26/10/2020

sportarad

stiri sportive din judetul arad

La felul cum s-a prezentat în prima etapă, Zăbraniul are toate motivele să spere la o poziție fruntașă în noua stagiune. Altădată, o deplasare la Mailat era de risc maxim, însă acum a fost o simplă plimbare pentru Victoria. Elevii lui Abrudean și-au valorificat plusul de valoare și experiență și sunt primii lideri ai campionatului.

Terenul s-a înclinat de la bun început înspre poarta lui Barabaș, iar primul gol a căzut chiar înainte de pauza de hidratare. Zele a centrat de pe stânga, iar Topai a înscris frumos din 10 metri.  Gazdele au replicat prin situația lui Chepețan, la o fază la care Lung nu a ajuns la o centrare. Vizitatorii nu au făcut, însă, concesii și L. Olariu a făcut 0-2 la colțul lung, după ce a urmărit șutul lui Gherghel respins de Barabaș. În minutul 39 a căzut și golul cu numărul trei, autor Zele, de la punctul cu var, după ce tot el fusese faultat în careu.

Practic, meciul era jucat încă de la pauză, dar Zăbraniul nu a oprit motoarele. Odată cu intrarea ex. curticeanului Rafael Varga, atacurile s-au limpezit și au venit și golurile patru și cinci. În minutul 84, Zele a înscris cu capul după centrarea lui Varga, pentru ca apoi să-i întoarcă favorul juniorului lui Abrudean, care și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor cu reluare simplă din careu.

Chiar dacă nu a contat pe principala „gură de tun”, Flavius Băd, Zăbraniul a avut destule soluții ofensive. „Nu mă bucură atât scorul, cât faptul că am controlat la toate capitolele meciul. De asemenea, am fost mai pragmatici ca altădată și, practic, nu le-am dat nicio șansă adversarilor. Mailatul are atuurile sale, doar că ne-a prins  într-o zi aproape perfectă, totul pornind de la atitudine, iar pentru asta vreau să-i felicit pe băieți. E doar un prim meci, încă avem de lucrat la omogenizare, nu are rost să vorbim despre obiective acum. Vom merge din meci în meci, încercând să adunăm cât mai multe puncte. Victoria de azi i-o dedicăm lui Francescu, căruia soția i-a dăruit, de câteva zile, și o fetiță”, a menționat Adrian Abrudean, antrenorul Victoriei.

Formații:

Mailat: Barabaș – Vidac, Bălă, Drecin – Turcan (42 Epure), Ungureanu (65 Roșu), Nedea, Ciucifara – Chepețan, Mateucă, Cheșa

Zăbrani: Irimia – Strango (86 P. Cotoc), Francescu, Lung, Edu – D. Crișan, Simion – Topai (77 Gavriș), Zele, I. Gherghel – L. Olariu (68 R. Varga).

Arbitri: Dorinel Herțeg – Gabriel Hărduț, Paul Ardelean. Observatori: Gabi Biro, Romulus Babău.

2
1
%d blogeri au apreciat: