UTA Arad

Vechile glorii cheamă la dialog părțile implicate în proiectul UTA: ”Discuții constructive și dezamorsarea eventualelor conflicte pentru obiectivul promovării”





După primele șapte runde ale noii ediții a Ligii 2-a la fotbal, UTA e în criză profundă de rezultate, iar perspectivele nu sunt nici ele roz cu un lot de jucători scăzut numeric și fără forță ofensivă. Peste toate, după ultimele declarații ale lui Gheorghe Falcă e evident faptul că ceva scârțâie între Primăria Arad, cea care asigură bugetul clubului în proporți de 80% și conducerea grupării fanion. În ecuație intervin vechile glorii ale „Bătrânei Doamne”, care fac apel la dialog și unitate prin intermediul următorului comunicat de presă:

”Suntem Old-Boys UTA, o grupare profund implicată sentimental în viața clubului fanion al Aradului, pe care (cândva) l-am servit cu toată priceperea noastră și calitățile fotbalistice ale tinereții.

Ca martori la derularea competiției sportive, aceea a Ligii a II-a de fotbal, suntem contrariați și profund dezamăgiți de actuala și inexplicabila linie de clasament:

12.  UTA Arad         7   2   3   2   7-7   (+0)   9 pct

Nu căutăm vinovați de actuala stare a performanței echipei noastre de suflet, dar nici nu putem rămâne impasibili la ceea ce se petrece „în iarbă”, adică pe adevărata scenă unde se manifestă, din plin, adevăratul spirit al fotbalului.

De aceea, pentru că ne doare situația, considerăm că factorii decizionali ai clubului UTA trebuie să stea la aceeași masă cu principalul furnizor de buget, adică Primăria mun. Arad, dar și cu liga suporterilor, adică cel de-al 12 jucător, pentru a purta discuții constructive și a se găsi un numitor comun în ceea ce privește redresarea cât mai grabnică a actualei situații.

Old-Boys UTA, mânați de cele mai frumoase gânduri față de mișcarea fotbalistică a Aradului, propune părților implicate o întâlnire deschisă, bazată pe respect de opinie și decență sportivă. Iar dacă se consideră oportună,  poate fi acceptată la discuții și participarea unor nume „grele” din istoria Campioanei Provinciei.

Cu speranța acceptării provocării noastre, așteptăm cu interes și emoție un punct de vedere oficial, care să dezamorseze eventualele stări conflictuale dintre decidenții implicați. Este o condiție esențială pentru asigurarea unui climat sănătos, propice performanței și atingerii eternului obiectiv: PROMOVAREA în Liga I-a”.

Cu aceleași frumoase sentimente, OLD-BOYS UTA:

Flavius Domide

Gabor Birău

Viorel Sima

Metkas Hristos

Mircea Axente, etc.,

în numele cărora semnează Gheorghe Vaczi, președintele grupării Old-Boys UTA.









17 comentarii

  1. Foarte bine…….fara dialog si o atmosfera buna la club nu se poate face performanta………cu nervi reprosuri si amenintari nu putem progresa ci o sa ne adancim in criza si mai rau……..sper sa inteleaga si conducerea clubului ca e momentul sa deblocheze o suma de bani pentru 2-3 transferuri urgente

    0
    0
  2. De s-ar putea sa facem iarasi tineri ,cred ca am defila nu in liga 2 ci in prima liga.Acesti oameni au jucat cu inima si cu sufletul ptr UTA.Se juca fotbal nu pe mii de euro ca acum se juca cu inima,talentul si dragostea de club.Mult respect ptr toti si sper sa reusiti sa contribuiti la redresarea echipei !

    0
    0
    1. Orice varf de generatie din perioada 60-70, luat si teleportat in fotbalul de astazi, ar fi total depasit de fenomen. A nu se intelege gresit: nu neg calitatile fotbalistice ale celor de mai sus, care au fost, la vremea lor, adevarate legende ale triunghiului verde.

      0
      0
      1. @TaiPan- cred ca gresesti, …ca sa nu ma exprim ..mai deochiat. Fotbalul nu se uita, e ca mersul pe bicicleta Un Domide, un Birau, un Axente, nu ar puteaurca in autocar, de 2-3 ori pe saptamana,dar stiu mai mult fotbal decit orisice persoana actuala, de linga UTA. Ca sa nu mai vorbesc de generatiile de dupa ei, in care exista fosti fotbalisti de exceptie, unii antrenori cu rezultate, dar ..neagreati de actualul…..finantator. Nu se poate afirma ca …”au fost ei mari fotbalisti,…dar ca antrenori, ca oameni de conducere…ar fi expirati,..depasiti de timpuri”. Uita-te la Ionut Popa, care e …ca vinul, …mai bun pe masura ce imbatraneste !. Crezi ca Domide & Axente&Birau ,daca ar fi fost intrebati ii girau pe grigorie, pe Ciuca, pe Scutaru, pe crastocea, si pe multi adusi ….la kilogram, la UTA ? Crezi ca acceptau sa se vanture vreo 3 ani de generatie Atletico,= UTA, tineri aradeni dintre care se puteau alege 3-5 aradeni, intre 22-25 de ani si buni si cu dragoste de oras si echipa ? E simplu sa spui….”total depasit”…si chiar jignitor !

