28/09/2020

sportarad

stiri sportive din judetul arad

Mihalcea admite: „Nu a fost un test extraordinar, băieții trebuie să aibă un semn de întrebare”

Până la urmă, divizionara a treia de peste Graniță s-a dovedit o nucă destul de tare pentru Bătrâna Doamnă în ultimul amical dinaintea reluării meciurilor pe puncte. Chiar dacă după aspectul general al partidei arădenii și numărul de ocazii clare arădenii ar fi meritat succesul, Mako a impus remiza, iar asta nu i-a picat prea bine antrenorului utist. „Nu a fost un test extraordinar pentru noi, băieții trebuie să aibă un semn de întrebare. Am construit greoi, mingea a doua am pierdut-o cam tot timpul, nu am avut nici concentrarea necesară în fața porții, căci ocazii au fost destul de multe, am făcut destule greșeli și în apărare și am luat ușor două goluri. Dacă este o parte pozitivă din acest amical, ar fi aceea că ni s-a demonstrat următorul lucru. Dacă nu tratăm serios jocul și nu ne întrebuințăm sută la sută, putem avea surprize împotriva oricărei echipe”, a precizat Adrian Mihalcea la finalul disputei încheiate 2-2, la Mako.

Dacă până astăzi, tehnicianul „roș-albilor” i-a oferit lui Victor Prună mai multe șanse, acum a venit rândul lui Amir Jorza. „Căutăm soluții pentru cei trei jucători Under 21, iar acum am dorit să-l văd pe Amir la lucru. Dar, și Tănase a venit bine de pe bancă, plus Burlă, care a fost bolnav câteva zile și a revenit printre titulari. Cu siguranță, avem nevoie de toți jucătorii și, cu cât sunt ei mai în formă, e cu atât mai bine. Și nu vorbesc numai de copii, ci și despre seniori. Teoretic, Grigorie, care a acuzat o încărcătură la un picior și doctorul i-a recomandat trei-patru zile de pauză, ar trebui să revină cel târziu de marți la antrenamente și să-l avem apt pentru campionat”, a adăugat fostul atacant al lui Dinamo.

V-ați conturat o formulă de start pentru Chindia? „Până în momentul acesta nu pot spune că am primii unsprezece jucători în cap, dar echipa se conturează deja, ceva dubii mai sunt la câteva posturi. Mai avem o săptămână până la meciul de la Tîrgoviște, pe care o vom folosi lucând la tactică și organizare. Practic, se intră pe ultima sută de metri”, a mai punctat Mihalcea.

 

 

8
1