Fotbal judetean

Liga a 4-a Arad rămâne în 15 echipe! Lucaci: „Nu avem cadru legal pentru a completa campionatul, lucrurile s-ar putea schimba de la anul”

De sâmbătă într-o săptămână, se dă startul unei noi ediții a Ligii a 4-a Arad. După promovarea Lipovei și forfaitul celor de la Crișul Alb Buteni, campioni în Seria B a Ligii a 5-a, doar UTA a acceptat invitația făcută, conform regulamentului, de a evolua și la anul în primul eșalon județean. CS Dorobanți, echipă retrogradată de pe ultimul loc, a făcut pasul în spate, cu opțiune clară pentru Liga 5-a, iar de aici încolo e stop joc. „Chiar dacă rămânem cu un număr impar de competitoare nu avem ce face. Regulamentul în vigoare nu ne lasă să facem alte invitații și vom respecta acest lucru. Stim că Beliu, ca și vicecampioană după Buteni, spera să fie primită în Liga 4-a, dar, trebuie să se înțeleagă că nu avem cadru legal pentru a completa campionatul. Pîncota sau Macea, echipe despre care știm că ar dori să joace mai sus, erau exact în situația celor de la Beliu, adică în afara criteriului sportiv. Probabil, de la anul, lucrurile s-ar putea schimba, dar numai după ce se va discuta și vota în Adunarea Generală. Ne-am inspirat, ca să spun așa, din intenția Federației de nu le mai permite campioanelor județene fără Certificat de Identitate Sportivă să ia parte la barajele de promovare în Liga 3-a și vor merge în jos, spre locurile 2,3,4 pentru a rezolva problema”, a menționat Adrian Lucaci, președintele Asociației Județene Arad.

Conducerea instituției arădene, dar și membrii afiliați, se vor afla față în față vineri, cu ocazia Adunării Gerenale a AJF Arad, prilej cu care se vor dezbate și alte subiecte arzătoare pentru sportul rege județean. Până atunci, însă, Comisia de Competiții e așteptată să facă țintarul la nivelul Ligii a 4-a, prima rundă urmând să aibă loc pe 19 august. De menționat că ambele serii de Liga 5-a, a câte 14 formații fiecare, sunt complete deja, în timp ce la nivel de Liga 6-a lucrurile sunt în continuă mișcare, în sensul în care pot apărea nume noi pe harta acestui eșalon.

Comentarii Facebook

0
1

5 comentarii

  1. Pai nu e bine domnule Lucaci. Trebuia să rămână număr par de echipe în liga 4. Nu mai trebuia invitată UTA că și așa joacă cu copii de 15 ani. Pincota și Macea abia au promovat în liga 5, cum sa dorească să joace în liga 4?

    2

    6
  2. Ce trompete la AJF !!! Parca nu era mai bine un campionat de liga a IV a cu 18 echipe, asta insemnand accederea Pancotei, Macea si Beliu in aceasta serie. Mai multi spectatori , mai multe meciuri si automat un campionat mai tare.
    Parca alte dati a-ti respectat temeiul legal ???!!!! Sa o spuneti asta la fraieri !!!

    3

    3
  3. Gogule ,altadata erau alti care au lasat AJF-ul in faliment. Dar nici tu nu le sti pe toate !!! Cum adica Pancota si Macea in liga a 4-a? Pe ce criteriu? Nu imi spune de ceea ce a fost inainte,spune-mi acum? Lipova din ce liga a inceput? Sau pe Lipova nu putea sa o invite(baza sportiva era,cascaval deasemenea)…….dar legal nu sa putut !!!

    2

    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close
Close