        0
        0
        1. Cosmin, te-ai cam pripit cu concluziile, dar e in regula. Niciunde nu am sustinut ca fostii mari jucatori ai UTA nu au ce cauta langa club, ba chiar din contra, mi-as dori sa ii vad angrenati in actualul mecanism. Ceea ce incercam eu sa spun este ca fotbalul s-a schimbat atat de mult – la nivel tehnic, tactic, fizic si ce mai vrei tu – incat un fotbalist din anii 60, luat si teleportat in prezent, nu ar rupe norii, asa cum insinua domnul Petre initial. Scot factorul emotional (UTA) si dau un exemplu sa fie clar ce voiam sa spun: ia un Di Stefano de 25 de ani, cu calitatile si carateristicile lui de atunci, si pune-l sa joace in actuala echipa a Realului. Esti de acord cu mine ca ar fi total depasit de fenomen?

          0
          0
          1. pai acum sunt roboti fata de anii 60 … trx, refacere muschi la -200 grade, medicatie, alimentatie personalizata … in anii 60 se lucra cu navetele de vin si fripturi in sange …

            0
            0
  3. Buna initiativa. Sper sa-si bage jucatorii mintile in cap si sa inteleaga ca nu sunt macelari. Au devenit utisti, au devenit aradeni si sa demonstreze ce stiu. Sa lupte!!
    Am mai scris: la inaugurarea stadionului chemati Feynoord Rotterdam?…o idee.

    0
    0
  4. Sunt născut în anul 1959 și țin cu U T A de când am auzit de fotbal. M-am născut și locuiesc la aproximativ 500 km de Arad iar înainte de jocul de fotbal se formau echipele: prIma echipă formată din cei care țineau cu U T A -următoarea formată din fanii care țineau cu celelalte echipe din România. Juca la aproximativ 500 km . U T A- restul lumii. Tot timpul învingea U T A. Îmi pun mereu întrebarea ? De ce atunci se putea și acum nu ! Sunt convins că sunt răspunsuri care aplicate azi au același rezultat. HAI U T A !!!

    0
    0
  5. Poate văd și petardele din lot comunicatul ăsta și cine l-a semnat. Dacă nu pentru bani sau pentru UTA, măcar de rușinea fostelor glorii o să arate puțin fotbal sâmbătă.

    0
    0
  6. Cati dintre actualii jucatori , conducatori si suporteri ai UT-ei stiu ca Gyuri Vaczi , actualul presedinte al OLD BOYS UTA a sta pe tusa doi ani pentru a putea fotbal la UTA deoarece clubul la care activa la aceea vreme ( U Cluj ) nu i-au dat dezlegarea pentru a putea juca la echipa lui de suflet UTA ? Asta da sacrificiu !!! Cine ar mai face asa ceva in ziua de azi ????

    0
    0
  7. Frumoase cuvinte al celor care au scris istorie pentru club si au pus Aradul fotbalistic pe harta elitelor nationale si internationale. Sunt fericit ca exista UTA si o sa iubesc acest club pana la sfarsitul meu.Sunt suparat de toata situatia dar nu pot renunta la clubul meu scump..Un zvon care circula prin Arad ma intristat azi.. este vorba de stadion.. si anume ca voci din anturajul constructorilor afirma ca stadionul va fi gata in 2019. Tot aud in gand ce spunea domnul Meszar si anume ca UTA va promova atunci cand orasul va fi pregatit sa sprijine cu adevarat echipa.. Succes echipei in continuare si speranta moare ultima! Hai Uta!!!!!!!!!

    0
    0
    1. @Cristi,din pacate ai spus-o bine!Imposibil de terminat stadionul in mai,faptic vorbind!
      Chiar duminica am dat o tura cu familia,cu bicicletele,in jurul proiectului in constructie,iar astazi,12 sept(zi lucratoare),batea vantul!Si la propriu si la figurat!
      Si daca Ceausescu s-ar mai naste inca odata si s-ar lucra pe 3 schimburi cu soldati si puscariasi,ar fi imposibil!
      Dar probabil ca ati observat anomalia:cum UTA are rezultate,cum se mai misca ceva,mai fortat,mai nefortat in sistem heirupist!In rest,foarte slab!
      Imaginea cea mai dezolanta,sunt buruienile care tind sa devina jungla!Asta spune totul!
      Cat despre seniorii OLD-BOYS,tot respectul!Trist,dar nu i-i baga nimeni in seama!
      Hai sa-i intrebam,cati dintre ei au abonament pe viata la UTA,asa cu ar fi normal?
      Au oferit fotbal,s-au daruit total pt UTA,dar tot din pensii mizerabile traiesc,de pe la intreprinderile unde aveau cartea de munca!
      Mai moare cate unul,mai trimite si conducerea cate o coroana la cimitir!Si asta a fost!
      Sa nu comparam valorile de atunci cu fotbalul de astazi,asa cum spune si ne completeaza si Lucian,ca in ziua de astazi sun roboti,super tacticizati si vitaminizati!(pe atunci se adminstrau vitamina C si Kavit,din pacate si substante pe baza de cortizon,substanta pe care pe multi i-a distrus in timp!Si ei au avut momente grele.
      Dar!!!!!!!!Divizia B,de atunci,era mult peste anumite echipe din Liga 1 de astazi!
      Doar cand imi aduc aminte de Vagonul(Rapid Arad),Strungul,Minerul Cavnic,Minerul Certej,Aurul Brad,CFR Timisoara,Gloria Bistrita,Metalurgistul Cugir si multe,multe altele,ne dam seama cam cat s-a involuat!
      Pai cand mergeai in deplasare pe la echipele miniere,plecai cu ortoped dupa tine si multe fase ghipsate!
      Arbitrii „mai greseau”,pe linii de primi secretari,dar nimeni nu le garanta siguranta apoi!
      Acum,iti vin arbitrii din orase care sunt contracandidate la promovare,sau unul care dicteaza lovitura indirecta si o repeta apoi,in loc de aut de poarta!
      Nu cautam scuze,am fost penibili!Dar sunt curios daca in locul lui Dragan,ar fi intrat pe teren Chivorchian,Marius Stan,M.M,Neaga,Bobar,Panin,Narcis Raducan,Danciulescu,sau alti smecheri,ar fi luat aceasta suspendare,pe greseala grava de arbitraj!(Atentie!Fara nici o violenta!)Ce s-ar fi intamplat daca ultrasii si suporterii intrau in teren si sa-l fugareasca pe Omut pana pe la cetate?Nici nu vreau sa ma gandesc!
      Lotul actual este foarte,foarte subtire,nu numai la atacanti.
      Greseala mare s-a numit „ENTUZIASM”,fara acoperire!Nu este de vina o persoana anume,ci un cumul de factori,care includ conducere,primarie,multi sfatuitori,inertia celor 2 baraje ratate!Necomunicarea inainte de a iesi in presa cu declaratii oficiale,si multe altele!
      Cu tot optimismul meu,mai reticent totusi fata de cei care ne vedeau pulverizand Liga 2-a,mi-e teama sincer de meciul cu Calarasi-ul!
      Macar o deblocare de stress,trac,fizic si psihic,ca sa prindem putin curaj!Oare este posibil?Oare?Oare?Cuvant blestemat!
      Hai UTA!Capul sus!Intr-o vreme aveau psiholog,pe Simona Arusoaiei,poate vorbesc prostii….Dar ce sa le mai poti face?

      0
      0
  8. UTA sunt EU, trecutul, prezentul și viitorul Aradului fotbalistic. Am dispus sclavilor mei de la cantina sociala a primariei sa organizeze o masa imbelsugata cu acesti domni astfel incat sa fie liniste la echipa iar Meszar sa poata sa produca in liniste pentru mine.

    0
    0
    1. E bun comunicatul si am tot respectul pentru legendele UTEI dar ce anume incerca si ce rost ar avea o masa a dialogului? Suporterii nu-si vor schimba pozitia fata de Falca din moment ce primarul „ne duce cu zaharelul”. La nivel de conducere sa gresit dar nu cred ca aducerea lui Stan ar fi o solutie daca asta se urmareste si au fost impinse glorile la inaintare. Eu unul daca vin Stan renunt la UTA, inseamna ca nu am invatat chair nimic din trecut si ne meritam soarta.

      0
      0
  9. Nu ințeleg de unde trag unii concluzia că foștii jucători, legendele clubului, il vreau pe Stan la UTA…sau sunt și alte informații care n-au apărut in presă?

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button