Arhivă articole

Roman și-a reziliat contractul cu UTA, vine Bumba?

UTA a pierdut doi jucători după „intermediara” cu CS Mioveni (scor 1-1). Pe unul dintre ei defintiv, prin rezilierea contractului, iar pe celălalt după o urâtă accidentare.

Ceea ce sportarad.ro vă informa ieri s-a oficializat în prima dimineață. Atacantul Dan Roman și-a strâns mâna amical cu conducerea clubului UTA și a devenit liber de contract după numai patru etape din prezenta stagiune, între care doar în prima a evoluat ca titular. Experimentatul fotbalist, care nu a înscris niciun un gol în „alb-roșu”, evocă motive personale și s-a întors deja acasă, la Cluj. „Într-adevăr, am reziliat de comun acord contractul cu Dan Roman. Îi mulțumim pentru scurta perioadă petrecută la UTA și-i dorim baftă mai departe. În acest moment, este clar că mai avem nevoie de doi atacanți, iar timp avem până pe 4 septembrie, ultima zi de transferuri”, a menționat Codru Grădinariu.

Utiștii s-au mișcat repede și l-au contactat rapid pe Claudiu Bumba, fost internațional de tineret, care și-a reziliat chiar ieri contractul cu Dinamo. Băimăreanul de 23 de ani poate evolua pe cele două benzi alte terenului, dar postul său de bază este cel de mijlocaș în spatele vârfului, sau chiar al doilea atacant. „Au fost şase luni alături de un colectiv frumos, şase luni în care am muncit, am suferit, am luptat, am învins. Vreau să le mulţumesc suporterilor echipei Dinamo care indiferent de vreme, indiferent de distanţă au fost lângă noi şi ne-au purtat în atâtea rânduri spre victorie, a fost o onoare! Vă mulţumesc pentru încrederea acordată, poate că au fost momente când v-am dezamăgit sau alte momente cand v-am făcut fericiţi, însă mereu am dat totul pe teren! Cu respect, Claudiu Bumba” – este mesajul postat, ieri, pe contul personal de Facebook de fotbalistul care, din informațiile noastre, are șanse mari să ajungă la UTA.

Bumba ar acoperi parțial plecarea lui Roman, dar este clar că Mihalcea va mai cere cel puțin un atacant de careu. Herghelegiu sau Curelea rămân nume calde în birourile de pe Calea Victoriei.

 

5
1

12 comentarii la articolul: “Roman și-a reziliat contractul cu UTA, vine Bumba?

  1. Trebuie urgent adusi 2 sau chiar 3 atacanti.Concurenta va ajuta mult echipa ,ca sa fie titular orice atacant va munci si asta se va vedea in jocul lor.Sa nu uitam ca pot surveni si accidentari sau suspendari,deci 2-3 cred ca ar fi ideal !

    12

    0
  2. Bun asa.. Vrem in liga 1, dar in etapa a 5-a avem doar un singur atacant… Tot ma intreb de ce nu se inghesuie talentele cand stiu ca exista locuri libere la un asa nume precum UTA. Oferta salariala prea slaba sa fie?

    3

    5
  3. Incredibil!!!! Pleacă un atacant central și vor sa îl înlocuiască cu un jucător de banda!!! Ce legătură au cei 2, sunt 2 posturi diferite!!! Doamne ce amatori!!! Asta-i antrenorul care vrea sa ne promoveze???

    6

    19
    1. Ca parere Bumba nu va veni baiatul ii talentat si cred ca isi va gasi loc in liga 1 dar niciodata nu se stie insa Andrei tu ai citit articolul postul favorit a lui Bumba este de al doilea varf cand era in lotul nationalei el a jucat al doilea varf la ASA Tg Mures plecand de pe acel post pe vreo 500 –600 mii de euro in Israel. Si pentru asta de ce Mihalcea ii de vina cand Mihalcea a spus clar ca el isi doreste in atac un jucator care sa vina din linia doua varf retras alt tip de jucator diferit de cei 2 pe care i-a avut Curtu si Roman insa intre timp unul a plecat.. Multi comentati impotriva lui Mihalcea toti avem defecte si calitati dar mie unul mi se pare ca este primul antrenor al noului proiect care are atitudine. Mai bine era cu Rosu sau cu Roly care le permiteau jucatorilor sa fac ce vor el le arata jucatorilor ca el este seful vestiarului el vrea promovarea iar cei care nu se implica sa isi caute alte joburi.

      25

      2
  4. Pff, s-au mișcat repede cei din conducere, cu Bumba…ii felicit pentru asta, chiar dacă vom fi refuzați de jucător.

    15

    1
  5. @cico eu comentez ce vad și ce se scrie. Aduci un portar și îl dai afara după 10 zile,aduci pe roman și îl dai afara,faci cantonament și nu joci un amical,nu te-ai hotărât ce sistem joci,critici jucătorii după fiecare meci fără sa faci o analiza realista,ceri doar,,, atitudine,,,! Cine a făcut transferurile? Nu e normal sa știi ce vrei sa joci și apoi sa transferi jucători pe profilul a ceea ce vrei sa joci?

    11

    7
    1. Nu te-ai saturat mai nene de vendeta ta personala impotriva lui Mihalcea ? Gata dle , am inteles , nu il ai la suflet , dar efectiv tu nu ai nici o legatura cu UTA sau cu ce se intampla la club , esti doar tu si lupta ta stupida cu antrenorul . Deja ai ajuns sa ne exasperezi pe toti cu cretinismele tale , mai inceteaza mai baietas cu lupta asta si hai sa discutam si de altele…

      11

      7
    2. Cand a venit din doua deplasari cu 6 pct , nici urma de coada ta pe aici , dar dupa doua egaluri acasa ii cresti ratingul site-ului la lucian…asta inseamna actiuni duplicitare , un fel de mouse-suporter…

      9

      5
  6. Andrei si joker doi antiutisti care comenteaza la fiecare stire legata de UTA

    . Nu mai bine va vedeti voi de treaba voastra ?

    Sau asta e treaba voastra ? Sa mimati interesul pt club, cand voi de fapt doriti doar sa scrieti mizerii de UTA ?

    Andrei , da Gligor nu merita salarii in avans pentru nemunca !!!

    joker suma primita de club de la primarie este infima fata de cat ar merita cel mai important simbol al orasului si judetului nostru !!!

    Cam asta va intereseaza cica pe voi. de UTA

    De ce dracu ii bagam oare in seama pe pacalicii astia ?

    4

    3
    1. Gligor nu merita salariile da Roman banii la semnatura si salariile in avans le-a meritat nu? Jegosilor….

      0

      0
  7. Interesant,dar la varsta si posibilitatile lui nu prea cred ca ar veni Bumba la UTA,dar mai stii?In plus,nu cred ca vre-un jucator de la UTA are stipulat in contract „TITULAR”!
    Sa nu uitam ca a fost pus pe liber(totusi).Oare din ce cauza?Asta nu se intreaba nimeni?
    Conducerea stie mai bine,dar sa nu repete greselile de a aduce un jucator dupa nume!
    Ajungem in faza de criza de timp!Pana in 4 septembrie,data limita de transferuri,este ft putin!Zvonistica exista,dar mare atentie la luarea deciziilor finale!
    Pana atunci SIBIU-UTA!Speram intr-un rezultat de 3 puncte mari!
    Hai UTA!

    3

    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.