Fotbal judetean

Muzsnay: „Atitudine și determinare, atenție la arbitraje!” v.s. Mutică: „Avem probleme în apărare, mă aștept mai mult de la jucătorii vechi”





Primul derby județean le-a adus față în față pe Crișul Chișineu Criș și Progresul Pecica. Oaspeții au dat impresia că pot pleca cu un rezultat bun după ce au deschis tabela, prin R. Popa, dar Cigan și Al. Pavel au întors scorul.

Cu 6 puncte din tot atâtea posibile, „alb-albaștrii” sunt lideri după ce Zăbraniul a capotat neașteptat, însă urmează meciurile după-amiezii.  „Felicit echipa pentru atitudine si determinare. A fost un joc foarte bun, cu multe ocazii, faze de poartă și am reușit să revenim după golul primit la a doua ocazie a lor. În repriza a doua, Pecica nici nu a ajuns la poarta noastră, dar totuși este o echipă bună. Mai sunt câteva echipe la fel în Liga a 4-a, cu care ne vom lupta până la final pentru promovare. Mă îngrijorează, însă, că este al doilea meci în care arbitrul nu sancționează faulturile la intimidare. <<Centralul>> trebuie să țină jocul în mână, să sancționeze imediat infracțiunea, să nu lase jocul să intimideze mai ales juniorii pe care vrem să-i creștem. Noi mergem pe drumul nostru, avem mult de muncit, mai avem nevoie de juniori. Aștept mai mult de la Clej, nici Borșa încă nu m-a convins, iar pe bancă este doar Andrei (n.a. Onița). Să vedem ce putem duce de la Luceafărul, care se desființează acum. Momentan, liga arădeană este mai tare ca Bihorul, care în urmă cu 3-4 ani avea alt nivel. Dar și acolo s-a stricat totul pornind de la arbitrajele slabe, care trag în jos și fotbalul. Trag un semnal de alarmă, eu am trăit astfel de vremuri în Bihor, unde chiar dacă am promovat de patru ori, am făcut-o și contra arbitrilor și nu aș vrea să se întâmple la fel și în Arad”, a menționat Zsolt Muzsnay, noul antrenor al Crișului.

Fără R. Fritea și Ponta, Dorel Mutică a pierdut din calitate la mijlocul terenului. „Nici noi, dar nici ei, nu putem avea un vârf de formă în etapa a doua. Pe o căldură sufocantă a fost – totuși – un meci bun, s-a jucat bine de ambele părți. Am luat goluri din faze fixe, știam că sunt periculoși la astfel de execuții, dar, din păcate, am făcut multe faulturi în preajma careului nostru. Avem probleme în apărare, nu se poate să dea adversarul cu capul dintre fundașii noștri. Mă aștept la mai mult de la jucătorii vechi ai echipei, care sunt și experimentați. Mai vrem să ne întărim, îl legitimăm și pe Gentaro (n.a. Murakami, mijlocașul japonez care a trecut pe la UTA și Pîncota) și mai vrem ceva juniori. Vom fi, totuși, doar 18 în lot, destul de puțini. Suntem supărați după acest rezultat, dar vom lucra la corectarea erorilor din apărare și, de acum înainte, sper să nu mai ne prindă atât de descoperiți următorii adversari”, a explicat antrenorul Progresului.









4 comentarii

  1. Nu sanctioneaza „infractiunile”?…dar ai in echipa infractori?:)))…invata sa vorbesti si dupa aceea antreneaza

    0
    0
        1. Fault violent, atac din spate, atac cu crampoanele ridicate, fault cu ambele picioare … Cum se numesc in fotbal?

          0
          0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button