Poloiștii de la AMEFA, în pericol de a sta pe marginea bazinului un an de zile: „Au trecut două războaie mondiale peste acest club, vom supraviețui”
Cel mai vechi club din Arad încă în viață se află într-un moment de cotitură. După rezultatele primei sesiuni de proiecte de la Consiliul Municipal Arad, AMEFA se gândește serios să nu se înscrie în ediția viitoare a Superligii Naționale de Polo, având probleme și la secția de haltere. „Față de anul trecut, când ni s-au alocat 310 mii de lei, acum am primit doar 100 de mii la polo. Cu banii aceștia de abia putem plăti chiria la bazinul acoperit, practic tot bugetul e în aer. Fără a avea nimic cu echipa de baschet feminin, pe care o admirăm și o considerăm la fel importantă în peisajul sportului arădean, trebuie să spunem că atât noi, cât și ele, am terminat pe același loc 5 ediția trecută de campionat, iar ICIM-ul primește de zece ori mai mulți bani decât noi. Încă nu am luat o decizie, noua ediție a Superligii începe în septembrie, dar dacă avem semnale că la viitoarea sesiune de proiecte vom fi din nou dezavantajați, o să ne retragem probabil un an de zile din competiție. Altfel, au trecut două războaie mondiale peste acest club, vom supraviețui”, susține Gheorghe Biriș, președintele grupării înființate în anul 1911.
Puțină lume știe că, pe lângă primul meci de fotbal oficial din România, disputat în 1899, Aradul a găzduit și prima partidă de polo pe apă din țara noastră. Se întâmpla în anul 1920. Iar ce este și mai absurd este faptul că Primăria va termina în curând noul bazin de polo din Subcetate, dar, în același timp, subfinanțează echipa lui Cristian Cosma. Apropo, antrenorul arădenilor își va ceda cei mai buni jucători, pe Levente Vancsik și Robert Gergelyfi, la CSM Digi Oradea, semn că intenționează cu adevărat să spună „pas”, cel puțin pentru un sezon, Superligii.
Din păcate, AMEFA mai are probleme și la secția de haltere. Mințile luminate de la Primărie s-au gândit că au alocat prea mulți bani anul trecut, respectiv 80 de mii de lei, așa că în această primăvară au „picurat” 45 de mii. Și vorbim despre o ramură ce a adus Aradului în ultimul an nu mai puțin de 66 de medalii naționale și europene (!?)
Prin comparație, să spunem că Raliul Aradului a „păpat” în 4 zile de adrenalină 450 de mii de lei, în condițiile în care niciun echipaj arădean nu face performanță la acest sport destul de exclusivist. Și atunci să nu le dai dreptate suporterilor UTA-ei, care strigă ce strigă la meciurile de la…Șiria ale favoriților?