UTA Arad

Preparatorul fizic, Vlad Țăran, completează stafful tehnic al UTA-ei!





Banca tehnică a UTA-ei e în formulă completă după cooptarea preparatorului fizic, Vlad Țăran. Născut pe 26 martie 1990, cel mai proaspăt component al corpului tehnic „roș-alb” a fost junior la echipa Interstar Sibiu, apoi a trecut la Universitatea Craiova. A bifat o experiență externă, la Enad Polis (Cipru), după care s-a întors în România, jucând pentru Juventus București.

Ca și preparator fizic, s-a specializat în Spania, unde a urmat cursurile de la Universidad Europea, absolvind și un masterat organizat de instituția de învățământ superior iberică în colaborare cu Real Madrid.

S-a întors în țară, ultimii doi ani i-a petrecut la Centrul de Excelență Târgu Mureș și a colaborat constant FRF, făcând parte din staff-urile loturilor naționale juvenile.

După ce, ieri, l-a prezentat pe „secundul” Gheorghe Mihali echipei, Codru Grădinariu va face același lucru cu Țăran în această după-amiază, la antrenamentul de la Sînnicolau Mic. La prima echipă va ajunge și Iulius Dinculescu, semn că pentru Burlă se ia tot mai mult în calcul varianta unui împrumut. Totodată, Paul Copaci nu ar mai dori să continue în „alb-roșu”, absența sa de la antrenamentul de ieri nefiind întâmplătoare.









8 comentarii

  1. sunt tare curios va fi adus Toma de la echipa 2 de care scriu ziarele ca este noul Denis Man. stiu ca fost testat de Rosu care sia facut o pare buna despre el.

    0
    0
  2. Da!Toma este urmatorul pariu!Dar la U,l-au rupt!Accidentare grava si apoi nimeni nu l-a bagat in seama.A fost rupt rau de tot!
    Pt asa ceva,pt adversar se da suspendare pe viata!Pur si simplu i-a fost desosata clavicula!
    Garantat ca vom mai auzi de Toma!Specific ca nu il cunosc personal si nu-i cunosc nici macar familia.E bun copilul!
    Are balta peste!

    0
    0
  3. Cum?Cine este acest Vlad Taran?
    Parca se vorbea si se dorea pe cineva cu mare experienta si profesionalism?Asa aparea pe site-uri.
    Acest tanar este cel ales?Unde a mai avut rezultate?Nu reiese din articol,decat ca si un mic colaborator…

    0
    0
    1. Omule cand Marius Bortis a venit la Arad il cunostea cineva iar pe vremea aia UTA alerga de manca pamantul o sumedenie de meciuri fiind castigate in acest fel. Hai sa il vedem ce poate si dupa aia improscam ca suntem asi in asa ceva. Halal

      0
      0
  4. iarasi dinculescu ati innebunit ….de ce nu spuneti ce sa intimplat cu copaci undei suslak si restu care sunt imprumutati stie mihalcea de ei ia spus cineva????

    0
    0
    1. Toma este un jucător foarte bun DINCULESCU am avut norocosul aal văd in 2 meciuri unde într-adevăr a fost nr 1 la Sebis unde nu a mișcat așa-zisul fotbalist Săulescu și cu Dinamo acasă la juniori a fost jos cu pălăria !

      0
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button