Covaci – pus pe lista de transferuri, Mihalcea a mai renunțat la Cuedan

Față de amicalul cu Șoimii Șimand, UTA a început săptămâna de pregătire fără Darius Covaci și Flavius Cuedan. Adrian Mihalcea a renunțat la ambii jucători, aflați – însă – în situații diferite. Covaci e sub contract cu „Bătrâna Doamnă” și, fiindcă, a refuzat rezilierea amiabilă, a fost pus lista de transferuri de conducerea clubului. Vorbim mai degrabă despre posibilitatea unui împrumut, polivalentul fotbalist de 20 de ani agreând, însă, doar varianta unei alte divizionare secunde. Altfel, e posibil să aducă un plus de experiență echipei „roș-albe” ce va evolua în ediția viitoare a Ligii a 4-a.
În schimb, Cuedan nu a avut nimic de pierdut. Mijlocașul ofensiv de 24 de ani revenise în Arad, din Germania, pentru a-și susține examenul de licență la Facultatea de Sport și s-a antrenat pentru câteva zile cu echipa fanion a Aradului. Cert este că șefii arădeni mai trebuie să umble și la capitolul achiziții și asta până vineri, când echipa pleacă în cantonamentul din Austria. Mihalcea a mai cerut un fundaș central și un mijlocaș central box to box, iar negocierile au fost intensificate cu patru-cinci jucători, iar vești concrete am putea avea chiar în această seară.


Ce pierdere….
Daca bine imi aduc aminte,cine a gafat magistral la barajele cu Calarasi si Voluntari?
Are toata cariera inainte.Sita timpului cerne.
Poate ca pe viitor il vom regreta,dar momentan…..Pareri de rau si mult succes!