Arhivă articole

Cuedan, Curtuiuș și Roman – noutățile de la antrenamentul UTA-ei, condus de Gheorghe Mihali



După reunirea de vineri, jucătorii „Bătrânei Doamne” au avut weekend liber, iar astăzi s-au întors la treabă. Au făcut-o sub comanda „secunzilor” Gheorghe Mihali (care a condus marea parte a antrenamentului de la Sânnicolau Mic), Cristi Todea și Dan Țapoș și asta pentru că „principalul” Adrian Mihalcea participă până miercuri la unul dintre modulele cursului PRO UEFA. „Ultima dată când am fost la Arad era prin 2000, jucam la Dinamo, am avut un amical cu UTA, care ne-a învins cu 1-0. Am fost supărați atunci, ne-a și certat Mister rău de tot. Am urmărit ce s-a întâmplat aici, UTA e o echipă grea, chiar dacă a trecut prin momente mai puțin faste. Să joci doi ani la rând baraj și să nu promovezi poate să te afecteze puțin moral, psihic, dar eu cred că acum, cu suportul tuturor, cu jucători buni, cu antrenori care să aducem un plus, putem să fim în Liga I. Va conta mult și experiența unor jucători, dar și cei sub 21 de ani”, a spus Mihali pentru uta-arad.

La antrenamente au apărut și singurii atacanți rămași la lot, Marius Curtuiuș și Dan Roman. Ambii au fost învoiți vineri, dar azi au demarat pregătirile cu vechea, respectiv noua lor echipă. Oficiile de gazdă în cazul lui Roman le-a făcut Flavius Cuedan (foto), fost coleg cu experimentatul atacant la FC Botoșani, în Liga 1. De fapt, mijlocașul arădean s-a antrenat în această seară cu utiștii și ar putea fi o soluție pentru Mihalcea ca și mijlocaș de creație. În stagiunea trecută, Cuedan a evoluat în eșalonul șase din Germania, la VfL Waldkraiburg, unde l-a avut antrenor pe ex. nădlăcanul, Gery Kukuscka. „Chiar la începutul aventurii mele la Waldkraiburg, am avut ofertă de la TSV Buchbach, echipă din liga 4-a, unde evoluau și sateliții celor de la Bayern Munchen sau TSV 1860, dar și cunoscuta formație germană, Unterhaching. Nu s-a mai putut face transferul și am rămas la Waldkraiburg, pentru care am evoluat constant. Poate, ca și calitate a jocului și a fotbaliștilor, liga în care am evoluat e puțin sub Liga 2-a, dar ca adversitate și agresivitate, în sensul pozitiv al lucrurilor, sunt peste. Rămâne de văzut ce va urma pentru mine, am oferte să mă întorc în Germania după ce-mi dau licența la Arad și dacă nu se concretizează nimic cu UTA. Deocamdată, am fost solicitat să mă prezint la pregătirea echipei la care am crescut, am făcut-o cu mare plăcere și dorință de a demonstra ceea ce pot”, ne-a declarat fotbalistul de 24 de ani, care a înscris 5 goluri și a dat 13 pase decisive pentru Waldkraiburg în stagiunea trecută.

La antrenamentul din această seară a apărut și Adrian Petre, care și-a luat rămas bun (și) cu o … bere de la foștii colegi, după concretizarea transferului său în Danemarca, la Esbjerg.

11
0

5 comentarii la articolul: “Cuedan, Curtuiuș și Roman – noutățile de la antrenamentul UTA-ei, condus de Gheorghe Mihali

  1. Naa!Ce sa spui?Cuedan senior este UTA,prin definitie sange!Unde sa sara aschia?
    Si-a trimis copilul ba la Pancota,ba la Pandurii,ba pe la Botosani,apoi prin Germania cu Corina dupa el,mama lui!Dar sangele apa nu se face!
    Sa vina si la UTA,inapoi,dar…..Mult succes Dan,Cuedan de Plai!
    Interesant ca si Dan Stupar este prin Arad,fara contract,cu centru de excelenta Deva,desfiintat!Serios?

    20

    3
  2. Daca poate ajuta UTA. si are valoare, de ce sa nu ramana sa ajute UTA. la promovare !!! UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA., HAI BAIETII SA PROMOVAM ODATA UTA. PT. CA ACOLO II ESTE LOCUL IN LIGA1 !!!!!! UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA. SA SE AUDA IN TOATA TARA, CAMPIOANA PROVINCIEI, UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA !!!

    13

    6
  3. Mihali a fost un jucator serios, eu cunoscandu-l de pe vremea cand juca la Sibiu. Mult succes impreuna cu UTA!

    4

    0
  4. din astia ca si Cuedan gasesti la tot pasul in ligile inferioare ,hai ma ce naiba chiar nu avem ce transfera la UTA ? sau sa terminat fotbalistii?..chiar asa..alti transfera fobalisti si noi luam ciurucuri?..nu-la luat UTA pe Ignea,si-l iei pe fortatu asta?..Mihali bine ai venit la UTA…mult succes.

    5

    10
  5. Trup si suflet Cuedan si Stupar!Nu merge!Dar Cuedan jr,este produsul UTA si daca are cea mai mica sansa ca sa prinda lotul,sa fie de bun augur!
    Nu este decat jucatorul UTA,indiferent ce alege Dan Cuedan,tatal sau!Mai are sanse la Felnac,la el.VIFE!
    La 24 ani,eventual o explozie de talent,dar foarte greu de anticipat.

    3

    4

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.