28/10/2020

sportarad

stiri sportive din judetul arad

Todea analizează barajul: „Nu vom avea probleme cu motivația jucătorilor, dar Poli are cel mai bun lot dintre cele trei echipe cu care puteam juca!”

Arădenii și-au aflat, în această seară, adverarul de la barajul de menținere/promovare în Liga 1. Utiștii trebuie să treacă de vecinii de la ACS Poli Timișoara în dublă manșă, antrenați de arădeanul Ionuț Popa. Acesta promovase cu „Bătrâna Doamnă” în două rânduri, prima oară ca „secund” al lui Nicolae Dumitrescu, iar ultima oară, în sezonul 2001-2002, din postura „principalului”.

Atunci, „Mister” l-a avut printre elevi și pe Cristian Todea, antrenor secund al UTA-ei de astăzi. „Îl cunosc foarte bine, e un foarte bun pedagog, știe să gestioneze excelent un vestiar și ce să ceară de la fiecare jucător în parte. Are, după părerea mea, principalul merit că Poli a ajuns la baraj, în condițiile în care nimeni nu credea că echipa nu va retrograda direct, pornind de la -14 puncte în clasament. Îl respectăm, însă doar până la primul fluier al barajului, iar când totul va fi gata ne vom respecta din nou. Are o bogată experiență, dar nu cred că e avantajat de faptul că e din Arad și ne-ar putea cunoaște bine echipa”, a spus fostul căpitan al „Bătrânei Doamne”.

Legat efectiv de lotul celor de la ACS Poli, Todea a adăugat: „Au lotul cel mai bun dintre cele trei echipe cu care puteam juca. Nu au ajuns întâmplător până în finala Cupei Ligii și în semifinalele Cupei României, recuperând – totodată – și cele 14 puncte cu care au fost penalizați. Ultima oară i-am văzut pe viu etapa trecută, la Timișoara, în partida cu ASA Târgu Mureș. Au destui fotbaliști care pot face diferența și mă refer în special la Popovici, Bărbuț și Mailat. Sunt fotbaliști cu o viteză excelentă, cărora, dacă le oferi spații, pot fi letali. Va trebui să-i blocăm, iar asta e valabil și pentru restul punctelor lor forte, dar, în același timp, trebuie să ne facem și noi jocul”, a adăugat „Dulăul”.

În schimb, Todea vede cu ochi buni un duel Arad – Timișoara. „Fiind vorba despre Poli, nu vom avea probleme cu motivația jucătorilor noștri. Sunt sigur că vor da totul din ei. În plus de asta, ne întoarcem pe Dan Păltinișanu, acolo unde am jucat bine și am câștigat clar acum câteva săptămâni și unde ne pot însoți suporterii în număr mare”, a concluzionat „secundul” lui Laurențiu Roșu.

Cristi Todea și Ionuț Popa au fost adversari și în stagiunea 2015-2016,  când actualul tehnician al  „alb-violeților” o pregătea pe Șoimii Pîncota, în Liga 2-a.

0
0
%d blogeri au apreciat: