Fotbal judetean

Puncte normale cu aer de răzbunare: Progresul Pecica – CS Socodor 2-0





Stagiunea trecută, Pecica lui Dorel Mutică a legat o serie de 16 rezultate utile până la neașpteptatul eșec intern, cu Socodorul. Azi, trupa lui Darazs a jucat aproape aceeași partitură defensivă, dar contrele nu i-au mai ieșit în fața unei formații conectată sută la sută la prima confruntare pe puncte.

Cu nu mai puțin de șapte jucători noi în formula de start, pecicanii nu au fost tocmai „zmei” în primele 45 de minute oficiale ale campionatului. Au și dat peste o formație arțăgoasă, care a stat bine în teren, așa că a fost nevoie de un scurtcircuit în defensiva oaspeților pentru ruperea echilibrului. Cu 2 minute înainte de pauză, Dema i-a dat peste picioare lui Măgulean, iar căpitanul Arsene (foto) a tras puternic în dreapta lui Vîrzob pentru 1-0.

Aspectul partidei s-a schimbat la reluare, cu amfitrionii evoluând dezinvolt, iar ocaziile clare au venit și ele. Măgulean a ratat în două rânduri, Ponta nu a cadrat nici el de puțin șutul, iar finalizarea lui Vasilca a întâlnit bara. Până la urmă, însă, tabela avea să mai modifice odată, pentru liniștea „galben-albaștrilor”. Petrache l-a găsit pe Măgulean în careu, aceasta a trecut din fentă de un fundaș advers, l-a driblat și pe Vîrzob și a înscris în poarta goală.

Punctele au venit normal, la capătul unui joc pe care Dorel Mutică dorește să-l îmbunătățeacă în săptămânile ce urmează. „Nu cred că există antrenori care-și pregătesc echipa în perioada pre-competițională pentru a prinde vârful de formă în prima etapă. Așa și noi, cu mențiunea că avem și destui jucători, pe care trebuie să-i integrăm rapid, obținând, în paralel, și rezultate. Socodorul este o echipă ce va pune destule probleme în acest campionat. Nu a fost deloc un meci simplu, dar – chiar și așa – nu cred că s-a pus vreun moment problema câștigătoarei”, a punctat antrenorul Progresului.

Formații:

Pecica: Rusu – Wild, Dolga, Petrache (86 Koppandi), V. Fritea – Coșa (46 A. Ponta), Marinescu (61 Vasilca), R. Popa, M. Vlad (77 Șiclovan) – Arsene, Măgulean.

Socodor: Vîrzob – Licker, Bragea, Pîslariu, Gherheș – Șulea (68 D. Buruiană) – Bibarț, Flueraș (77 Cristea), Fl. Dema (85 Colompar), D. Ardelean (68 Buia) – Mako.

Arbitri: Radu Bîtea – Călin Mateuț, Paul Radu. Observatori: Romulus Tănăsescu, Ioan Hamza.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button