, nu-i nimic, v-om promova la anul . Iti doresc multa sanatate si noroc mult in acest baraj cat si colegilor tai din echipa!!!! Hai UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA !!!

    0

    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.